În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul; Sfinţii Cuvioşi Natanael şi Pinufrie
Sinaxarul zilei
Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul era dregător la curtea regelui perşilor, pe vremea împăraţilor Arcadie (395-408) în Răsărit şi Onorie (395-423) în Apus. Făcând parte dintr-o familie cu strămoşi creştini, s-a căsătorit cu o femeie creştină şi vieţuia în bogăţie şi în cinste, fiind foarte iubit de regele său, împăratul perşilor. Bogăţiile sale au reprezentat pentru Iacob o mare primejdie pentru sufletul său, pentru că se alipise prea mult de cele materiale, uitându-le cu desăvârşire pe cele folositoare sufletului. Înşelându-se deci cu toate binefacerile şi cinstirile regelui, când a pornit acesta război împotriva creştinilor, Iacob a căzut de la credinţa în Hristos şi a adus jertfe idolilor. Aflând de apostazia sa, mama şi soţia lui s-au îndepărtat de el, arătându-i prin scrisori greul păcat pe care-l săvârşise, că a preţuit mai mult dragostea împăratului decât dragostea lui Hristos şi că a ales osânda ruşinii veşnice pentru o slavă trecătoare. Pentru cuvintele mamei sale şi ale soţiei, pocăindu-se pentru păcatul său, Sfântul Iacob s-a depărtat de păgânism şi îşi plângea mult faptele sale, dar mai ales că s-a despărţit de Domnul Iisus Hristos. Deci, venind înaintea împăratului, a mărturisit cu mult curaj faptul că el este creştin.
Împăratul, mâniindu-se, a poruncit să i se taie fiecare încheietură a trupului, una câte una. Astfel, păgânii i-au tăiat toate încheieturile trupului său, ale mâinilor şi ale picioarelor, până i-au mai rămas trunchiul şi capul. La urmă, necredincioşii i-au tăiat capul şi aşa, Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul a primit cununa cea nestricăcioasă a muceniciei din mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
.jpg)
