Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia
Sfântul Artemie era duce şi dregător împărătesc în Alexandria pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), fiind voievod viteaz în războaie şi întărit în credinţa în Hristos. În timpul domniei împăratului Iulian Apostatul (361-363), care s-a lepădat de credinţă, s-a pornit prigoană împotriva creştinilor, apostatul prefăcând bisericile în temple idoleşti şi omorând pe creştini cu înfricoşătoare chinuri. În timpul unui război împotriva perşilor, Artemie a fost chemat la Antiohia cu oastea lui. Acolo, a văzut creştinii chinuiţi de prigonitori şi i-a cerut socoteală împăratului Iulian. „Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie pe cei nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta credinţă”? Iar Iulian, auzind aceste cuvinte, a strigat aprins de mânie: „Cine este acesta şi de unde este el, care grăieşte cu îndrăzneală împotriva noastră şi a venit să ne vorbească de rău chiar în faţă”? Şi cei prezenți au răspuns: „Ducele Alexandriei, stăpâne”. Deci, pentru îndrăzneala sa, dar şi pentru uneltirile păgânilor din Egipt, Artemie a fost legat şi torturat. A fost bătut cu vine de bou, l-au tăiat pe spate cu brice ascuţite şi i-au pătruns coastele şi tâmplele cu ţepuşe arse în foc. Apoi, punându-l între două pietre mari, atât l-au presat încât toate oasele i le-au zdrobit şi luminile ochilor au sărit din locul lor. În timpul suferinţelor, Artemie Îl mărturisea pe Domnul Iisus Hristos neîncetat. Deci, văzând că sfântul nu moare, împăratul a poruncit ca lui Artemie să i se taie capul şi astfel a luat el cununa muceniciei. Moaştele Sfântului Artemie au fost cinstite de creştini, devenind izvor de tămăduiri şi de minuni.
Sfântul Gherasim din Chefalonia s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. S-a călugărit pe insula Zakynthos, după care a plecat la Muntele Athos. Primind binecuvântare de la părinţi, s-a dus la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt al Mântuitorului, iar acolo s-a îngrijit de candelele Sfântului Mormânt. A fost hirotonit diacon şi apoi preot de către Patriarhul Gherman al Ierusalimului (1534-1579). Pentru singurătate s-a retras la Iordan, unde s-a nevoit 40 de zile, apoi în Zakynthos, unde s-a hrănit numai cu ierburi. După cinci ani, a simţit dorinţa de a pleca pe insula Chefalonia, unde şi-a găsit adăpost într-o peşteră. Pentru viaţa lui curată, Sfântul Gherasim s-a învrednicit de darul vindecării bolnavilor şi al izgonirii duhurilor necurate. Pe când avea 71 de ani, sfântul a ştiut că va muri curând. A trecut în pace la Domnul în anul 1579. După doi ani, deschizându-i-se mormântul, s-au descoperit moaştele sale întregi şi frumos mirositoare, vindecătoare de boli.
