„Astăzi a venit lucrarea Preasfântului Tău Duh, Doamne, peste Apostolii Tăi...“

Despre evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt, imnografia Praznicului Cincizecimii dezvoltă în minunate alcătuiri şi descrie în chip amănunţit întreaga desfăşurare a acestui moment din iconomia mântuirii neamului omenesc. Auzim astfel: "Lucruri minunate au văzut astăzi neamurile, în cetatea lui David, când Duhul Sfânt S-a pogorât în limbi de foc, precum a spus Luca, de Dumnezeu-grăitorul, că zice: "Adunaţi fiind ucenicii lui Hristos, s-a făcut sunet ca de o suflare ce vine repede, şi a umplut casa unde erau ei şezând; şi toţi au început a vorbi cu străine graiuri, cu minunate dogme, cu uimitoare învăţături ale Sfintei Treimi"".

Foarte multe texte liturgice ale Praznicului afirmă însuşirile Duhului Sfânt ca Persoană din Sfânta Treime, având deci comune cu celelalte Persoane însuşirile Firii dumnezeieşti. Cel mai bine sunt sintetizate aceste însuşiri ale Sfântului Duh în următoarea stihiră: "Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşti pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre". Astfel, stihira aceasta, care nu este altceva decât o rugăciune de invocare, arată însuşirile Duhului Sfânt, şi anume: lucrarea Sa împărătească (Dumnezeu fiind Împărat în cer şi pe pământ); mângâietoare, adică de împlinire a făgăduinţei Fiului şi de mângâiere a inimii credincioşilor; Duh al adevărului (pentru că este din Dumnezeu, Cel ce S-a descoperit pe Sine ca fiind: Calea, Adevărul şi Viaţa); omniprezenţa şi atotputernicia (ca însuşiri speciale ale Firii Dumnezeieşti); Dătător de bunătate şi curăţitor al tuturor necurăţiilor şi păcatelor noastre, ca sfinţitor şi desăvârşitor.

Însuşirile Duhului Sfânt

Oarecum în acelaşi sens, un alt text grăieşte zicând: "Înnoieşte, Atotputernice, întru cele dinlăuntru ale noastre, pe Duhul cel drept, cel dorit de noi, Care este veşnic şi purcede de la Tatăl, pururea împreună cu Tatăl rămânând. Cel ce arde întinăciunile cele nesuferite ale trupului şi curăţeşte necurăţia gândurilor". Această alcătuire liturgică evidenţiază şi alte însuşiri ale Duhului Sfânt precum: veşnicia, purcederea de la Tatăl şi, de asemenea, calitatea Sa de înnoitor al sufletelor noastre. Pe lângă aceste însuşiri ale Sfântului Duh, alcătuirile imnografice ale Praznicului subliniază şi altele, precum aceea de duh al înţelepciunii lui Dumnezeu (precum în zicerea: "Duhul Înţelepciunii lui Dumnezeu; Duhul care din Tatăl purcede şi prin Fiul ne este dat nouă, credincioşilor, arătat; Care împărtăşeşte sfinţenia, şi Care este cunoscut acelora, în firea cărora Se sălăşluieşte". Observăm că textul acesta evidenţiază şi însuşiri precum: bunătate şi împărtăşirea Sa lumii prin Fiul. Alte texte afirmă însuşiri precum: Duhul Sfânt ca împărţitor de daruri precum zice textul: "Duhul Sfânt este Lumină şi Viaţă şi Izvor viu, înţeles cu mintea. Duhul înţelepciunii, Duhul înţelegerii, bun, drept, înţelegător, stăpânitor, curăţitor de păcate; Dumnezeu şi îndumnezeitor: foc din foc purcezător; grăitor, lucrător, împărţitor de daruri; prin care toţi proorocii şi dumnezeieştii Apostoli, împreună cu mucenicii se bucură..." Sau alte ziceri: "Duhule Sfinte, Cel dumnezeiesc, Care tuturor împarţi daruri şi toate le faci cu voia, insuflă-mi şi mie harul Tău cel purtător de lumină, ca să Te slăvesc pe Tine, Cel ce eşti lăudat împreună cu Tatăl şi cu Fiul"; "Mângâietorule, Cel ce cu insuflarea Ta cea sfântă dai daruri Puterilor cereşti, curăţă, ca un bun, întinăciunea cugetului meu şi-l umple de sfinţenia Ta". O altă însuşire pe care textul imnografic o arată este aceea a Duhului Sfânt ca Duh al înţelepciunii, al temerii de Dumnezeu al adevărului şi al înţelegerii şi dătător de pace: "O, Duhule al înţelepciunii şi al temerii de Dumnezeu, Sfetnicule al adevărului şi al înţelegerii, Cel ce dai pace, sălăşluindu-Te întru noi, ca sfinţindu-ne cu sălăşluirea Ta, dis-de-dimineaţă să Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni"; Duhul Sfânt este mai apoi numit atotţiitor: "Cel ce ţii toate şi eşti Stăpân al tuturor, Cel ce păzeşti făptura necăzută; dă-ne nouă sfinţenie şi luminare, ca, săturându-ne de lumina Ta, cea dată nouă dis-de-dimineaţă, să Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni". Alt text face referire la deofiinţimea Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul, ca însuşire a Acestuia: "Duhul Sfânt, Cel deopotrivă puternic, împreună-şezător pe scaun, de o fiinţă şi împreună fără de început cu Tatăl şi cu Cuvântul, Cel împreună-veşnic, preabun a toate stăpânitor, a umplut pe ucenicii Cuvântului şi i-a înţelepţit, ca să vestească neamurilor, cu glasuri în multe limbi, măreţiile lui Dumnezeu şi dogmele Treimii". Observăm din textul acesta că din însuşirea deofiinţimii Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul derivă toate celelalte însuşiri ale acestei Persoane dumnezeieşti, ca fiind comune a Dumnezeieştii Firi. Legată în chip direct de această însuşire a deofiinţimii apare o altă calitate a Duhului Sfânt, aceea de a fi de viaţă făcătoare, Cel prin Care vin toate la existenţă. Despre această însuşire grăieşte astfel un text al Praznicului: "Pe Duhul cel Sfânt, Cel ce din Tatăl purcede şi se ţin în viaţă, îi viază, şi dăinuiesc, şi se mântuiesc, să-L mărturisim ca pe un Dumnezeu...". Arătând că Duhul Sfânt este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul şi că din această însuşire a deofiinţimii decurg toate celelalte, Sinaxarul din Lunea Rusaliilor zice: "...Sfântul Duh este întru toate una cu Tatăl şi cu Fiul, de aceea, El este şi împreună-ziditor a toate şi chiar al învierii aceleia viitoare, şi face toate câte voieşte: sfinţeşte, împarte, înnoieşte, trimite, înţelepţeşte, unge pe prooroci şi, pe scurt zicând toate, El fiind liber, atotputernic, bun, drept, ocârmuitor. Prin El este toată înţelepciunea, viaţa, mişcarea, orice participă la sfinţenie şi la orice fel de viaţă. Într-un cuvânt, toate câte are Tatăl şi Fiul are şi El afară de nenaştere şi naştere, de vreme ce El purcede de la Tatăl".

