„Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”

În Biserica Ortodoxă astăzi se încheie Postul Mare, dar nu încetează postirea noastră. Ea continuă cu Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor şi mai ales cu Săptămâna Mare. Astfel, Postul Sfintelor Paşti este perioada duhovnicească de şapte săptămâni ce ne pregăteşte prin atentă postire şi rugăciune pentru sărbătoarea Învierii Domnului.

După ce încheiem în această seară cele 40 de zile ale Postului Mare ce ne-au pregătit pentru Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, trecem prin două zile de bucurie în care cinstim minunea învierii lui Lazăr, sâmbătă, şi sărbătorim, duminică de Florii, Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim. De duminică seara, prin slujba Vecerniei, intrăm în Sfânta şi Marea Luni, adică în zilele sfinte ale Săptămânii Mari, când suntem alături de Hristos, Care pătimeşte pentru mântuirea noastră.

 Vecernia din Sâmbăta Floriilor ne spune: „Săvârşind aceste patruzeci de zile de suflet folositoare, cerem să vedem şi Sfânta Săptămână a Pătimirii Tale”. Ne-am osârduit şase săptămâni pentru a ajunge la cea mai importantă săptămână din vremea Triodului, şi anume cea a Sfintelor Pătimiri ale Domnului.

Despre finalul Postului Mare şi trecerea spre Săptămâna Mare, ieromonahul Makarios ­Simonopetritul, în „Triodul explicat”, precizează: „Postul Mare se încheie, aşadar, în Săptămâna a 6-a, punând astfel limpede în evidenţă finalitatea hristologică a virtuţilor practicate în el şi orientarea eshatologică a celebrării Săptămânii Pătimirilor”.

Pentru a ajunge la Săptămâna Mare, trecem mai întâi prin Sâmbăta Sfântului şi Dreptului Lazăr sau a Floriilor, în care, după ce am săvârşit cele patruzeci de zile „de suflet folositoare” ale Postului Mare, ne bucurăm că „Hristos învie cu cuvântul” pe prietenul său Lazăr. Apoi urmează bucuria Duminicii Floriilor, când Hristos intră în Ierusalim smerit, „şezând pe mânzul asinei”, şi este primit cu aclamaţii de poporul plin de entuziasm, exprimat prin cuvinte de binecuvântare mesianică: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).

Înţelegerea teologică a celor două zile ce fac trecerea către Săptămâna Mare este sintetizată în troparul din Triod pe care-l regăsim cântat atât în Sâmbăta lui Lazăr, cât şi în Duminica Floriilor: „Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii cântăm: Osana Celui dintru înălţime! Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului“.

Învierea lui Lazăr determină primirea triumfală a Domnului în Ierusalim, ceea ce ne prezintă în sinteză acest tropar pornind de la relatarea biblică a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan: „Deci dă mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta” (Ioan 12, 17-18).

Din sinaxarele consemnate de Triod în Sâmbăta şi Duminica Floriilor aflăm că Lazăr era iudeu de neam, din ceata fariseilor din localitatea Betania, fiu al fariseului Simon, fratele Martei şi Maria, prieten al Mântuitorului Iisus Hristos. „Când s-au apropiat mântuitoarele Patimi, pentru că trebuia să încredințeze lumea mai bine despre taina Învierii, Iisus a înviat din morți, pe când Se afla dincolo de Iordan, mai întâi pe fiica lui Iair, iar apoi pe fiul văduvei. Între timp Lazăr, prietenul Său, îmbolnă­vindu-se, a murit”.

Mântuitorul vine în Betania însoţit de ucenicii Săi şi este întâmpinat de surorile lui Lazăr. Împreună merg la locul unde era înmormântat Lazăr, ce murise de patru zile, şi la cuvântul lui Hristos piatra de la intrarea în mormânt este dată la o parte. „Domnul Iisus Hristos S-a rugat și, vărsând lacrimi, a strigat cu voce mare: Lazăre, ieși afară! Și îndată a ieșit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă.” Această minune i-a cutremurat pe toţi cei din Betania, dar mai ales pe miile de evrei adunaţi la Ierusalim pentru a sărbători paştile legii vechi.

Sinaxarul din Duminica Floriilor ne spune că „mulţi dintre cei care au văzut minunea” învierii lui Lazăr „au crezut în Hristos”. La şase zile după această minune Domnul Hristos a venit în casa lui Lazăr şi a cinat cu el, iar sora lui, Maria, „a turnat mir pe picioarele lui Hristos”.

A doua zi Mântuitorul a trimis „pe ucenicii Săi să-I aducă asina şi mânzul ei”. A intrat în Ierusalim plin de smerenie „pe mânzul asinei”, fiind aclamat de popor. Au fost puse înaintea Lui „veşminte şi ramuri de finic; unii le aruncau pe cale, iar alţii le purtau în mâini şi strigau, mergând înaintea Lui: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!”

Această primire regală pe care au făcut-o cei din Ierusalim Domnului Iisus Hristos a impresionat întreaga cetate. Lucru subliniat şi de imnografia Triodului: „Mulţimea cea mare, Doamne, aşternea pe cale veşmintele sale şi alţii tăiau ramuri din copaci şi le purtau; iar cei ce mergeau înainte şi cei ce urmau strigau, zicând: Osana, Fiul lui David!”

Starea de bucurie a Intrării Domnului în Ierusalim se regăseşte şi în primele cântări de la Vecernia din Sfânta şi Marea Luni, când se face trecerea către Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului. „Bucură-te şi te veseleşte, cetatea Sionului” că „iată Împăratul tău a venit în dreptate, şezând pe mânz”, „să împlinească Scriptura”. „De la stâlpări de finic” ale praznicului împărătesc al Floriilor trecem „la altă serbare dumnezeiască, la cinstitele Pătimiri ale lui Hristos”.

Acum ne pregătim duhovniceşte pentru a fi cu Domnul nostru Iisus Hristos în zilele Sfintelor şi Mântuitoarelor Sale Pătimiri din Ierusalim spre a ne învrednici, după durerea Crucii, să ne bucurăm de slăvita Sa Înviere.