Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Sfinţit Mc. Ianuarie, Episcop de Benevent; Sf. Mc. Teodor din Perga; Sf. Mc. Alexandra împărăteasa
Sfântul Sfinţit Mucenic Ianuarie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi a lui Timotei, dregătorul Campaniei din Italia. El s-a născut în Neapole şi era Episcop de Nola, când Diocleţian a pornit prigoana împotriva creştinilor. În acea vreme, la Putiole au fost închişi mulţi creştini, printre care şi diaconii Soson şi Proclu şi mirenii Eutihie şi Acution, care au mărturisit cu mult curaj dreapta credinţă. Sfântul episcop îl preţuia mult pe Soson şi avea mare încredere în el datorită înţelepciunii şi sfinţeniei sale şi, adesea, se împărtăşea bucuros din lumina învăţăturilor lui. Astfel, Episcopul Ianuarie a mers la Putiole să-i vadă pe cei închişi, ducându-le cele de trebuinţă. Auzind despre acestea, dregătorul Timotei a poruncit să fie prins şi pus lanţuri, până la locul de chinuire. După multe suferinţe, din poruncă împărătească, toţi aceşti creştini şi episcopul lor au fost daţi la fiare sălbatice în circ, dar fiarele i-au cruţat, neatingându-se de ei. Socotind că numai prin vrăjitorie scapă creştinii de la această cruntă moarte, s-a dat poruncă să li se taie tuturor capetele. Şi aşa a primit Sfântul Ianuarie cununa muceniciei pentru Hristos. Iar la multă vreme după moartea sa, o femeie văduvă, Maximina, şi-a pierdut copilul, iar ea îl plângea fără mângâiere. După ce şi-a revenit puţin din durerea cauzată de moartea fiului ei, aceasta a căutat deasupra uşii bisericii şi a văzut o icoană cu chipul Sfântului Ianuarie. Aducându-şi aminte de ceea ce făcuse prorocul Elisei, care îl înviase pe feciorul femeii din Şunem (4 Regi 4, 8-37), a luat icoana Sfântului Ianuarie şi a pus-o la ochii copilului şi a atins icoana de urechile şi de gura aceluia, rugându-se fierbinte. Iar sfântul l-a dat pe copil viu femeii, fără ca el să se arate.
