Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Mucenic Evplu arhidiaconul
Sfântul Ierarh Nifon era originar din Moreea (Grecia) şi s-a călugărit de tânăr la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos. După ce a trecut pe la mai multe mănăstiri, schituri, peşteri şi chilii pustniceşti, printre care şi Marea Lavră, Sfântul Nifon s-a stabilit la Mănăstirea Dionisiu. Datorită vieţii sale a fost ales Mitropolit al Tesalonicului şi apoi, în 1486, Patriarh al Constantinopolului. Turcii l-au supus la numeroase abuzuri, fiind depus din scaun de două ori. Domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) l-a adus pe Sfântul Nifon în anul 1504 în Ţara Românească, cu scopul de a reorganiza Biserica Ortodoxă de aici. Neînţelegându-se cu domnitorul român, Sfântul Nifon a plecat din nou la Muntele Athos, la Mănăstirea Vatoped şi apoi s-a retras în smerenie şi sărăcie la Dionisiu. A plecat la Domnul, ca şi domnitorul Radu cel Mare, în anul 1508. Sfântul Ierarh Nifon a fost canonizat în anul 1517, în timpul domniei Sfântului Domnitor Neagoe Basarab.