Boboteaza, arătarea Luminii fără de început

Boboteaza este unul dintre slăvitele praznice închinate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care actualizează momente importante din iconomia mântuirii omului: Botezul Domnului în Iordan, care se face pildă pentru renaște­rea noastră prin Botez și pricină a curățirii întregii lumi. Cu toate acestea, semnificațiile adânci ale evenimentului pomenit nu pot fi cuprinse niciodată pe deplin de mintea omenească, ci doar în parte, cât îi este cuvenit firii omenești să înțeleagă.

Esențial de praznicul Bobotezei este sesizarea faptului că în momentul acesta se produce întâlnirea dintre două lumi aparent ireconciliabile, anume dintre dumnezeiesc și omenesc, dintre necreat și creat, dintre nemărginit și mărginit, dintre duh și materie. Iar această întâlnire inepuizabilă în sensuri a fost denumită de Părinții Bisericii drept mystirion - taină.

Tainele creștine și cele păgâne

Cuvântul taină (mystirion), în­tre­buințat de Părinți pentru a denumi această venire a lui Dumnezeu în trup, precum și conse­cințele ce decurg din prezența harului necreat în materia lumii create, nu este unul nou, ci doar desemnează un conținut cu adevărat nou. Și se pare că în mod intenționat nu a fost ales un concept nou în acest caz, întrucât acesta a fost menit să îndrepte termenul de mystirion de care era realmente saturată Antichitatea păgână. Așadar, taina creștină, care marchează prezența dumnezeirii în această lume, cu scopul ridicării omului la Dumnezeu, consacră o deosebire fundamentală față de mysteriile lumii vechi, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul în a sa Cuvântare la Bobotează: „Nu cumva oferă ceva asemănător [cu tainele creștine] iniţierile în mysteriile elineşti idolatre? Ale căror ritualuri toate, precum şi mysteriile, sunt lucruri netrebnice, născocire întunecată a demonilor şi plăsmuire a unei minţi viclene, care de timp sunt ajutate, şi în mit se ascund”.

Așadar, aceste mysterii păgâne nu conțineau nimic necreat, nimic mai presus de lume, în cadrul ceremoniilor lor, ci doar marcau moartea și renașterea naturii sau erau înțesate de ocultisme demonice, care-i scoteau din minți pe participanții la ele. Această precizare a Teologului este cu atât mai semnificativă astăzi, aș zice, când anumite curente ideologice din întreaga lume încearcă să recupereze religiile păgâne locale în dauna creștinismului și să-i propună omului modern să experimenteze vechile inițieri, dimpreună cu închinarea la idoli. Or, această experimentare nu va rămâne fără urmări, ci-i va conduce pe naivi nu numai la starea omului de dinainte de Întrupare, ci și la cel care stăpânea în acea vreme.

Curățirea Botezului

Botezul Domnului este prin ex­ce­lență un eveniment al curățirii și al sfințirii întregii lumi. Dar despre ce curățire este vorba aici? Oare nu existau curățiri ritualice, periodice chiar, și în religiile păgâne de dinaintea venirii Domnului? Nu existau curățiri și în Legea Veche? Desigur, dar toate aceste curățiri sunt fie false, fie simbolice, prin urmare, doar preînchipuie adevărata curățire. În slujba Bobotezei ni se spune un lucru extrem de important: „Astăzi, Ziditorul cerului și al pământului vine trupește la Iordan..., ca să curețe lumea de înșelăciunea vrăjmașu­lui..., dăruind neamului omenesc curăție”. Prin urmare, adevărata întinare a lumii vechi nu era trupească, materială, ci fundamentala necurăție o constituia faptul că lumea se afla sub înșelarea diavolului. Și de această necurăție omul nu putea scăpa singur, cu atât mai puțin prin născocirile demonice ale mysteriilor antice. Din acest motiv a fost nevoie să vină Hristos în lume: pentru izbăvirea omului din înșelăciunea păcatului. Iar semnul adevăratei curății în om ni-l consemnează același Sfânt Grigorie astfel: „Unde este curăţie (purificare), acolo este strălucire dumnezeiască; unde este strălucire, acolo este plinirea dorului, a celor ce gonesc spre Cei mai mari, sau spre Cel mai mare, sau spre Cel mai presus de toată mărimea”. Prin urmare, curăția nu este un scop în sine, întrucât Hristos nu dorește doar să ne izbăvim de înșelare, ci să tindem spre cele înalte, spre Lumina care este El Însuși.

Hristos - Lumina lumii

După cum observăm, în concep­ția Părinților, Botezul nu este un simplu ritual prin care doar devenim membri ai Bisericii, ci mult mai mult. Am văzut mai întâi accentul deosebit pus pe curăție, pe eliberarea din înșelările diavolului, care uneori pot lua numele de taine (mysterii), tocmai pentru a simula adevărul și a ne ține astfel în robie; însă, totdeauna, pentru a izbândi, nu prin puterea omului se face curăția, ci Domnul, prin harul-lumina Sa, este Cel ce o lucrează. Curăția, la rândul ei, trebuie să ducă spre dorul de Dumnezeu, adică spre dorința vederii luminii Sale. De aceea, poate că nu fără temei, la începutul Bisericii, Botezul creștinului s-a numit și „luminare”, arătându-i acestuia calea de urmat, anume spre întâlnirea cu Cel ce a zis despre Sine că este „Lumina lumii” (Ioan 8, 12). Dar cum se întâmplă aceasta? „Devenind ceea ce am fost”, zice Teologul, „când lumina am primit-o de sus, de la El, la început, aceea pe care prin păcat am întunecat-o şi am strâmtorat-o”.

Universalitatea Luminii

Așadar, înșelăciunea diavolului aduce nu doar păcatul, ci și întunericul cunoștinței, care ne și acoperă putința vederii luminii dum­nezeiești. De aceea, ca să nu fim cuprinși de acest întuneric, Sfântul Grigorie scrie: „Atunci când vom ţine toată păzirea sufletului nostru..., luminaţi vom fi în lăuntrul nostru cu lumina cunoştinţei; şi în acest fel vom grăi înţelepciunea cea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, iar înaintea altora vom străluci”. Dar nu numai curați și luminați, ci și propovăduitori ai Luminii se cuvine să fim, potrivit îndemnului Domnului: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor” (Matei 5, 16). Iar toate acestea trebuie să fie străbătute de acea dimensiune eshatologică specifică învățăturii Bisericii. Toate lucrurile omului nu pot fi evaluate, în cele din urmă, decât la a doua venire a Domnului. Și, iată, în încheiere, cât de concis vorbește Sfântul Grigorie Teologul despre toate elementele care sunt implicate în nevoința de luminare a creștinului prin harul lui Hristos: „Până atunci să ne curăţim şi să slujim Cuvântului, ca mai întâi pe noi înşine mai buni să ne facem, şi în chip dumnezeiesc să ne prefacem, şi primitori ai Cuvântului să devenim atunci când Acesta va fi să vină; şi nu doar să-L primim, ci să-L şi ţinem, şi altora să-L arătăm”.