Botezul Domnului - roua curățitoare a Duhului Sfânt

Praznicul Botezului Domnului sau Teofania este sărbătoarea prin care Dumnezeul Treimic ni Se face arătat în episodul biblic de la Iordan. După cum redau Sfinții Evangheliști Matei, Marcu și Luca, la plinătatea vârstei lui Iisus, Acesta fiind Fiul lui Dumnezeu înomenit, vine la apa Iordanului pentru a fi botezat de slugă, moment în care este mărturisit de Tatăl, prin cuvintele ce zguduiesc văzduhul și pământul: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17), iar Duhul Sfânt se înfățișează în chip de porumbel, arătând astfel că mântuirea este lucrată prin bunăvoința Tatălui, jertfa Fiului și actualizarea ei prin Duhul Sfânt, în Biserică până la sfârșitul veacurilor.

 „Marea a văzut și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” de coborârea Dumnezeirii celei de necuprins în repejunile lor. La începutul zidirii, omul a primit suflare asupra sa, iar la Iordan „când a rezidit firea noastră în Hristos, Duhul Sfânt S-a arătat pogorând peste El din cele supra­cerești. Așadar, la Botezul Domnului în Iordan s-a arătat taina Preaînaltei și Atotziditoarei Sfintei Treimi, mântuitoarea făpturilor raționale” (Sf. Grigorie Palama, Omilia 60).

Troparul care reprezintă expunerea în imnografie a învăță­turii dogmatice a praznicului are două părți în care sunt cuprinse după cum vom observa, în mod rezumativ, învățătura despre arătarea Sfintei Treimi, dar și scopul Botezului Domnului în vederea înfăptuirii mântuirii nea­mului omenesc. Astfel, partea introductivă a Troparului praznicului prezintă adevărul că la Iordan s-a arătat Sfânta Treime și nu numai Cuvântul lui Dumnezeu întrupat: „În Iordan botezându-Te Tu Doamne, închinarea Treimii S-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat slavă Ție”. Pe când în partea de final a Troparului este făcut cunoscut că la Iordan a avut loc o arătare - „Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule”, mai departe prezentându-se motivul înfăptuirii acestei arătări, „și lumea ai luminat...”, iar în final fiind exprimat sentimentul de doxologie venit din partea creaturii către Creator - „Cel Ce Te-ai arătat Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat, slavă Ție”.

Dimensiunea răscumpărătoare a acestui praznic se vede în Taina Crucii de pe Golgota, căci așa cum la Iordan este începută activitatea mântuitoare, ea este desăvârșită atunci când Hristos urcă pe Altarul de jertfă, care este Crucea. La ieșirea lui Hristos din apele Iordanului, ținând întregul cosmos pe brațele Sale, este zugrăvit chipul Crucii, de aici începând simbolismul și realitatea Crucii, pentru că „pogorârea la iad și învierea lui tainică, preînchipuind prin acest Botez al Lui desăvârșirea credin­cioșilor, li s-au dat acestora spre mântuire, pentru Sine Însuși luând răni și chinuri, iar pentru noi dăruind împărtășire de pătimirile Lui de la început” (Sf. Grigorie Palama, Omilia 60). Legătura între Cruce și Botez este văzută precum cea dintre poartă și cheie, pentru că botezul a fost considerat poarta de intrare în creștinism, iar crucea este cheia ce deschide poarta, pentru că fără pătimirea pe Cruce și Înviere, botezul ar fi fost nedeplin. În acest sens, Sfântul Efrem Sirul ne tâlcuiește: „Știe că vistieria Sa este plină. Cheia vistieriei Sale a pus-o în mâinile noastre. Pentru că Adam a deschis ușa gheenei, a făcut din Crucea Sa vistiernicul nostru, ca ea să ne deschidă ușa raiului” (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Arătării).

Botezul Domnului - chip al Botezului creștin

Evenimentul biblic al Botezului Domnului în apele Iordanului este cel prin care se începe istoria umanității creș­tine, o istorie a unei noi vieți după primirea botezului fiecărei persoane ce se naște „din apă și din Duh” (Ioan 3, 5). De aceea spunem cu Sfântul Grigorie Teologul că „Domnul Iisus Hristos S-a botezat ca om, dar a desfiin­țat păcatele ca Dumnezeu” (Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt la Botezul Domnului). În felul acesta, punându-se accentul pe Botezul Domnului, Sfinții Părinți au căutat să scoată în evidență impor­tanța Botezului Domnului ca act ce trebuie imitat și de creștinii timpului, dând praznicului în felul acesta un caracter baptismal, iar de aici derivând mai multe rânduieli liturgice specifice care au condus continuu spre împăr­tășirea credincioșilor din harul Duhului Sfânt, momente devenite astfel, prin intermediul cultului liturgic, o Teofanie continuă pentru cei care trăiesc în Biserică. Acesta este motivul pentru care Botezul Domnului este considerat praznicul luminii duhov­nicești care luminează mintea și trupul deodată, după cum spune Sfântul Efrem Sirul: „Iisus a amestecat în apă Puterea Sa. Îmbră­cați-vă în ea, fraților, ca niște înțelepți! Sunt unii care văd în Botez numai apă. Dar odată cu trupul nostru trebuie botezată și mintea noastră. Trupul trebuie să simtă apa văzută, iar mintea Puterea nevăzută, ca să vă asemănați atât Celui nevăzut, cât și celui văzut” (Sf. Efrem Sirul, Imnele Arătării).

