Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia
Aceşti Sfinţi Cosma şi Damian pe care Biserica noastră îi cinsteşte astăzi erau din Asia, din părţile Ciliciei. Tatăl lor era păgân, iar mama creştină şi se numea Teodota. Trebuie să se facă deosebirea între aceştia şi alţi doi Sfinţi Cosma şi Damian, care erau din Roma şi care se prăznuiesc în fiecare an la 1 iulie. Mama lor, Teodota, rămânând văduvă, se străduia să ofere o educaţie aleasă copiilor ei, dar, mai mult, ea dorea ca fiii săi să devină buni creştini. De aceea, îi povăţuia permanent spre toată fapta cea bună, cultivându-le credinţa cea adevărată în Mântuitorul Iisus Hristos. Mai târziu, i-a trimis pe Cosma şi pe Damian la şcoli înalte, unde au dobândit cunoaşterea medicinei. Iar prin harul lui Dumnezeu au primit şi darul de a tămădui orice suferinţă sufletească şi trupească, fiind de folos atât oamenilor, cât şi animalelor. Ceea ce îi uimea pe toţi oamenii era împotrivirea Sfinţilor Cosma şi Damian de a primi vreo răsplătire pentru ostenelile lor cu cei bolnavi, căci nu tămăduiau pentru plată sau ca să adune bogăţii, ci din dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, după porunca Domnului: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi” (Matei 10, 8). Singura lor plată era ca cel tămăduit să creadă în Hristos Iisus, de la Care îi venea vindecarea. Pentru aceasta au fost numiţi de credincioşi „doctori fără de arginţi” sau „doctori fără de plată”. Astfel petrecându-şi viaţa, cu pace, în dreapta credinţă s-au săvârşit.
