Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 538 „În anul 1894 (ieroschimonahul Ilie Vulpe) a cumpărat chilia Sfântului Ioan Botezătorul, la locul
Un cuvios misionar, următor al lui Hristos
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 453-454
„Puternic atras de viața religioasă și de exemplele cuvioșilor și ale mucenicilor, (Cuviosul Procopie - Picu - Pătruț) s-a adăpat cu o rară evlavie din cărțile sfinte aflate în bisericile și prin casele din satul său.
Din tinerețe a început să scrie, primul său manuscris fiind datat în 1837. Căutând continuu să-și desăvârșească cunoștințele, își procură, prin oierii transhumanți din Săliște, toate scrierile bisericești și morale mai importante din timpul său, devenind un remarcabil autodidact.
(...) Grija lui cea mai mare a fost aceea de a vorbi tuturor despre Hristos, prin viu grai, prin cântări, prin miniaturile cu care își împodobea scrierile sale, și de a călăuzi cât mai multe suflete pe calea mântuirii.
El nu trăia prin biserică, ci pentru Biserică și pentru idealurile morale ale ei, închinându-și fiecare clipă a vieții sale slujirii Domnului prin cântare, prin alcătuire de versuri, prin zugrăvire de lucruri sfinte, prin citire de cărți bisericești, religioase și teologice și prin opere de dragoste față de aproapele său. Literatura bisericească românească cred că n-a avut niciodată un mai setos cititor, tălmăcitor și următor ca pe monahul Procopie (Picu) Pătruț.
(...) Pe lângă activitatea sa duhovnicească și misionară, Cuviosul Procopie a desfășurat o vastă activitate cultural-religioasă, lăsând după el peste 40 de lucrări manuscrise, care cuprind opera sa poetică, dramatică, de imnograf și imnolog, de caligraf și copist bisericesc, operă în parte originală, în parte preluată de la alți creatori. În sute de cântări, imnuri și poeme, ilustrate cu aproape 3.000 de miniaturi în culori, el ne-a lăsat o operă care își așteaptă încă publicarea. Versurile sale sunt izbucnirile spontane, în formă de imnuri și psalmi, ale unui suflet mare și bun, de om sfânt. Alcătuite într-o ușoară limbă populară și bisericească, cu miresme arhaice și însoțite de melodii religioase, potrivite de poetul însuși, versurile monahului Procopie au fost îmbrățișate de popor cu nespusă iubire.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)



.jpg)


