„Acesta este răul: înstrăinarea de Dumnezeu”

În Duminica ce a trecut, a 23-a după Rusalii, am realizat mai mult şi mai bine, ascultând cuvintele Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor), cât de mare este iubirea şi mila lui Dumnezeu faţă de oameni, dar am aflat şi cât de mare şi de cumplită este răutatea diavolilor faţă de om şi faţă de celelalte zidiri ale lui Dumnezeu.

Văzând chinuirea cumplită provocată de duhurile necurate şi starea jalnică în care ajunsese acel om din ţinutul Gherghesenilor, Hristos-Domnul, cuprins de milă pentru zidirea Sa, a poruncit demonilor să iasă din omul chinuit de mulţi ani. Şi aşa, prin puterea Sa cea dumnezeiască, l-a eliberat pe cel legat de vrăjmaşul mântuirii oamenilor, l-a ridicat din starea vrednică de compătimire şi l-a făcut misionar-mărturisitor şi vestitor al milostivirii lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre nespusa răutate a diavolilor asupra oamenilor, spunea că, din iubire faţă de zidirea Sa, Dumnezeu nu-i dă voie diavolului să-și arate puterea și răutatea asupra omului cât ar voi el. „Atât îi dă voie să-l muncească pe om, cât să-l facă mai înțelept și să arate răutatea diavolului asupra omului (...). Dacă asupra porcilor, cu care nu aveau nimic, au arătat diavolii atâta răutate, apoi cu atât mai mult asupra ta, omule, de-a pururea dă război neîmpăcat...”.

Dar care este sursa răului? Sau: De ce a îngăduit Dumnezeu răul şi, mai ales, de ce sufletul primeşte răul? Sfântul Vasile cel Mare clarifică această problemă a prezenţei răului în lume, amintind de liberul arbitru sau voinţa liberă cu care îngerii şi oamenii au fost înzestraţi de Creatorul lor. Voinţa liberă este specifică fiinţelor raţionale şi pentru că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, sufletul său cunoaşte desfătarea ce vine din săvârşirea binelui, are capacitatea de a-şi păstra starea sa naturală, dacă rămâne statornic în contemplarea binelui şi în desfătarea bunătăţilor spirituale. Însă, tocmai pentru că are voinţă liberă, omul se poate şi îndepărta de bine, iar Sfântul Vasile cel Mare arată că aceasta se întâmplă atunci când, „săturat de desfătările cele duhovniceşti, ca îngreunat de somn şi alunecat de la cele de Sus, se amestecă cu trupul, spre a se desfăta cu plăceri ruşinoase” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări,
PSB 1, Editura BASILICA, Bucureşti, 2009, p. 167).

Referindu-se la neascultarea lui Adam, Sfântul Vasile cel Mare precizează că el a fost izgonit îndată din rai după săvârşirea păcatului neascultării, a pierdut acea vieţuire fericită şi a ajuns rău nu din constrângere, ci din nesocotinţă. Adam a păcătuit tocmai pentru faptul că a întrebuinţat în mod greşit, în mod rău, voinţa sa liberă şi a murit din cauza păcatului. Cu cât se îndepărta de Dumnezeu, Care este Izvorul vieţii, cu atât Adam se apropia de moarte. „Astfel, nu Dumnezeu a creat moartea, ci noi, prin voinţa noastră rea, am atras-o asupra noastră. Pentru pricinile de mai sus, Dumnezeu a îngăduit desfacerea trupului, ca să nu se păstreze pentru noi nemuritoare boala, întocmai ca un olar care nu vrea să bage în foc un vas de lut stricat, îna­inte de a îndrepta, prin refacerea lui, stricăciunea pe care o are” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, p. 168).

La fel stau lucrurile şi în ceea ce îl priveşte pe diavol. De unde este el, dacă relele nu vin de la Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu este autorul răului? Sau: De ce este rău diavolul? În acest sens, Sfântul Vasile ne oferă acelaşi răspuns ca şi în cazul omului. Diavolul este rău din propria sa voinţă, deoarece era în puterea lui să rămână lângă Dumnezeu sau să se îndepărteze de El. Amintind de Arhanghelul Gavriil, părintele capadocian spune că era cu putinţă ca şi Gavriil să apostazieze, iar Satan să nu cadă. Însă voinţa liberă l-a păstrat pe unul lângă Dumnezeu, iar pe celălalt l-a aruncat din cer. Iar Sfântul Vasile cel Mare conchide zicând: „Acesta este răul: înstrăinarea de Dumnezeu”. Aşadar, diavolul este rău pentru că sursa răului este în tocmai voinţa lui liberă sau în libertatea voii sale, şi nu pentru că firea lui era vrăjmaşă binelui.

Motivul pentru care diavolul este vrăjmaşul omului este boala invidiei pentru cinstea cu care Dumnezeu l-a învrednicit pe om. Ştiind cinstea pe care o avea în rai şi cunoscând starea de la care căzuse din mândrie, nu suferea să ne vadă că în rai ducem o viaţă fără de durere, spune Sfântul Vasile cel Mare. De aceea, prin vicleşuguri l-a amăgit pe om „folosindu-se pentru amăgire tot de dorinţa pe care o avea şi el de a fi asemenea cu Dumnezeu, i-a arătat pomul cunoştinţei binelui şi răului şi i-a făgăduit că prin mâncarea fructului acestuia va ajunge asemenea lui Dumnezeu. N-a fost făcut, deci, duşman al nostru; dar din pricina invidiei a ajuns în duşmănie cu noi. Văzându-se aruncat jos dintre îngeri, n-a suferit să vadă pe pământean înălţat, prin propăşirea în virtute, la vrednicia îngerilor” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, p. 170). Să facem, deci, voia lui Dumnezeu şi să împlinim poruncile Lui, umbriţi fiind de harul dumnezeiesc, pentru că doar aşa lucrând nu ne vom îndepărta de Izvorul vieţii şi al binelui, care este Dumnezeu, şi nu vom lăsa loc duhurilor răutăţii să stăpânească viaţa noastră.