Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinţi de la Sinodul al V‑lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada şi Eupraxia

Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu - După tradiţia Bisericii, Sfânta Ana a fost bunica Domnului nostru Iisus Hristos, după trup. Ea se trăgea din seminţia lui Levi, fiică fiind a lui Matan preotul şi a Mariei, soţia lui. Matan şi Maria au avut trei fete: Maria, Sovi şi Ana. Ei au măritat‑o pe Ana, în ţinutul Galileei, cu Dreptul Ioachim, şi a născut, după multe rugăciuni, pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului.

„Sfânta şi Dreapta Ana, a cărei adormire o prăznuim astăzi, după ce a născut pe Fecioara Maria, pe începătoarea mântuirii noastre şi Maica Domnului, şi a dăruit‑o pe ea să fie crescută la Templu, ca pe un dar fără de prihană, a trăit cealaltă vreme a vieţii sale cu postiri, în rugăciuni şi cu faceri de bine către cei lipsiţi şi, astfel, cu pace a adormit în Domnul” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).

Sfinţii Părinţi de la Sinodul al V‑lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 553 - convocat de împăratul Iustinian I (527‑565). „Cei 165 de Sfinţi Părinţi s‑au adunat pentru a cerceta ortodoxia a trei episcopi care muriseră: Teodor din Mopsuestia, Teodoret din Cir şi discipolul lor, Ibas din Edessa, care susţinuseră învăţături nestoriene în scrierile lor. Cei trei nu fuseseră condamnaţi la cel de‑Al IV‑lea Sinod Ecumenic, care a condamnat însă monofizitismul, şi un edict emis la iniţiativa împăratului. Acest Sinod Ecumenic, al V‑lea, a fost adunat pentru a rezolva această dispută, rămasă încă nelămurită. Sinodul a fost deschis de Sfântul Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, şi, după opt şedinţe prelungite, din 4 mai până în 2 iunie 553, s‑a pronunţat anatema împotriva lui Teodor din Mopsuestia. În cazul celorlalţi doi, au fost condamnate doar anumite învăţături din scrierile lor, fără a fi excluşi din Biserică. Părinţii au mai cercetat unele învăţături greşite ale lui Origen, cunoscut învăţător al Bisericii din secolul al III‑lea, iar învăţăturile lui despre preexistenţa sufletului uman şi despre apocatastază (mântuirea tuturor păcătoşilor şi a diavolului) au fost condamnate. Alţi eretici, care nu au admis învierea de obşte (universală) a morţilor, au fost şi ei condamnaţi. De atunci, Biserica lui Hristos prăznuieşte pomenirea aceasta, slăvind pe Dumnezeu” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).