Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Aducerea moaştelor Sf. Mc. Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan
Aceşti mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), Chir fiind din cetatea Alexandriei (Egipt) şi Ioan din cetatea Edesei (Siria). Sfântul Chir era medic în Alexandria şi prin posibilitățile pe care profesia i le oferise a convertit multe persoane bolnave la credința creștină. Ioan (de neam arab) făcea parte din armată și era unul dintre apropiații împăratului. El s-a împrietenit cu Chir, auzind de virtuțile și minunile sale, și l-a urmat în cele din urmă în viața ascetică. Sfinţii Chir şi Ioan auzind de o femeie Atanasia și de cele trei fiice ale ei, Teoctista (în vârstă de 15 ani), Teodota (de 13 ani) și Teodosia (de 11 ani), că au suferit mari chinuri pentru numele lui Hristos la Canope în Egipt, au mers acolo pentru a le încuraja. Odată ajunși, au fost reținuți și ei și bătuți cu cruzime, în timpul persecuției lui Dioclețian (284-305). Legați fiind, au fost arși cu torțele, iar mai apoi, peste rănile lor s-a turnat oțet și s-a presărat sare. Toate acestea s-au petrecut sub ochii Atanasiei și ale fiicelor sale, care la rândul lor au fost torturate. La câteva zile după aceasta, Sfinţii Chir și Ioan au fost decapitați în ziua de 31 ianuarie 304. O sută de ani mai târziu, pe vremea împăratului Arcadie (395-408), vrând patriarhul Alexandriei, Teofil, să zidească o biserică, la săpături s-au descoperit moaştele celor doi sfinţi. Urmaşul şi nepotul lui Teofil în scaunul patriarhal de Alexandria, Sfântul Chiril, a mutat moaştele sfinţilor, în urma unei vedenii, la locul numit Manutin, deoarece acolo exista o veche capişte idolească şi o puternică lucrare a duhurilor necurate. Deci, Sfântul Chiril al Alexandriei făcând aceasta, îndată au fugit de acolo duhurile necurate. Dumnezeu a făcut multe minuni prin moaştele acestor sfinţi şi astfel s-a instituit sărbătoarea de astăzi.
