Botezul ca stare permanentă de convertire duhovnicească

Părintele Alexander Schmemann a interpretat în dese rânduri conţinutul Sfintelor Taine, încercând să readucă în inimile şi minţile credincioşilor valoarea esenţială a acestora pentru viaţa creştină. În mod paradoxal, pericolul secularizării nu este principala piedică în calea creştinului de astăzi, ci propria sa percepţie legată de felul cum acţionează harul Duhului Sfânt prin slujbele liturgice. Slujba Botezului, deşi considerată capitală pentru începerea vieţii creştine, nu mai este interpretată ca având un rol determinant asupra întregii existenţe a credinciosului. Momentul Botezului începe să semene astăzi mai mult cu o simplă amintire plăcută din trecut, fără nici o rezonanţă pentru clipa prezentă. Este însă această percepţie cea corectă şi, implicit, adevărată?

În mod sigur, această percepţie nu este corectă şi nici adevărată, dar este împărtăşită de mulţi creştini. Lipsa de interes pentru slujbele liturgice afectează şi multe comunităţi ortodoxe din estul Europei, nu doar din Occidentul secularizat. Din păcate, sunt numeroase persoane care trăiesc viaţa liturgică "la distanţă", confundând-o cu o simplă rugăciune personală, efectuată în grabă. În acelaşi timp, sunt suficienţi credincioşi care, deşi participă la serviciile liturgice în mod regulat, îşi petrec existenţa bisericească într-o inerţie care nu este deloc benefică. Un creştin are nevoie de o cunoaştere mai avansată a lucrării liturgice la care ia parte. Din nefericire, observăm că majoritatea Sfintelor Taine sunt privite cu o relativă ignoranţă criticată aspru de Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Taina Botezului nu constituie o excepţie. Pentru multe persoane, ea se reduce la 40 de minute petrecute în biserică, fără o minimă înţelegere a actului liturgic, şi la câteva ore de bucurie individuală la praznicul petrecut ulterior. Trebuie să remarcăm din start că Taina Botezului este nu doar una administrată individual, ci cuprinde totodată o reală lucrare a comunităţii, care se roagă pentru primirea noului membru creştin, precum şi pentru desăvârşirea acestuia în noua viaţă pe care urmează să o trăiască alături de Hristos. Acest aspect însă lipseşte din viaţa liturgică a comunităţii creştine actuale. Părintele Schmemann are dreptate atunci când afirmă că ne confruntăm cu o absenţă a Botezului din viaţa noastră. "Spunând foarte simplu, Botezul este absent din viaţa noastră. Desigur, este încă acceptat de către toţi ca o necesitate evidentă. Nu este combătut, nici chiar pus la îndoială. Este săvârşit în permanenţă în bisericile noastre. Este, cu alte cuvinte, "luat ca atare". În ciuda acestui fapt, îndrăznesc să spun că într-un sens foarte concret, el rămâne absent şi că această "absenţă" este astăzi cauza multor tragedii din Biserică." Taina Botezului devine un simplu punct pe agenda părinţilor copilului care trebuie încreştinat. Dezinteresul evident al majorităţii creştinilor pentru înţelesurile adânci ale Tainei împiedică conlucrarea harurilor primite la Botez cu mintea şi inima noilor convertiţi. Botezul este eficient ca Taină, dar efectul său pe termen lung este afectat de mentalitatea secularizată a creştinilor, care evită participarea liturgică şi, implicit, o stagnează şi pe cea a propriilor copii.

