Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Mc. Ermil şi Stratonic; Sf. Ier. Iacob, Episcop de Nisibe
Sfinţii Ermil şi Stratonic erau de neam daco-roman, din cetatea Singidunum de lângă Dunăre şi au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324). Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, Ermil a fost prins şi, întrebat fiind dacă este mărturisitor al lui Hristos, a zis cu glas mare că este şi diacon al Bisericii. Apoi, le-a vorbit tuturor despre deşertăciunea credinţei în zeii păgâni, spunând că aceştia sunt lemne şi pietre surde şi mute. Pentru aceasta, a fost supus la chinuri groaznice și întemniţat. Era atunci străjer la temniţă Stratonic, şi el creştin şi prieten cu Ermil. Văzând chinurile îndurate de prietenul său, Stratonic a plâns pentru dânsul, iar slujitorii, pricepând că este creştin, l-au judecat împreună cu Ermil. Dregătorul a hotărât ca amândoi să fie înecaţi în Dunăre şi, fiind aruncaţi în adânc, au primit cununa muceniciei.
Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Ierarh Iacob (sec. IV), care după multe nevoinţe, descoperit fiind de creştini, a fost înălţat la treapta de episcop în Nisibe. El a pătimit pentru Hristos pe vremea lui Maximian (286-305), apoi l-a osândit pe Arie, fiind de faţă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. Când Arie se sârguia în chip viclean să fie primit în Biserică şi cerea fericitului să slujească împreună cu dânsul, cu rugăciunea Sfântului Iacob, Arie şi-a luat ca osândă o moarte spurcată pentru viclenia lui. Odată, nişte cerşetori, prefăcându-se în chip de batjocură şi închipuind pe unul dintre ei că este mort, îl rugau pe Sfântul Iacob să îi ajute cu bani. Dar, când să împartă ei câştigul, l-au găsit cu adevărat mort pe cel care se prefăcuse. Deci, înspăimântându-se, ei au alergat după sfântul, cerându-i iertare şi milă, iar el, milostivindu-se, l-a înviat pe cel mort cu rugăciunea sa. Sfântul Ierarh Iacob a scris multe cărţi împotriva rătăcirii lui Arie, învăţând poporul dreapta credinţă. Ajungând la adânci bătrâneţi, dumnezeiescul Iacob s-a odihnit, mutându-se în pace la Domnul.