Alt aspect al prăznuirii Epifaniei într-un ciclu calendaristic fix și în jurul unor evenimente scripturistice bazate pe arătarea lui Dumnezeu atât în trup, cât și în lume, este aspectul ce conferă cultului liturgic un caracter epifanic. Faptul că o perioadă a anului liturgic bisericesc este marcată de Teofania de la Iordan arată în adevăratul sens că întregul cult liturgic urmărește împroprierea Teofaniei ca țel ultim al vieții omului în Biserică prin intermediul cultului divin public și particular. Arătarea de la Iordan ne ajută, în contextul lumii materialiste în care trăim să-L experiem pe Hristos în mod palpabil și fără îndoială prin intermediul credinței. Dacă Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci S-a arătat mulțimii de la Iordan, acum prin intermediul cultului și al imnografiei ni Se descoperă în Taina Euharistiei, iar mai apoi prin întreaga activitate harică a Bisericii. Prin postul și rugăciunea din ajun, ca oarecând catehumenii care urmau să se facă părtași Luminii lui Hristos, ne facem şi noi părtași ai aceleiași Lumini, actualizând botezul propriu nerepetabil, dar simțitor prin vederea ochilor duhovni­cești, deschiși prin cheia harului primit la Botez care lucrează în fiecare din noi. Atât Tăierea împrejur suferită de Hristos ca act chenotic, cât și botezul Său în apa Iordanului sunt supuneri față de litera legii, chiar dacă El nu avea păcat. Hristos a împlinit toată dreptatea, iar lucrarea mântuitoare a Cuvântului înomenit este realizată prin ascultarea Fiului de Tatăl pentru a împlini legea, textul scripturistic redă răspunsul Dumnezeului-Om, venit să Se boteze la Iordan: „Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Mt. 3, 15), însă Sfântul Ioan Damaschinul ne lasă o explicație mult mai profundă la aceste acte: „Nu fiindcă avea nevoie de curăție, ci ca să eviden­țieze însemnătatea botezului ca să împlinească Legea, ca să descopere Taina Treimii, să ne dea pildă de a ne boteza” (Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica).

Actualizarea momentului scripturistic prin trăirea liturgică

Trăirea unui moment scripturistic prin intermediul sărbătorilor se face prin transpunerea expresiei „în vremea aceea” în realitatea liturgică: „Astăzi este începutul mântuirii”, pe care o întâlnim la toate praznicele îm­părătești.

Actualizarea botezului de la an la an prin intermediul acestui praznic se face printr-o participare activă la prăznuirea din spațiul eclesial. J. C. Larchet spune în această privință că „textele sărbătorii subliniază aceste consecințe și ne oferă prilejul de a pomeni și actualiza, la origine, propriul nostru botez, împreună cu urmările lui și cu tot ceea ce presupune el ca îndatoriri în viața noastră duhovnicească, pentru ca aceste urmări să fie asimilate tot mai mult, astfel încât noi să trăim pe deplin în Hristos și întru totul uniți cu El, în prezența și cu lucrarea Duhului Sfânt” (J. C. Larchet, Viața liturgică, p. 546). Adverbul de timp „astăzi”, regăsit în imnografia praznicului, nu face altceva decât să ne introducă în atmosfera momentului prăznuit. Aclamațiile din celebrul Prolog de la slujba de sfințire a apei la Bobotează, atribuit Sfântului Sofronie al Ierusalimului, nu fac altceva decât să actualizeze momentul Botezului Domnului de la an la an, iar în urma invocării Duhului Sfânt și prin intonarea Troparului praznicului, apa adusă spre sfințire să devină în conștiința creștinului apa Iordanului în care acum două milenii Fiul lui Dumnezeu s-a coborât spre a Se boteza.

Dimensiunea cosmică sfin­ți­toare a Epifaniei reiese și din actul liturgic de sfințire a apei, atât în cadrul Tainei Botezului, cât mai ales la Sfințirea Aghesmei Mari, când de la an la an este reînnoită sfințirea apelor dată prin Botezul lui Hristos. Acesta este motivul pentru care Biserica a rânduit ca această slujbă să fie oficiată în afara lăcașului de cult, indiferent de mărimea lui, ieșirea în procesiune și oficierea Sfințirii apei în afara lăcașului de cult împlinind acest aspect de sfințire a întregului cosmos. Bucuria este venită în urma aducerii mântuirii celei mult așteptate de întregul cosmos și întreaga omenire.