Sensul pierdut al Botezului

Dacă în ţările cu o tradiţie ortodoxă solidă Taina Botezului poate fi interpretată într-un mod adecvat, iar creştinii pot fi catehizaţi într-un mod corespunzător, în Occident orice comunitate creştină resimte efectele secularizării. Acest fenomen se observă şi în teologia academică, preocupată mai mult de scheme raţionale şi cu un considerent practic, dar care ignoră în mod clar tradiţia patristică şi sensurile adânci ale cărţilor Sfintei Scripturi. De aceea, părintele Schmemann critică destul de aspru această tendinţă manifestată inclusiv la adresa Tainei Botezului şi prin care se pierde în mod concret înţelesul esenţial al actului liturgic. "În aceste manuale, Botezul este definit aproape exclusiv ca fiind "îndepărtarea" păcatului originar şi dobândirea harului, ambele acte fiind "necesare" într-un sens juridic al cuvântului, pentru mântuire. Dar Botezul ca taină a regenerării, ca o re-creare, ca Paşte personal şi Cincizecime personală a omului, ca integrare în laos, poporul lui Dumnezeu, ca "trecere" de la viaţa veche la cea nouă şi, în sfârşit, ca o epifanie a Împărăţiei lui Dumnezeu: toate aceste înţelesuri fac această taină centrală şi esenţială pentru spiritualitatea şi experienţa creştină primară. Ele sunt practic ignorate tocmai pentru că nu se potrivesc în cadrul legalist adoptat din Apus." O Taină lipsită de orice interpretare rămâne necunoscută persoanelor care participă la ea, în timp ce o interpretare eronată a acesteia poate produce un efect negativ chiar mai mare. Un creştin va pierde inevitabil sensurile ascunse ale Tainelor, dacă nu participă în mod regulat la serviciul liturgic. Cu toate acestea, remarcăm astăzi că mulţi creştini suferă de o absenţă a simţului liturgic, deşi ei încearcă să ia parte des la Sfintele Taine. Numeroase persoane nu sunt catehizate corespunzător, iar altele ignoră în mod voit sfaturile preoţilor şi ale consilierilor din parohia respectivă. În aceste condiţii, părintele Alexander Schmemann poate spune că, în zilele noastre, cei mai mari vinovaţi pentru pierderea perceperii sensului adânc al Tainelor suntem chiar noi înşine. Taina Botezului nu s-a schimbat aproape deloc de veacuri întregi. Noi nu mai suntem la măsura celor care au trăit înaintea noastră. "Dacă studiul nostru despre Botez descoperă o discrepanţă între trecut şi prezent, aceasta arată, sperăm, că discrepanţa nu se datorează, aşa cum cred mulţi astăzi, nici transformării radicale a omului, nici inutilităţii ideilor vechi considerate perimate pentru omul modern, ci abandonării progresive de către creştinii înşişi a propriilor tradiţii, a concepţiei despre lume, care reieşea din credinţa lor şi era exprimată în cult." Părintele Schmemann ne îndeamnă, cu alte cuvinte, să ne întoarcem la sensurile pierdute şi să recuperăm conştiinţa propriei credinţe aşa cum este ea de fapt: unită cu persoana divino-umană a lui Hristos.

Legătura dintre Botez şi Euharistie

Remarcam anterior că astăzi comunitatea creştină a pierdut două dimensiuni esenţiale: participarea adecvată la Sfintele Taine şi perceperea corectă a sensurilor acestora. Părintele Schmemann consideră că Taina Botezului a început să fie marginalizată încă de la separarea ei de Taina Euharistiei. Vă veţi întreba pe bună dreptate cum este acest lucru posibil, atât timp cât orice prunc care a fost botezat este şi împărtăşit după terminarea încreştinării sale. Părintele Schmemann afirmă că, în creştinismul timpuriu, Botezul făcea parte din rânduiala Sfintei Liturghii. În timpul anului bisericesc aveau loc Liturghii în cursul cărora erau botezaţi adulţi sau copii. Taina Botezului era unită cu Sfânta Liturghie, şi astfel întreaga comunitate participa la primirea unui nou membru. Practica aceasta a fost restrânsă în timp, iar catehumenii (persoane adulte care se pregăteau pentru primirea Botezului prin ascultarea catehezelor şi participarea la anumite slujbe liturgice, n.r.) au beneficiat de aceste momente doar la sărbătorile importante, precum Naşterea sau Învierea Domnului. Alexander Schmemann este ferm convins că această separare totală de astăzi între Botez şi slujba Sfintei Liturghii i-a determinat pe creştini să nu mai acorde acestei Taine de iniţiere în viaţa creştină importanţa cuvenită. "Creştinul de astăzi nu se mai pune nici pe el, nici Biserica în legătură cu Botezul. Ştie, desigur, că a fost botezat şi că acel Botez este o condiţie necesară pentru apartenenţa sa la Biserică. Dar această cunoştinţă rămâne abstractă. (...) Botezul pentru el a încetat să mai fie o realitate permanentă şi o experienţă care îi luminează întreaga viaţă, un izvor nesecat de bucurie şi speranţă. Este menţionat undeva pe certificatul de botez, dar cu siguranţă nu în memoria sa de creştin. Iar el nu mai trăieşte Paştele şi Cincizecimea, Crăciunul şi Boboteaza şEpifaniaţ, şi de fapt întreaga Liturghie a Bisericii, în legătura lor directă cu Botezul, ca realităţi ale căror semnificaţie şi eficacitate în Biserică sunt împlinite în şi prin Botez." În cursul studiului său, părintele Alexander Schmemann oferă şi o schiţă a unei posibile Liturghii baptismale care ar putea fi utilizată în cursul serviciului liturgic al Bisericii Ortodoxe. Cu toate acestea, soluţiile pentru rezolvarea acestei mentalităţi secularizate şi secularizante nu rezidă într-o simplă ataşare a slujbei Botezului de cea a Sfintei Liturghii.