Revărsarea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli

Textele imnografice arată cum revărsarea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli i-a umplut pe aceştia de putere dumnezeiască: "Astăzi a venit lucrarea Preasfântului Tău Duh, Doamne, peste Apostolii Tăi, şi înţelepţi, arătându-i, prin cunoştinţa de Dumnezeu, i-a umplut de fericită învăţătura Ta. Pentru aceasta, slăvim rânduiala Ta Cea mântuitoare, Iisuse Atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre". Textul acesta arată şi faptul că învăţătura pe care Sfinţii Apostoli au propovăduit-o lumii nu era de la ei, ci înţelepţire de sus, cunoştinţă de Dumnezeu descoperită de sus. Această revărsare a Duhului Sfânt peste Apostoli arată măririle lui Dumnezeu, după cum arată textul liturgic: "Măririle lui Dumnezeu erau foarte grăite, când s-a dat pescarilor de sus suflarea cea puternică, dătătoare de viaţă, a Preasfântului Duh cu vuiet mare, în chip de limbi de foc. Toate făpturile, pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi-L întru toţi vecii!" Un alt tropar al canonului Praznicului arată cât de neînţeleasă este taina aceasta a coborârii Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli: "Necuprinsă de minte este Puterea cea dumnezeiască, că a făcut iscusiţi vorbitori pe cei necărturari, care au închis, cu cuvântul, gurile înţelepţilor şi au ridicat din noaptea cea adâncă neamuri nenumărate, cu strălucirea Duhului". Revărsarea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli i-a făcut pe aceştia să aibă trupuri pătrunse de razele îndumnezeitoare ale Acestuia, imprimând pe trupurile lor "strălucirea Duhului".

Duhul Sfânt i-a făcut pe oameni noi, din oameni trupeşti, în oameni înnoiţi, în oameni ai Duhului. Zice imnograful: "Şi pe cei ce slujeau Ţie în trup, Dumnezeul meu, când ai îmbrăcat în chip de negrăit trupul cel de materie, i-ai înnoit înflăcărându-i cu focul Duhului, precum odinioară pe cei nematerialnici...".

"Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăşte prooroci, sfinţeşte pe preoţi, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune…"

Foarte multe texte liturgice subliniază această lucrare tainică a Duhului în Biserică, zicând: "Duhul cel întru tot Sfânt a început a prooroci să grăiască, în limbile cele viitoare; şi tot El, prin glasul suflat de vifor, a luminat pe preaînţelepţii Apostoli să grăiască, în limbi, măririle lui Dumnezeu. Acelaşi Duh şi acum împreună cu noi petrece". Prezenţa Duhului Sfânt în Biserică se simte în aceea că Acesta pe toate le împlineşte, fiind însăşi viaţa Bisericii. Cincizecimea este botezul Bisericii cu foc. Fiind împlinirea revelaţiei Sfintei Treimi, "ea reprezintă momentul culminant al întemeierii Bisericii, care îşi desfăşoară viaţa în plinătatea darurilor şi a tainelor descoperite de har". Zice textul imnografic: "Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăşte prooroci, sfinţeşte pe preoţi, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plineşte...". Un alt text arată că de la Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt S-a revărsat peste toţi credincioşii Bisericii: "Acum Duhul cel Mângâietor S-a vărsat peste tot trupul; că începând cu ceata Apostolilor, de la dânşii, prin împărtăşire, a împărtăşit harul asupra credincioşilor; şi încredinţează venirea Lui cea puternică, împărţind ucenicilor limbile cele în chip de foc, spre lauda şi slava lui Dumnezeu. Pentru aceasta, luminându-ne inimile cu priceperea şi întărindu-ne în credinţa prin Sfântul Duh, ne rugăm să ne mântuiască sufletele noastre".

Un text din Vecernia cea Mare a Praznicului arată felul în care Duhul Sfânt se revarsă în Biserică, prin darurile Sale pe care le lucrează în credincioşi: "Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăşte prooroci, sfinţeşte pe preoţi, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plineşte...". Textul acesta arată în chip minunat modul în care întreaga lucrare a Bisericii este plinită de Duhul Sfânt. Astfel, Duhul Sfânt este Însăşi viaţa Bisericii, sfinţindu-i pe preoţi, adică întărind şi izvorând întreaga lucrare sacramentală a Bisericii, înţelepţindu-i pe toţi şi învăţându-i teologia, adică pătrunderea tainelor dumnezeieşti prin experienţă. Întreaga Fiinţă Dumnezeiască, în Treimea Persoanelor Sale se arată şi se face lucrătoare în Biserici, prin lucrarea şi energiile Duhului Sfânt. Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică face astfel cunoscută şi simţită Treimea ca fiind vie în cadrul organismului eclesial. Zice în acest sens textul liturgic: "Cei cărora ne-a suflat harul cel izvorât de la Dumnezeu, fiind luminaţi, străluciţi şi înnoiţi cu minunată şi prea frumoasă înnoire, cunoscând pe Fiinţa cea deopotrivă de puternică, nedespărţită, înţeleaptă şi întreit strălucitoare". Înţelegem din acest text că lucrarea cea înnoitoare a Duhului Sfânt face pe credincioşii Bisericii să cunoască Fiinţa cea Una a Treimii, împărtăşindu-le acestora energiile Firii dumnezeieşti.

Cincizecimea şi Botezul creştin

Pogorârea Duhului Sfânt a însemnat momentul primului Botez Creştin şi, de asemenea, începutul lucrării sacramentale, sfinţitoare în Biserică. Tocmai de aceea, textul imnografic al Praznicului stabileşte o legătură foarte strânsă între Taina revărsării în lume a Duhului Sfânt şi Tainele de iniţiere creştină: Botezul şi Mirungerea. Auzim astfel: "Izvorul Duhului venind la cei de pe pământ, împărţind în chip minunat în râuri purtătoare de foc, a rourat pe Apostoli; luminându-i şi focul le-a fost lor nor de rouă, care i-a luminat; şi flacără purtătoare de ploaie, prin care am primit harul, prin foc şi prin apă. Lumina Mângâietorului a venit şi lumea a luminat". Luminarea lumii la care face referire acest text liturgic se referă desigur la luminarea pe care o dăruiesc Tainele Sfântului Botez şi a Mirungerii, ca izbăvire şi mântuire. De altfel, este limpede în acest text faptul că expresia "am primit harul prin foc şi prin apă" se referă la Tainele Mirungerii şi a Sfântului Botez. Un alt text imnografic, şi mai adânc, lămureşte această relaţie între Pogorârea Duhului Sfânt şi naşterea cea de-a doua, prin apă şi prin Duh, în Tainele Botezului şi Mirungerii, zicând: "Baia cea dumnezeiască a naşterii celei din nou, amestecând-o, prin cuvânt, cu firea mea cea alcătuită, îmi reverşi din belşug izvor din nestricăcioasa Ta coastă, cea împunsă, o, Cuvinte al lui Dumnezeu, pecetluind-o cu căldura Duhului". Înţelegem din text faptul că Tainele Botezului şi Mirungerii recreează firea umană cea căzută, făcându-ne părtaşi jertfei mântuitoare a lui Hristos, revărsând asupra noastră belşugul de dar cel izvorât din coasta cea împunsă a Domnului. Taina Botezului se vădeşte astfel ca fiind părtăşia noastră la Moartea şi Învierea Domnului.

