Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Cuv. Simeon şi Ioan Pustnicul; Sfântul Proroc Iezechiel; Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche
Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Ioan au trăit în secolul al 6-lea şi erau din Edesa, Siria. Fiind cuprinşi de dumnezeiască dragoste, au plecat în Ierusalim, unde s-au închinat Crucii Domnului, apoi au mers în Mănăstirea Sfântului Gherasim, unde s-au călugărit. Imediat după intrarea lor în monahism au plecat în pustiu, unde au vieţuit 40 de ani, înfruntând arşiţa soarelui şi frigul nopţilor. Ioan a rămas în pustiu până la trecerea sa la Domnul, iar Simeon a plecat la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului Iisus Hristos. Prefăcându-se că este nebun, Simeon a plecat în cetatea Emesa, unde săvârşea multe minuni spre folosul oamenilor. Şi aşa vieţuind şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în ziua de 21 a lunii iulie.
Astăzi, Biserica noastră îi pomeneşte şi pe Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche. Sfântul Cuvios Rafael s-a nevoit în străvechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al 16-lea. Numele său se tâlcuieşte „Dumnezeu aduce vindecare”. Rodul ostenelilor sihăstreşti şi ale rugăciunii neîncetate a fost dobândirea darurilor înalte, încât toţi îl priveau ca pe o icoană a virtuţilor. După moartea sa, ucenicii i-au dezgropat trupul, pe care l-au aflat bine mirositor. A fost aşezat în biserică spre închinare, iar în vremuri de restrişte a fost ascuns într-un loc neştiut până astăzi. Sfântul Partenie s-a nevoit în Munţii Agapiei în secolul al 17-lea. Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, îl numără pe Cuviosul Partenie printre sfinţii români cărora le-a văzut viaţa şi traiul. Tradiţia spune că el a sihăstrit în Muntele Scaunele, rugându-se neîncetat, ziua şi noaptea, rostind Psaltirea pe care o ştia pe dinafară. După moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, a fost aflat nestricat şi multe minuni se făceau la racla sa. Sfintele sale moaşte au fost tăinuite probabil odată cu cele ale Sfântului Rafael.
