Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Odovania praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului; Sf. Mare Mc. Ecaterina; Sf. Mare Mc. Mercurie (Dezlegare la peşte)
Sfânta Ecaterina (†305) a trăit pe vremea lui Maximian şi a lui Diocleţian. S-a născut în Alexandria şi era de neam împărătesc. Frumoasă şi deşteaptă, a dobândit cunoştinţe rare şi multă învăţătură, ajungând de foarte tânără printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii sale. A cunoscut scrierile lui Virgiliu, Esculap şi Hipocrate, ale lui Aristotel şi Platon şi ale altor înţelepţi şi grăia în mai multe limbi străine. Sfânta Ecaterina era şi o luminată creştină, îndeletnicindu-se cu citirea Sfintei Scripturi. Se străduia să vieţuiască după poruncile Domnului Iisus Hristos. Fiind prigoniţi creştinii în acele vremuri, a fost prinsă şi sfânta şi supusă la bătăi grele şi la chinuri sângeroase, din care a ieşit însă nevătămată. A fost obligată apoi să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, pe care i-a biruit prin înţelepciunea sa. Astfel, Sfânta Ecaterina i-a determinat pe cei 150 de învăţaţi să creadă în Hristos-Domnul. Stăruind ei în credinţa cea adevărată, au fost aruncaţi în foc. Sfintei Ecaterina i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei. Trupul ei se păstrează la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai. Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie (sec. 3), fiul unui scit care se numea Gordian. Sfântul Mercurie făcea parte din ceata vitejilor ce se numea a Martionilor. Într-una din zile i s-a arătat înainte îngerul Domnului, care i-a insuflat în inimă atâta îndrăzneală, încât a izbutit o mare biruinţă asupra barbarilor. Pentru curajul său, împăratul Deciu l-a făcut general. Deci, chemându-l împăratul pe Mercurie să aducă jertfe zeiţei Artemida, acesta l-a mărturisit cu mult curaj pe Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta sfântul a fost legat de patru stâlpi, iar păgânii i-au tăiat trupul cu cuţitele. Apoi, după ce l-au supus la nenumărate şi grele chinuri, fiind dus în Cezareea Capadociei i-au tăiat capul. Sfântul Mercurie avea 25 de ani atunci când şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.