În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov
Sfânta Macrina a fost sora mai mare a Sfântului Vasile cel Mare, a lui Petru al Sevastiei şi a lui Grigorie al Nisei. Din tinereţe şi-a închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu, căci, murind logodnicul ei, şi-a ales fecioria, ajutând-o pe mama sa, Emilia, la treburile gospodăreşti şi la creşterea fraţilor mai mici. Împreună cu fratele ei, Sfântul Vasile, au întemeiat două mănăstiri în Pont, una pentru femei şi alta pentru bărbaţi, cea de călugări fiind povăţuită de Sfântul Vasile, iar cealaltă de egumena Macrina. Murind mama sa, şi-a împărţit toată averea săracilor, trăind în nevoinţe şi rugăciune. Cercetând pe sora sa în boala ei cea de pe urmă, Sfântul Grigorie al Nisei a găsit-o cu totul slăbită de friguri şi culcată pe o scândură. Pentru că sărăcia în mănăstirea fecioarelor era foarte mare, încât de-abia s-a găsit un văl vechi cu care să fie acoperit trupul ei pe când era dus spre îngropare, Sfântul Grigorie a acoperit-o pe sora sa cu mantia lui de episcop. În viaţa ei, Sfânta Macrina a făcut multe minuni, dând tămăduire bolnavilor şi îndrăciţilor. Şi a murit fericita în anul 380, fiind îngropată în Biserica „Celor 40 de Mucenici”, alături de mama sa.
.jpg)
