Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfinţii Cuvioşi Nichita Mărturisitorul şi Ilirie
Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei, s-a născut în Cezareea Bitiniei, într-o familie de oameni evlavioşi şi rugători. La scurt timp după naşterea sa, a rămas orfan de mamă şi a fost crescut de bunica sa. Iubitor de curăţie şi sfinţenie încă din copilărie, a devenit ucenic al pustnicului Ştefan, care l-a trimis la Mănăstirea Midichiei, de pe muntele Olimp. Bătrânul şi înţeleptul egumen Nichifor l-a primit cu multă dragoste şi doar la 7 ani de când venise la acel aşezământ monahal l-a propus spre hirotonie Sfântului Patriarh Tarasie al Constantinopolului (784-806), ctitorul mănăstirii. Odată cu hirotonia, i s-a încredinţat şi toată rânduiala mănăstirii, ca ajutor al Cuviosului Nichifor, care era slăbit de bătrâneţe. Pentru că a crescut mult numărul călugărilor în acest timp şi fiind iubit de aceştia, după moartea bătrânului egumen, Nichita a fost ales egumen al mănăstirii. Şi aşa, vieţuind în toată fapta cea bună, a ajuns la anii bătrâneţilor, dar şi la vremea mărturisirii şi a pătimirii celei vitejeşti. În timpul împăratului Leon Armeanul, în anul 813, când au fost prigoniţi cinstitorii sfintelor icoane, Cuviosul Nichita a fost trimis în exil pentru credinţa sa mărturisită la Sinodul al 7-lea Ecumenic. Slăbit de suferinţe şi bătrâneţe, la sfârşitul prigoanei, în anul 820, Sfântul Nichita s-a retras într-un schit de unde s-a mutat la Domnul, în anul 824.
