Sfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi
Sf. Ier. Andrei, Arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta
Sfântul Andrei s-a născut în 660 în Damasc. De la o vârstă fragedă a fost făcut diacon de către Patriarhul Ierusalimului şi a participat la Sinodul al 6-lea Ecumenic din 680-681, fiind trimis cu mărturisirea de credinţă a Bisericii din Ierusalim la acest sinod. După o vreme a fost ales episcop în Creta. El a alcătuit cărţi pline de înţelepciune, în care s-a arătat cuvântător iscusit şi insuflat de Dumnezeu. Pe lângă alte scrieri, Sfântul Andrei a alcătuit Canonul cel Mare, care se citeşte în Postul Sfintelor Paşti. Şi-a păstorit credincioşii cu frică de Dumnezeu, fiind tuturor pildă vie şi jertfelnică de dăruire. Tot în această zi pomenim pe Sfânta Cuvioasă Marta, mama Sfântului Simeon din Muntele Minunat (sec. 6), care a vieţuit făcând multe fapte bune şi primind străinii. Ea avea multă credinţă în Maica Domnului, care îi vestise dulceaţa veşnicelor bunătăţi care o aşteptau în Împărăţia Cerurilor. Şi mutându-se de la cele pământeşti, s-a arătat celor ce păzeau moaştele ei, făcându-i să se bucure, şi zicându-le că a luat mare dar de la Dumnezeu şi că se află în lumină şi în nespusă bucurie, nu numai pentru rugăciunile fiului ei, Sfântul Simeon din Muntele Minunat, ci şi pentru că a suferit pentru Dumnezeu multe ispite şi necazuri.