Reîntoarcerea la dimensiunea primară a cultului

Învăţătură, experienţă liturgică, efort spiritual. Aceste trei elemente constituie, din punctul de vedere al teologului rus, pilonii recuperării sensului pierdut al Botezului. Unitatea învăţăturii creştine trebuie restaurată, deoarece în momentul de faţă disciplinele teologice consacrate în secolele trecute au început să existe într-un mod separat una de cealaltă. Fără o conlucrare reciprocă a acestora, se poate ajunge la situaţia curioasă în care, liturgic, Botezul are o anumită semnificaţie şi importanţă, iar din punct de vedere dogmatic şi ascetic, lucrurile reflectă o altă realitate. Segmentarea disciplinelor teologice este necesară, dar doar în cadrul în care există o păstrare a unităţii învăţăturii creştine. Experienţa liturgică este şi ea importantă pentru că ne oferă posibilitatea de a trăi în mod concret aspectele mântuitoare prezente în Sfintele Taine. Alexander Schmemann avertizează însă că, pentru a putea gusta din acestea, este necesară şi o reîntoarcere la tâlcuirile Sfinţilor Părinţi şi la dimensiunea scripturistică a cultului. Cel de-al treilea aspect subliniat de teologul rus este efortul spiritual. Spiritualitatea ortodoxă bazată pe moştenirea oferită de Sfânta Tradiţie trebuie urmărită cu atenţie, având în vedere că în jurul nostru găsim tot mai multe surogate spirituale cu pretenţii de autoritate indiscutabilă. În esenţă însă, a devenit "evident că nici una dintre aceste recuperări - teologică, liturgică, spirituală - nu poate fi imediată, doar rod al unor reforme şi ajustări exterioare. Avem nevoie de mult studiu răbdător, de multă grijă pastorală şi de multă iubire. Şi, mai presus de toate, avem nevoie de o aprofundare a conştiinţei Bisericii noastre, a minţii înseşi a Bisericii, de o sete şi o foame după "apa cea vie". Dar sunt absolut convins că o asemenea recuperare este nu numai necesară şi posibilă, ci şi că doar în ea, doar printr-o "redescoperire" comună a înţelesului adevărat al Botezului, al deplinătăţii, frumuseţii, puterii şi bucuriei lui, putem să ne transformăm credinţa în "biruinţa care a biruit lumea" (1 In. 5:4). Răbdarea şi iubirea sunt singurele căi care ne pot conduce la redescoperirea frumuseţii Sfintelor Taine şi a comorilor de înţelesuri pe care acestea le aduc cu sine.

Reprezentant al sintezei neopatristice

Părintele Alexander Schmemann s-a născut pe data de 13 septembrie 1921, în Tallinn, capitala Estoniei.

A plecat încă din copilărie, împreună cu familia, la Paris. Aici şi-a desăvârşit studiile universitare la faimosul Institut Ortodox "Saint-Serge". Tot la Paris o cunoaşte pe viitoarea sa soţie, Juliana Onorguine, iar la un an de la căsătorie este hirotonit preot. Începând cu 1951, părintele Schmemann decide să plece împreună cu familia sa în SUA, pentru a ocupa un post de lector la Saint Vladimirâs Seminary din New York. Din 1962 este numit decan, funcţie pe care o va îndeplini până la moartea sa petrecută în 1983. Părintele Alexander Schmemann poate fi considerat un reprezentant important al curentului de sinteză neopatristică, creat de teologul George Florovsky, cum se remarcă în prefaţa lucrării "Din apă şi din Duh": părintele Schmemann constată captivitatea gândirii teologice ortodoxe în tiparele occidentale, care au dus la pseudomorfoze periculoase. Fărâmiţarea din curriculum academic între diversele discipline teologice a produs, din păcate, îndepărtarea de la viziunea integrală a Bisericii primare şi a Părinţilor. Părintele Schmemann încearcă de aceea recuperarea vieţii bisericeşti de la începuturi, când cultul era expresia directă a învăţăturii, fără osificări în formule scolastice. Marea Taină de iniţiere în viaţa creştină, Sfântul Botez, urmată de Taina Mirungerii, devine astfel un exemplu pentru programul de redescoperire a legăturii dintre Scriptură, Sfinţi Părinţi şi cult.