Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Cuv. Sava cel Sfinţit; Sf. Mc. Anastasie (Dezlegare la peşte)
Sfântul Sava (†532) s-a născut în Capadocia, în anul 439, iar părinţii săi se numeau Ioan şi Sofia. Încă de la vârsta de opt ani a ales viaţa călugăriei, intrând în mănăstirea numită „a lui Flavian”, unde a învăţat Psaltirea pe de rost, deprinzându-se să fie înfrânat şi răbdător. Pe când avea 18 ani a mers la Cuviosul Eftimie cel Mare, care l-a trimis la Cuviosul Teoctist, la mănăstire de obşte, unde a cunoscut bunele obiceiuri şi ostenelile fraţilor care locuiau acolo. Pentru că era un om deosebit de înduhovnicit, Cuviosul Eftimie l-a numit pe Sfântul Sava „copil bătrân”. Trecând la Domnul Cuviosul Eftimie, Sfântul Sava a plecat să se nevoiască în pustia ce este dinspre răsărit, împrejurul Iordanului, unde în acea vreme strălucea Cuviosul Gherasim. Pe atunci, Sfântul Sava avea 35 de ani şi, fiind singur în pustie, a fost ispitit de diavolul care a ridicat asupra lui război. Odată, odihnindu-se sfântul după osteneală, la miezul nopţii s-a închipuit diavolul în mulţime de şerpi şi de scorpii, venind asupra lui spre a-l înfricoşa. Dar el îndată s-a sculat la rugăciune şi era în buzele lui psalmul lui David, care zice: Nu te vei teme de frica de noapte; peste aspidă şi vasilisc vei călca. Acestea zicând el, îndată a pierit diavolul, cu toate înfricoşările lui. Cu cât creştea în vârstă, cu atât sporea fericitul Sava şi în virtuţi, de aceea Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni. Prin rugăciunile sale a făcut să izvorască oarecând apă în locuri fără de apă. El a fost îndrumător şi povăţuitor multor călugări, întemeind mănăstirea care îi poartă numele şi alcătuind Tipicul sfintelor slujbe pe care îl urmează până astăzi Biserica Ortodoxă. Sfântul Sava este numit „cel Sfinţit” pentru că a fost hirotonit preot şi rânduit îndrumător al tuturor mănăstirilor din Palestina. El a mers în două rânduri la Constantinopol, în calitate de sol al Patriarhului Ierusalimului, la împăraţii Anastasie (491-518) şi Iustinian cel Mare (527-565). S-a mutat în pace la Domnul în anul 532, fiind în vârstă de 93 de ani. Moaştele sale se află astăzi în mănăstirea care îi poartă numele.