Praznicul Rusaliilor ca Praznic baptismal sintetizează, adună în el trei dimensiuni sau trei aspecte speciale, simbolizând cele trei haruri sau daruri primite în Tainele de iniţiere, iar "cele trei haruri primite: baptismal, penticostal şi pascal sunt trei armonii ale unuia şi aceluiaşi har necreat". Astfel, Pogorârea Duhului Sfânt are pentru noi, creştinii, în fiecare an semnificaţia redescoperirii, a reactualizării celor trei haruri pe care ni le dăruiesc Tainele de iniţiere. Tocmai de aceea, Praznicul acesta îl cheamă pe creştin la reînnoirea, reconştientizarea propriului său Botez, pecetluit în Taina apei şi a Duhului Sfânt. Tocmai de aceea, "fiecare nouă Cincizecime, fiecare Pogorâre a Duhului Sfânt presupune Crucea, omorârea omului celui vechi printr-un efort ascetic care culminează cu împlinirea poruncilor… În acest sens, Cincizecimea permite să fim într-o comuniune deplină cu puterea Învierii" de care ne-am împărtăşit în Taina Sfântului Botez. "Cincizecimea este naşterea din nou, duhovnicească, a omului în Sfântul Duh şi Revelaţia definitivă a tainei treimice… Începând de la Cincizecime, omul, prin Duhul Sfânt, poate deveni Dumnezeu." În sensul acesta, şi Sfântul Simeon Noul Teolog arată că "prin Duhul Sfânt, Cuvântul Tatălui pătrunde în noi, ca în sânul Fecioarei, noi Îl primim, iar El se face în noi asemenea unei seminţe. Şi noi Îl zămislim, nu trupeşte, cum L-a zămislit de Dumnezeu Născătoarea şi Pururi Fecioara Maria, ci duhovniceşte, dar cu adevărat".

Exprimarea bucuriei tainice ce-i învăluie pe credincioşii Bisericii la Praznicul Cincizecimii se regăseşte în multe imne liturgice ale Praznicului, care iau forma rugăciunilor de invocare, de preaslăvire a Duhului Preasfânt şi de mijlocire a ajutorului său. Auzim astfel: "Izvorule cel veşnic Care de-a pururea ţâşneşti râul cel de negrăit al bunătăţii; Apă vie pururea curgătoare, Care Te reverşi în chip firesc, adapă cu valurile Tale sufletul meu, izbăvindu-mă de chinurile cuptorului celui aprins de încercările cele cumplite şi de pedeapsa focului". Sau alte texte: "Pe Duhul cel Sfânt nu-L lua de la noi, Iubitorule de oameni, ci dăruieşte Harul Tău celor ce vieţuim cu vrednicie, ca să moştenim noi împărtăşirea Lui cea pururea vieţuitoare în suflet şi în inimă, făcându-ne pe noi biserici şi lăcaşuri ale Mângâietorului, Iisuse Dumnezeul nostru, Mântuitorul sufletelor noastre"1. Textul acesta cere sălăşluirea Duhului Sfânt în inimile noastre, aşa încât creştinul împărtăşit din darurile şi harismele Duhului Sfânt în viaţa liturgică a Bisericii devine el însuşi "Biserică şi lăcaş al Mângâietorului". Alt text doxologeşte în acelaşi sens, invocând: "Pe Duhul Sfânt, cel ce sfinţeşte toate cu bună cinstire să-L lăudăm şi cu credinţă să grăim: Cel ce ai venit în lume cu bunăvoinţa Tatălui nu Te depărta de la noi, cei ce ne-nchinăm Dumnezeirii Tale; arată-ne pe noi biserici ale bunătăţii Tale celei negrăite, şi sfinţeşte pe toţi cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă".

1 Idem, Vineri dupã Rusalii, Vecernia, la Doamne strigat-am, stihira 2, p. 352.