Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sf. Sfinţit Mc. Policarp, Episcopul Smirnei; Sf. Cuv. Gorgonia
Sfântul Policarp era originar din Efes, Asia Mică, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi, Pangratie şi Teodora, pe când ei erau în temniţă pentru credinţa lor în Iisus Hristos Domnul. Fiind osândiţi la moarte părinţii săi şi tăindu-li-se capetele, pruncul a fost luat şi crescut de o creştină milostivă, Calista, care l-a botezat, dându-i numele Policarp. Calista l-a învăţat pe Sfântul Policarp dreapta credinţă şi poruncile vieţii după Evanghelia Domnului. Pe când avea 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduieşte cuvântul Domnului în părţile Asiei şi, dorind foarte mult să-l vadă, a mers la dânsul. Pe vremea împăratului Traian, Sfântul Ioan Evanghelistul l-a aşezat pe Sfântul Vucol Episcop în Smirna, dându-i ajutor pe Sfântul Policarp. Asemenea, şi Sfântul Vucol, înainte de a muri, l-a aşezat pe Sfântul Policarp în locul său. Păstorind vreme îndelungată, el i-a adus pe mulţi păgâni la Hristos. Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), către anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, unde, împreună cu papa Anicet, au statornicit data sărbătorii Învierii Domnului pentru întreaga creştinătate. Pe vremea împăratului filosof Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost ars de viu pentru credinţa sa în Mântuitorul Iisus Hristos, primind astfel cununa muceniciei. Dregătorul i-a spus înainte să-l omoare: „Blesteamă pe Hristos şi cruţă-ţi bătrâneţile”. Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată nici un rău. Cum L-aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu?” Şi fiind omorât, a primit cununa mucenicilor din mâna Domnului Iisus Hristos.