Akedia și facultățile sufletului în gândirea Sfinților Părinți

Ochiul de Dumnezeu inspirat al scriitorilor patristici a descoperit faptul că o anumită patimă este legată sau, mai bine zis, afectează o anumită facultate a sufletului omenesc, cu scopul de a o întuneca și de a-i perverti lucrarea firească. În acest sens, se știe, spre pildă, că mânia afectează partea volitivă (irascibilitatea sau thymikos), desfrânarea este legată de partea poftitoare (pofta sau epithymia), slava deșartă și mândria înrâuresc partea rațională (sau logikos) a sufletului etc. Și întrucât în aceste puține rânduri intențio­năm să investigăm patima akediei, devine extrem de util să observăm într-un mod mai amănunțit cum stau lucrurile cu această patimă și să vedem în ce relație se află aceasta cu facultățile sufletului și pe care anume ajunge ea să le afecteze.

În lucrarea sa, Făptuitorul (Praktikos), Evagrie Ponticul notează următoarele observații, după cum veți vedea, extrem de interesante: „Akedia este o mișcare simultană și îndelungată a irascibilității și a poftei, în care cea dintâi se înfurie pentru cele existente, iar cea din urmă tânjește după cele inexistente”.

Aria de cuprindere a akediei

Așadar, din cele consemnate mai sus putem observa cum cel cuprins de akedie este pur și simplu tras din două părți (de irascibilitate și de poftă) pentru a fi scos din trăirea momentului prezent și împiedicat să-și exercite principala lucrare de ne­vo­in­ță, adică rugăciunea și studiul duhovnicesc. Nemulțumirea cuiva față de cele prezente exprimată prin mânie îl conduce apoi la lâncezeală, stare în care tânjește după ceea ce nu are și mai ales după ceea ce nu este. Dar sesizăm din cele spuse de avva Evagrie și faptul că akedia posedă o arie de cuprindere și, în conse­cință, o forță mai mare decât o patimă obișnuită, întrucât își poate întinde stăpânirea simultan peste două facultăți ale sufletului, anume peste partea poftitoare și peste partea volitivă.

Iar Sfântul Simeon Noul Teolog (în: Filocalia, vol. VI, Cele 225 capete, I, 71) afirmă că akedia întunecă mintea, deci partea rațională, relatând următorul caz: „Odată, cuprins fiind cineva de trândăvie (akedie), avea mintea slăbită și întunecată și sufletul moleșit, încât puțin mai trebuia ca să fie lipsit de întristarea inimii și să se stingă în el flacăra duhului și să se umple toată casa sufletului său de fum”.

Așadar, urmând Sfântului Simeon Noul Teolog, putem adăuga și cea de-a treia facultate a sufletului, partea rațională, la zona de influență a patimii akediei, pe lânga irascibilitate și poftă. Prin urmare, s-ar putea susține că, în momentul în care această patimă se înstăpânește peste om, poate să-i cuprindă sufletul întreg, iar în formele ei extreme, realmente, să îi paralizeze toate capaci­tă­țile sufletești.

De altfel, acest lucru a fost afirmat și de Sfântul Isaac Sirul, într-o formă metaforică, desigur, atunci când a scris că akedia este capabilă în ac­țiunea ei să „sugrume sufletul” (în: Filocalia, vol. X, Cuvântul 46).

De asemenea, Sfântul Maxim Mărturisitorul, în lucrarea Capete despre dragoste (I, 67), grăiește și mai limpede, spunând că, într-adevăr, patima akediei este în stare să cuprindă toate facultățile sufletului: „Toate patimile ţin sau numai de iuţimea sufletului, sau numai de partea poftitoare a lui, sau de cea raţională, cum e uitarea sau neştiinţa. Dar moleşeala (akedia), făcându-se stăpână peste toate puterile sufletului, stârneşte deodată aproape toate patimile. De aceea, este şi cea mai grea dintre toate celelalte patimi”.

Akedia și înlănțuirea patimilor

Textul Sfântului Maxim Mărturisitorul în vreme ce este de o acuratețe excepțională este în același timp cu totul revelator, întrucât este unul atât rezumativ, cât și concluziv în ceea ce privește capacitatea de afectare a patimii akediei; aceasta pentru că aici este consemnat foarte limpede faptul că toate facultățile sufletului, fără excepție, pot fi in­flu­ențate de akedie, atunci când aceasta ajunge să se sălășluiască în om. Dar textul maximian mai aduce o precizare nu de mică importanță pentru felul în care funcționează akedia, anume faptul că din pricina stăpânirii ei peste toate facultățile sufletului, akedia poate stârni deodată toate patimile! Prin urmare, akedia se remarcă și prin această nefastă aptitudine de a da impulsuri celorlalte patimi și de a le pune în miș­care. Această situație ar putea fi inteligibilă într-o anumită măsură, gândindu-ne că cel stăpânit de starea nesuferită a akediei încearcă să o înlăture căutând undeva scăpare, însă, având deja o lipsă de voință și mai ales o minte întunecată, sfâr­șește, cel mai probabil, într-o altă patimă, iar după aceea într-o alta și așa mai departe. Acest lucru este cu totul de înțeles dacă dăm crezare tradiției ascetice ortodoxe, care afirmă faptul că patimile, ca și virtuțile, de altfel, sunt legate între ele, precum zalele unui lanț, că între acestea există o anumită interdependență. 

Perspective spre vindecare

Probabil că la o primă vedere, la o primă impresie, vom simți că emblematicul tablou realizat din textele Sfinților Părinți care înfățișează stăpânirea akediei peste sufletul omului este unul de-a dreptul terifiant! Akedia pare o boală sufletească fără leac, prea puternică și cu efecte complexe asupra sărmanului suflet care a căzut pradă acesteia. Desigur că omul singur, prin propriile forțe, nu va putea învinge vreodată această patimă, ci numai cu ajutorul harului lui Dumnezeu; totuși, nu exclusiv, pentru că și omul are datoria de a face tot ceea ce ține de el în lupta cu akedia și de­sigur cu oricare altă patimă. În acest sens, Părinții Bisericii au elaborat, prin prisma experienței lor, o sumă de principii eficiente pentru vindecare, necesare celui stăpânit de patima akediei, pe care le vom înfățișa cu o altă ocazie. Cu toate acestea, se cuvine să știm de la bun început că primul pas pentru a găsi un remediu este conștiința faptului că pătimim și că avem nevoie de ajutor și, de asemenea, să cunoaștem, pe cât ne este cu putință, mecanismul patimii.