Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Schimbarea la Față a Domnului (Dezlegare la peşte)
Schimbarea la Față a Domnului s-a petrecut pe Muntele Tabor, înaintea ucenicilor Petru, Iacov și Ioan, cu puțin timp înainte de pătimirile, răstignirea și îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Urcându-Se pe munte, Hristos Domnul S-a depărtat puţin de ucenici şi suindu-Se pe un loc mai înalt Se ruga, iar cei trei ucenici, osteniți de lungimea drumului și a rugăciunii, se luptau cu somnul. Dar când s-au deşteptat bine, Mântuitorul S-a schimbat la față înaintea lor, strălucind cu slava dumnezeirii Sale. Iar înaintea Lui au stat prorocii Moise și Ilie, vorbind față către față cu El, împlinindu-se astfel dorința celor doi profeţi ai Vechiului Testament de a-L vedea pe Dumnezeu. Și văzând fața Sa luminoasă ca soarele și hainele Lui albe ca zăpada, Petru a vrut să ridice pentru cei trei câte o colibă. Dar un nor luminos i-a umbrit și au auzit cuvintele: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; de Acesta să ascultați”. Cuprinși de frică, Apostolii au căzut cu fețele la pământ, dar Domnul S-a atins de ei și le-a spus să nu spună nimănui nimic până ce nu va pătimi şi va învia din morți. În condacul Schimbării la Faţă se spune: „În munte Te-ai schimbat la faţă, Hristoase Dumnezeule, şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut slava Ta, pentru ca atunci când Te vor vedea răstignit, să înţeleagă Pătimirea Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui”.
