Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia
Sfântul Artemie era duce şi dregător împărătesc în Alexandria pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), fiind voievod viteaz în războaie şi întărit în credinţa în Hristos. În timpul domniei împăratului Iulian Apostatul (361-363), care s-a lepădat de credinţă, s-a pornit prigoană împotriva creştinilor, apostatul prefăcând bisericile în temple idoleşti şi omorându-i pe creştini cu înfricoşătoare chinuri. În timpul unui război împotriva perşilor, Artemie a fost chemat la Antiohia cu oastea lui. Acolo, a văzut creştinii chinuiţi de prigonitori şi i-a cerut socoteală împăratului Iulian. „Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie pe cei nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta credinţă?” Iar Iulian, auzind aceste cuvinte, a strigat aprins de mânie: „Cine este acesta şi de unde este el, care grăieşte cu îndrăzneală împotriva noastră şi a venit să ne vorbească de rău chiar în faţă?” Şi cei de faţă au răspuns: „Ducele Alexandriei, stăpâne”. Deci, pentru îndrăzneala sa, dar şi pentru uneltirile păgânilor din Egipt, Artemie a fost legat şi torturat. A fost bătut cu vine de bou, l-au tăiat pe spate cu brice ascuţite şi i-au pătruns coastele şi tâmplele cu ţepuşe arse în foc. Apoi, punându-l între două pietre mari, atât l-au presat încât toate oasele i le-au zdrobit şi luminile ochilor au sărit din locul lor. În timpul suferinţelor, Artemie Îl mărturisea pe Domnul Iisus Hristos neîncetat. Deci, văzând că sfântul nu moare, împăratul a poruncit să i se taie capul şi astfel a luat el cununa muceniciei. Moaştele Sfântului Artemie au fost cinstite de creştini, devenind izvor de tămăduiri şi minuni.
