Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Bucuria, îndrăzneala şi binecuvântarea Învierii

Bucuria, îndrăzneala şi binecuvântarea Învierii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Adrianclaudiu Pîrvu - 19 Noiembrie 2013
Darul deosebit care izvorăşte din Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este iertarea păcatelor. Fără iertarea păcatelor nu pot fi trăite celelalte daruri ale Învierii. 
 
Sfântul Evanghelist Ioan istoriseşte că Domnul Hristos, în prima zi a Învierii Sale, a suflat peste ucenicii Săi şi a zis: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“ (Ioan 20, 22-23), deci iertarea păcatelor este în legătură cu Învierea. Roadele acestei împliniri sunt transpuse în viaţa noastră prin: bucurie, îndrăzneală şi binecuvântare în Domnul Hristos.
 
Scopul suprem al nevoinţelor noastre se regăseşte de fiecare dată în Dumnezeiasca Înviere. Fiecare efort duhovnicesc încărcat de postire, rugăciune şi pocăinţă stă îndreptat spre Hristos Cel Răstignit şi Înviat, ţelul suprem al pelerinajului nostru duhovnicesc. Primindu-L în suflet cu vrednicie, dobândim de fiecare dată darurile Sfintei Sale Învieri: bucuria, îndrăzneala, binecuvântarea.

Întru bucuria Învierii

Când Domnul Hristos S-a întâlnit cu femeile mironosiţe care se întorceau de la Mormântul gol, le-a spus: „Bucuraţi-vă!“, şi după aceea îndată: „Nu vă temeţi!“. Sfântul Evanghelist Matei spune că „plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui“ (Matei 28, 8). Teama lor a fost însă copleşită de bucurie când, în drum spre casă, Iisus Însuşi le-a întâmpinat cu cuvintele: „Bucuraţi-vă!“, le-a spus să nu se teamă şi le-a cerut să vestească ucenicilor Săi, pe care îi numeşte „fraţi“, ca să meargă în Galileea, şi acolo Îl vor vedea: „Dar pe când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo  Mă vor vedea“ (Matei 28, 9-10). Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: „Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea, şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi“ (Ioan 16, 22). S-au bucurat ucenicii că L-au văzut pe Domnul după Înviere, au primit pacea Mântuitorului după Înviere şi astfel s-au împlinit cuvintele Mântuitorului dinainte de Pătimire. Sunt cuvinte spuse femeilor mironosiţe după Înviere, cuvinte din care înţelegem că Domnul Hristos vrea să ne bucurăm şi că din mormântul dătător de viaţă al Mântuitorului izvorăsc bucuria şi curajul.

„Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea“

În opoziţie cu tristeţea, curajul este o virtute creştină, o virtute morală. Ar trebui să fie sădită în tot sufletul creştinesc, pentru că numai aşa ne putem manifesta credinţa noastră în Mântuitorul, Care a zis: „Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea“ (Ioan 16, 33). Nu din puterea noastră ne bucurăm şi nu numai din puterea noastră ne liniştim, ci cu ajutorul lui Dumnezeu şi mai ales pentru credinţa noastră, câtă o avem, în Mântuitorul care ne ajută. „Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întăreşte“, scria Sfântul Apostol Pavel creştinilor din Filipi. Sfânta Evanghelie după Luca ne spune că, după Învierea Sa din morţi, Domnul S-a arătat ucenicilor adunaţi în Ierusalim şi i-a convins că El a înviat cu trupul, nu doar cu duhul: ,,Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase precum Mă vedeţi pe Mine că am (…). Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: aveţi ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor“ (Luca 24, 39-43). Deci, Iisus a mâncat nu pentru că avea nevoie de hrană, ci pentru a le dovedi ucenicilor Săi că a înviat cu trupul din morţi, în mod real, nu arătându-Se ca un duh.

Primirea binecuvântării în viaţa personală

Gândind cu luare-aminte la cel mai important eveniment al mântuirii noastre, Învierea Domnului din morţi, distingem patru elemente: iertarea păcatelor, bucuria, curajul şi pacea. La acestea se adaugă al cincilea – binecuvântarea. Domnul Hristos, după ce Şi-a împlinit aici, pe pământ, cele pentru care a venit El, Fiul lui Dumnezeu, S-a înălţat la ceruri binecuvântându-I pe ucenici (Luca 24, 51). Binecuvântarea arată întotdeauna lărgime de suflet. Pentru a primi binecuvântarea, trebuie să ducem o viaţă pe care Domnul Hristos s-o poată binecuvânta, o viaţă asemănătoare cu a ucenicilor, o viaţă asemănătoare cu a Maicii Domnului, pentru că Tradiţia Bisericii afirmă că şi Maica Domnului a fost la Înălţarea Mântuitorului. Slujbele în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos sunt cu afirmaţia că şi Maica Domnului a fost de faţă când Domnul Hristos S-a înălţat la cer, aşa cum a fost de faţă şi când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.