Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului; Sf. Mare Mc. Nichita; Sf. Ier. Visarion, Arhiepiscopul Larisei
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (†1656) s-a născut pe la anul 1568, în oraşul Raguza din Dalmaţia, într-o familie de creştini valahi. La botez primise numele de Iacob. Rămânând orfan de tată, mama sa i-a dat o creştere aleasă, iar la vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să înveţe carte. Pe când avea 15 ani, tânărul Iacob a fost chemat de Hristos la sfânta nevoinţă călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. După cinci ani se duce la Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre nevoinţe, îmbracă schima monahicească, primind numele Iosif. S-a ostenit mult în post şi rugăciune şi pentru aceasta Dumnezeu i-a dat lui darul facerii de minuni, vindecând multe boli, îndeosebi pe cei ologi. Văzându-l umbrit de Duhul Sfânt, părinţii mănăstirii l-au făcut preot şi l-au rânduit duhovnic al călugărilor. Mai târziu a fost numit egumen al Mănăstirii „Sfântul Ştefan” din Adrianopol, pe care a condus-o cu înţelepciune timp de şase ani. Răposând Mitropolitul Timişoarei, românii din Banat, călăuziţi de Duhul Sfânt, au ales păstor al lor pe Cuviosul Iosif. În cei trei ani (1650-1653) cât a fost Mitropolit al Banatului, s-a dovedit un bun păstor şi apărător al Ortodoxiei. Era tare în credinţă, înţelept la cuvânt, blând la inimă şi neadormit în rugăciune. A fost ales păstor al Bisericii Banatului, chiar dacă avea 80 de ani. Era vestit în ţările balcanice şi cinstit ca sfânt încă din viaţă. În anii de păstorire a făcut şi minuni, a alinat suferinţa unor credincioşi şi la rugăciunea sa cu lacrimi Dumnezeu a trimis ploaie să stingă focul ce cuprinsese partea de apus a Timişoarei. Datorită vieţii sale, Dumnezeu i-a dăruit sfinţenia. Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş a trăit între anii 1568 şi 1656, în ultimii trei retrăgându-se la Mănăstirea Partoş din judeţul Timiş.
