Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Au trăit cum au învăţat şi au învăţat cum au trăit

Au trăit cum au învăţat şi au învăţat cum au trăit

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 31 Ianuarie 2024

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul (de Nazianz) şi Ioan Gură de Aur sunt unii dintre cei mai iluştri, mai mari şi mai vii duhovniceşte sfinţi din câţi au răsărit şi înflorit în ogorul Bisericii lui Hristos. Personalităţile multilaterale ale lor, precum şi vasta lor cultură profană, dar mai ales teologică s-au făcut simţite în toate laturile vieţii creştine din veacul al 4-lea sau „secolul de aur” al Bisericii. Au muncit mult şi stăruitor pentru consolidarea şi afirmarea dreptei credinţe, au lucrat cu multă abnegaţie pentru propăşirea necontenită a vieţii Bisericii pe toate planurile: pastoral, misionar, social şi cultural.

Sfinţii Trei Ierarhi s-au impus încă din timpul vieţii pământeşti ca personalităţi proeminente, n-au acceptat compromisurile atunci când a fost vorba de promovarea credinţei adevărate, fiind, de fapt, unici ca oameni în slujba lui Hristos, ca ierarhi slujitori ai Sfântului Altar, ca scriitori de profunde texte teologice şi iniţiatori de reforme în duhul Evangheliei. De aceea, multe secole mai târziu, marele istoric Nicolae Iorga avea să spună despre Sfântul Ioan Hrisostom: „Rareori o viaţă, un grai şi un scris au fost mai strâns unite într-o personalitate vrednică de respectul tuturor timpurilor aşa cum a fost Sfântul Ioan Gură de Aur”.

S-au dedicat întru totul slujirii lui Hristos, au uitat de multe ori de ei înşişi pentru binele Bisericii, s-au jertfit pentru aproapele cu multă dăruire de sine, deşi sănătatea lor nu era una puternică. Din punct de vedere omenesc au trăit puţin sau chiar foarte puţin pe acest pământ. Sfântul Vasile cel Mare a trăit 49 de ani (330-379), Sfântul Grigorie de Nazianz a trăit 60 de ani (330-390), iar Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit 53 de ani (354-407).

Însă operele lor - şi aici mă refer la cuvântări, omilii şi scrieri dogmatice, exegetice, apologetice, ascetice şi educativ-morale, la ridicarea de spitale şi de bolniţe, case pentru educarea fetelor alungate de acasă, şcoli tehnice, la ajutorarea săracilor, şi multe altele - au fost măreţe, deosebite, normative pentru Biserică, realizate în conlucrare cu harul dumnezeiesc şi consolidate în puţini ani de viaţă, lucrări cărora altor oameni, dacă ar fi fost să le înfăptuiască, le-ar fi trebuit două sau chiar trei vieţi.

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut într-o familie evlavioasă în Cezareea Capadociei. Mama sa se numea Emilia, iar tatăl său era retorul Vasile. Bunica sa după tată se numea Macrina, fostă ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul. Familia Sfântului Vasile cel Mare a dăruit Bisericii şase sfinţi: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emilia, Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie, Sfântul Petru şi Sfânta Macrina cea Tânără. Sfântul Vasile şi-a făcut educaţia mai întâi în familie, cu tatăl său şi cu sora sa Macrina cea Tânără, apoi în şcolile din Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut pe Sfântul Grigorie Teologul sau (de Nazianz).

A închegat o prietenie proverbială cu Sfântul Grigorie, viaţa lor studenţească fiind un model pentru studenţii teologi în special, dar şi pentru toţi studenţii în general. Cunoşteau doar două drumuri: al şcolii şi al bisericii. Sfântul Vasile a profesat o perioadă retorica, dar a fost câştigat pentru misiunea în Biserică de sora sa Macrina. După ce s-a botezat a intrat în monahism apoi şi-a împărţit averea săracilor. În mănăstirea înfiinţată de el în Pont, pe malul râului Iris, îmbina munca manuală cu rugăciunea şi cu râvna intelectuală. Acolo a scris el Regulile mari şi mici şi a pus bazele Filocaliei cu Sfântul Grigorie. În anul 370 a fost ales Episcop al Cezareei. Ca episcop s-a impus printr-o bogată activitate dogmatică, pastorală şi socială şi nu s-a lăsat înfrânt de arieni. A înfiinţat instituţii de asistenţă socială: azil, ospătărie, spital, şcoli, toate acestea rămânând în istorie sub numele Vasiliada.

Sfântul Grigorie de Nazianz s-a născut la Arianz, ca fiu al Episcopului Grigorie „cel Bătrân”. Mama sa, Nona, era o creştină pioasă, care a reuşit prin multe rugăciuni să-l convertească pe soţul ei Grigorie. A avut o mare influenţă asupra formării sufleteşti a fiului ei, aşa cum a avut Sfânta Emilia asupra Sfântului Vasile. Este hirotonit preot împotriva voinţei sale, probabil de Crăciun în anul 361. Zece ani mai târziu este făcut Episcop de Sasima de către prietenul său, Sfântul Vasile cel Mare. În anul 379, merge la Constantinopol, unde a deschis o capelă în casa unei rude, pentru ca prin predicile sale să refacă unitatea Bisericii Ortodoxe de acolo. Pentru viaţa sa exemplară şi talentul său oratoric deosebit, în jurul său se grupase elita intelectuală a Capitalei. În acea biserică numită „Învierea” sau Capela Învierii, Sfântul Grigorie a rostit cele Cinci cuvântări teologice care i-au adus numele de Teologul. Sfântul Grigorie Teologul este una dintre cele mai mari podoabe ale gândirii şi literaturii patristice.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia în anul 354. Tatăl său, Secundus, era mare dregător militar (magister militum Orientis) şi a murit imediat după naşterea copilului Ioan. Mama sa, Antuza, rămasă văduvă la 20 de ani, s-a dedicat întru totul educaţiei fiului ei, renunţând la recăsătorire. Sfântul Ioan a primit o educaţie aleasă de la retorul Libaniu şi de la filosoful Andragatiu. În anul 397 a fost numit Arhiepiscop al Constantinopolului şi din acel moment a început a stârpi neregulile şi abuzurile clerului Capitalei. A suprimat luxul reşedinţei episcopale, rezumându-l doar la mobilier, hrană şi îmbrăcăminte, iar cu surplusul îi ajuta pe săraci şi pe bolnavi. Nu ţinea cont de clasa socială când era vorba de păcat. A fost un organizator foarte priceput al asistenţei sociale şi foarte milostiv, motiv pentru care a fost supranumit „ambasadorul săracilor”.

Sfântul Ioan a fost predicatorul prin excelenţă al Bisericii, rămânând până astăzi modelul ideal al vorbitorului bisericesc. Este un scriitor şi teolog normativ pentru Biserică, împreună cu cei doi mari Capadocieni: Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz. Toţi trei sunt numiţi „mari dascăli ai lumii şi ierarhi”, pentru că au trăit cum au învăţat şi au învăţat cum au trăit, adică după Evanghelie, având ca model pe Iisus Hristos Mântuitorul nostru.

 

Citeşte mai multe despre:   Sfinții Trei Ierarhi