Sf. Ap. Petru şi Pavel

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (sec. I) sunt sărbătoriţi, astăzi, în Biserica Ortodoxă, pentru că sfârşitul lor martiric a avut loc la Roma, la 29 iunie, în anul 67, în timpul persecuţiei împăratului roman Nero. Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce, cerând să nu fie răstignit precum Domnul nostru Iisus Hristos, ci cu capul în jos, iar Sfântului Pavel, cetăţean roman, i-a fost tăiat capul.

Sinaxarul din Minei de astăzi ne spune că Sfântul Apostol Petru era fratele lui Andrei „cel întâi-chemat” şi erau din oraşul Betsaida Galileei. Tatăl lor era Iona din seminţia lui Simeon. În timpul când Sfântul Ioan Botezătorul era închis în temniţă, Hristos Domnul a mers la lacul Ghenizaret, unde se aflau Petru şi fratele său, Andrei, pe care i-a chemat să-L urmeze. Din acest moment, Petru este martor la toată activitatea misionară a Domnului nostru Iisus Hristos. Era cel mai vârstnic dintre cei 12 Apostoli şi deseori vorbea în numele lor. „Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, nu şi-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când Acesta era batjocorit şi purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi şi cu mult zbucium, a ispăşit el întreita lui lepădare de Domnul, iar, la cea de a treia arătare a Domnului Înviat, Petru redobândeşte vrednicia de Apostol, mărturisind de trei ori dragostea lui către Mântuitorul Hristos” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie). După Înălţarea la cer a Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt, Petru a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, ajungând până la Roma. Aici va suferi moarte martirică din porunca împăratului Nero.

Sfântul Apostol Pavel făcea parte din seminţia lui Veniamin şi era fariseu, fiind ucenic al marelui învăţat Gamaliel. Cunoştea foarte bine Legea lui Moise şi textele prorocilor. Era de loc din Tars şi la început a fost un prigonitor al Bisericii lui Hristos. Pe drumul Damascului are loc convertirea sa, în urma arătării minunate a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care l-a trimis la Anania, „un vechi ucenic de-al Domnului care locuia în Damasc; şi acela, învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a plecat, ca şi cum ar fi zburat cu aripile, de a propovăduit la toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero”.

El a binevestit Evanghelia „în multe locuri din Răsărit, trecând prin Grecia, la Atena, la Corint, în Asia Mică şi în Macedonia şi ajungând până la Roma. În lungile şi ostenitoarele lui călătorii, a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemniţat şi a înfruntat foamea şi setea. Nici o suferinţă nu i-a micşorat însă râvna de propovăduire a credinţei şi nici o primejdie nu l-a înspăimântat. Prin toate cetăţile pe unde a trecut a întemeiat biserici, de care s-a îngrijit în toată vremea, sfătuindu-le şi îndrumându-le prin Epistolele pe care le trimitea către fraţi, când se afla departe, epistole din care ni s-au păstrat 14, ca un adevărat tezaur al vieţii în Hristos, ca o adevărată ştiinţă a mântuirii. Sfântul Apostol Pavel a fost numit Apostolul Neamurilor, deoarece a vestit cel mai mult pe Hristos printre popoarele păgâne din acele timpuri”, după cum aflăm din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie.