A treia zi „după Scripturi“

Dacă ne-am întreba la ce se referă articolul din Crez că Hristos "a înviat a treia zi după Scripturi", am fi tentaţi să răspundem fără îndoială că mărturisirea se sprijină pe Scripturile Noului Testament. Totuşi, expresia este preluată întocmai din Noul Testament, fiind un citat din 1 Corinteni 15, 4, ceea ce complică lucrurile. Care sunt aceste Scripturi, numite aşa chiar de Noul Testament? La ce se referă? La vreo scriptură necunoscută? La vreun apocrif nedescoperit sau vreo evanghelie primordială neştiută?

Desigur, mărturia învierii a treia zi a Mântuitorului se găseşte în evanghelii (Marcu 9:31; Matei 16:21; 17:23; 20:19; Luca 9:22; 18:33; 24:7.46; în Ioan lipseşte) şi în Fapte (10:40), făcând parte din kerygma apostolică, adică din propovăduirea credinţei creştine de către Biserica primară. Totuşi, aşa cum demonstrează studiile nou-testamentare, evangheliile au fost scrise mai târziu (probabil după 70 d.Hr.), pe când Epistola 1 Corinteni a fost scrisă la Paştele anului 55 d.Hr., fiind deci anterioară Evangheliilor (cf. Udo Schnelle, Einleitung in das Neue Testament, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 52005, UTB 1830, p. 75). Cu siguranţă deci Sf. Apostol Pavel nu cita nici una dintre cele patru Evanghelii spunând "după Scripturi". Invocarea de către 1 Corinteni a Scripturilor nu se poate referi nici la tradiţia orală care a stat la baza scrierii Evangheliilor, pentru că sunt avute în vedere concret scrieri (graphai).

Scripturile Bisericii primare

De fapt, pentru Biserica primară, "Scripturile" sunt Vechiul Testament, pe care creştinii l-au preluat din iudaism. Tot în 1 Corinteni, dar la 6, 16, Sf. Pavel citează un text din Facere 2, "vor fi amândoi un trup", spunând: "zice Scriptura". La fel procedează şi în alte locuri: în Galateni 3, 8 invocă Scriptura care a binevestit lui Avraam: "Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile"; sau în 4, 29: "ce zice Scriptura?" şi citează din Facere 20 "Izgoneşte pe roabă şi fiul ei, căci nu va moşteni fiul roabei, împreună cu fiul celei libere""; de asemenea în Romani 4, 3; 9, 17. Mai ales Evanghelia lui Ioan foloseşte direct invocarea Scripturii şi exemplele pot continua.

Totuşi, în Scripturile Vechiului Testament nu scrie punctual că Mesia sau cineva va învia a treia zi. Există doar aluzii la această idee, dar făcute într-un mod aproape imperceptibil pentru cititorul care nu are în minte mesajul Noului Testament. O asemenea aluzie este Osea 6, 2 (Hans Conzelmann, A Commentary of the First Epistle to the Corinthians, Fortress Press, Philadelphia, 1975, Hermeneia, pp. 253-254).

"Veniţi să ne întoarcem către Domnul, căci numai El, după ce ne-a rănit, ne tămăduieşte, iar după ce ne-a bătut, ne leagă rănile noastre. Şi după două zile din nou ne va da viaţă, iar în ziua a treia ne va ridica iarăşi şi vom trăi în faţa Lui. Să-L cunoaştem, să ne sârguim să cunoaştem cine este Domnul! Venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor." (Osea 6, 1-3).

Textul în sine nu vorbeşte propriu-zis de înviere, ci de vindecarea unei naţiuni bolnave. Aşa cum arată Hans Walter Wolff, existau la îndemână câteva exemple importante cu zei care chiar înviau a treia zi, precum Adonis (Lucian, De Syria dea 6), Osiris (Plutarh, De Iside et Osiride 13, 356 C; 19, 366 F) sau Tammuz, în căutarea căruia zeiţa Inanna coboară în locaşul morţii timp de trei zile şi trei nopţi. Totuşi, în Osea 6, 2, imaginea, chiar dacă a fost cumva inspirată din istoria religiilor, capătă mai degrabă alte valenţe, fiind folosită proverbial, ca o vindecare într-o perioadă foarte scurtă de timp (H.W. Wolff, Hosea. A Commentary on the Book of the Prophet Hosea, Fortress Press, Philadelphia, 1974, Hermeneia, pp. 117-118).

A treia zi

De altfel, Osea 6, 2 trebuie încadrat în rândul unor texte care utilizează semnificaţia de deplinătate a numărului "trei". Avraam este încercat de Dumnezeu poruncindu-i-se să-l aducă jertfă pe fiul iubit, Isaac, pe un munte pe care i-l va arăta Dumnezeu. Patriarhul porneşte la drum, iar după trei zile vede acel loc: "Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela" (Facere 22, 4). Moise îi cere faraonului să-i lase pe israeliţi cale de trei zile în pustiu să jertfească: "Dumnezeul Evreilor ne-a chemat; lasă-ne să mergem în pustie cale de trei zile, ca să aducem jertfă Domnului Dumnezeului nostru" (Ieşire 5, 3; cf. 3, 18; 8, 27). După izbăvirea de la Marea Roşie, israeliţii găsesc abia a treia zi apă la Mara, unde se întâmplă minunea îndulcirii apei amare (cf. Ieşire 15, 22). Regele Iezechia, îmbolnăvit de moarte, primeşte de la profetul Isaia vestea vindecării în a treia zi: "Aşa zice Domnul Dumnezeul lui David, strămoşul tău: Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale; te vei vindeca şi a treia zi te vei duce în templul Domnului" (4 Regi 20, 5). De asemenea, pentru a-şi salva poporul, regina Estera ţine un post de trei zile, iar "după trei zile de rugăciune şi-a dezbrăcat hainele cele de jale şi s-a îmbrăcat în cele de regină" (Estera 5, 1). Se observă că în toate aceste cazuri invocate a treia zi este asociată fie aducerii unei jertfe importante (în cazul lui Avraam sau al israeliţilor din Egipt), fie recăpătării vieţii (minunea de la Mara, adică salvarea de la sete, însănătoşirea regelui Iezechia şi, în sfârşit, izbăvirea poporului de la decretul de executare în masă).

Totuşi, citit prin raportarea Noul Testament, Osea 6, 2 devine foarte interesant.

Prin lupa Părinţilor

Prima atestare a lecturii creştine a textului o întâlnim la Tertulian, în polemicile sale împotriva marcioniţilor (care negau valoarea Vechiului Testament), dar şi iudeilor (care îl interpretau fără perspectiva hristică). "A fost foarte potrivit ca cel care L-a îngropat pe Domnul să fie amintit astfel de profeţie şi de aceea să fie numit "binecuvântat", pentru că profeţia nu lasă deoparte slujirea (evlavioasă) a femeilor care s-au îndreptat înainte de ivirea zorilor la mormânt cu aromatele pe care le-au pregătit. Pentru că despre această întâmplare se spune la Osea: "Ca să-Mi caute faţa veghează până în zori, spunând despre Mine: "Veniţi să ne întoarcem către Domnul, căci El ne-a micşorat şi ne va vindeca, El ne-a lovit şi ne va lega, după două zile ne va învia, iar în a treia zi ne va ridica". Căci cine ar putea refuza să creadă că aceste cuvinte răsunau mereu în mintea acelor femei între întristarea părăsirii cu care pe moment li se părea că sunt lovite de Domnul şi nădejdea învierii înseşi, prin care gândeau prea bine că totul li se va da înapoi?" (Împotriva lui Marcion 4, 14, 1 trad. Holmes, în: Ante-Nicene Fathers 3, pp. 421-422). "De aceea, de ce după învierea Lui din morţi, care s-a petrecut a treia zi, cerurile L-au primit iarăşi? Era potrivit profeţiei lui Osea, rostită astfel: "În zori vor veni la Mine, spunând, Veniţi să ne întoarcem către Domnul Dumnezeul nostru, pentru că El Însuşi ne va scoate şi ne va izbăvi, după un timp de două zile, a treia zi" - care este slăvita Lui înviere - El L-a primit iarăşi în ceruri (de unde venise împreună cu Duhul la Fecioara) pe Cel a cărui naştere şi patimă deopotrivă iudeii nu au reuşit să o mărturisească" (Răspuns împotriva iudeilor 13, 23, trad. S. Thelwall, în: ANF 3, p. 171).

Totuşi, Tertulian nu explică suficient pluralul "vom învia", pe care îl leagă de femeile mironosiţe. Cam în aceeaşi perioadă, textul intră şi în ansamblul argumentativ al marelui alexandrin Origen. El raportează "a treia zi" la învierea Mântuitorului, iar pluralul la învierea credincioşilor alături de Hristos.

"Faraonul nu permitea ca fiii lui Israel să ajungă la locul semnelor, nu permitea ca ei să înainteze într-atât încât să se poată bucura de tainele celei de a treia zi. Ascultă-l pe profet: Dumnezeu ne va readuce la viaţă după două zile, iar în ziua a treia ne vom ridica şi vom trăi în privirea Lui. Prima zi este, pentru noi, patima Mântuitorului, cea de-a doua este cea în care El coboară în iad, iar cea de-a treia este ziua ridicării şdin morţiţ. Şi de aceea în a treia zi Dumnezeu mergea înaintea lor, în stâlp de nor ziua, în stâlp de foc noaptea. Dacă, după cele ce le-am spus mai înainte, Apostolul ne învaţă în mod corect că în acestea se află tainele botezului, este necesar ca cei ce sunt botezaţi în Hristos să fie botezaţi întru moartea Lui şi să fie îngropaţi cu El, şi cu El să se ridice din morţi în cea de-a treia zi. Pe aceştia, şi după ceea ce spune Apostolul,

i-a înviat împreună cu El, şi împreună cu El i-a făcut să şadă în ceruri. Când vei fi primit, aşadar, taina celei de a treia zi, Dumnezeu va începe să te conducă şi să-ţi arate drumul mântuirii" (Origen, Omilii la Exod, 5, 2, trad. Adrian Muraru, Ed. Polirom, 2006, p. 163).

Sf. Chiril al Ierusalimului continuă această tradiţie interpretativă în cuvântările sale rostite celor care urmau să se boteze: "Cei care au primit şadevărulţ au ieşit la iveală prin puterea Mântuitorului, Care nu numai că a înviat din morţi, dar a sculat o dată cu El şi pe morţi. În numele lor, profetul Osea spune lămurit: "Ne va însănătoşi după două zile, iar în ziua a treia vom învia şi vom fi vii înaintea Lui"" (Cateheze 14, 14, trad. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 232).

Această interpretare creştină a textului din Osea 6, 2 se remarcă prin faptul că pluralul exprimat ("vom învia") este înţeles ca efect al evenimentului singular care este Învierea Mântuitorului, care "a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi" (1 Corinteni 15, 20), aşa încât înviază "fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos" (v. 23).

Targumul iudaic la profeţi înţelege Osea 6, 2 exclusiv raportat la învierea generală: "În ziua învierii morţilor El şDumnezeuţ ne va ridica şi vom fi vii", înlocuind deci "a treia zi" cu "în ziua învierii morţilor". Prin aceasta probabil se dorea ca interpretarea hristologică să fie eliminată (cf. Anthony C. Thiselton, The First Epistle to the Corinthians. A Commentary on the Greek Text, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan / Cambridge / The Paternoster Press, Carlisle, 2000, NIGTC, pp. 1195-1196).