Ca să primești lumina, trebuie să lucrezi faptele ei

Credința Bisericii noastre nu este una teoretică, ci este credința lucrătoare care, treaptă cu treaptă, îl conduce pe om către vederea luminii dumnezeiești. Spre contemplarea acesteia, astăzi ni se pune înainte un model vrednic de urmat, și anume cel al Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, trăitor în secolul al XIV-lea. El ne întărește, prin viața și învățătura sa, faptul că vindecarea noastră trupească și sufletească, adusă prin iertarea păcatelor, ne va înlesni vederea luminii dumnezeiești, a luminii Învierii.

În duminica trecută, Duminica întâi din Post, s-a pus înaintea ochilor noștri duhovnicești im­por­tanța păstrării dreptei cre­dințe și s-a accentuat necesitatea cinstirii Sfintelor Icoane, arătându-se că numai prin mărturisirea dreptei credințe vom vedea „cerurile deschizându-se” (Ioan 1, 51). În duminica aceasta, a doua din Post, pe calea urcu­șului duhovnicesc al Postului Mare ni se adeverește că, alături de dreapta credință (ortodoxia), pentru a dobândi Împărăția lui Dumnezeu mai avem nevoie și de dreapta făptuire (ortopraxia). Cu sigu­ranță că fiecare dintre cei care participăm la viața liturgică ortodoxă ne-am pus întrebarea de ce acum, în a doua duminică din Postul Mare, Biserica face pomenirea Sfântului Grigorie Palama. Și, cu siguranță, răspunsul îl găsim în textul scripturistic din Evanghelia după Marcu, care se citește în această duminică la Sfânta Liturghie.

Vederea luminii necreate ostoiește dorul după Dumnezeu, dar la această treaptă a urcușului duhovnicesc nu se ajunge fără de osteneală. „Pe lângă cunoștință există și o lumină, cu mult mai înaltă și mai dumnezeiască decât aceea, lumină care se descoperă celor care văd prin Duhul. Iar aceasta nu doar celor ce viețuiesc astăzi, ci și tuturor sfinților din toate timpurile. Lumina aceasta se deosebește atât de mult de lumina cunoștinței, ca soarele față de sfeșnic”, afirmă Sfântul Grigorie Palama în cuvântul Despre Sfânta Lumină. Icoana acestui dor și a ostenelii, în pericopa Evangheliei de astăzi, este cea a slăbănogului purtat de prietenii săi către Hristos: „Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!” (Marcu 2, 5). Domnul nu le-a auzit din cuvinte credința, ci a văzut-o în faptele lor. Vederea Lui pătrunde cele mai ascunse ale inimii omului și a aflat marea lor credință, dar, în același timp, cu ochii trupești le-a văzut strădania de a-l aduce pe cel bolnav la El.

Pentru Sfântul Grigorie Palama, dar și pentru întreg șirul de Părinți a căror tradiție monahală o sistematizează acesta, singura cale de a atinge adevărata cu­noaș­tere a lui Dumnezeu, adică împărtășirea reală a trupului și a sufletului, unite în inimă, de Lumina necreată, este nelipsită de osteneală, de asceză, de punerea în practică a credinței.

Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) a fost, cu siguranţă, nu doar cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea, ci mai ales cel care a reuşit să sintetizeze în chip exemplar moştenirea duhovnicească lăsată de Părinţii Bisericii. Sfântul Grigorie Palama este, la rândul lui, un mare Părinte al Bisericii pentru că a împletit strâns tradiția isihastă a Bisericii noastre cu mărturisirea dreptei credințe. A fost un mare teolog și mărturisitor tocmai pentru că era isihast, continuator al unei tradiții vii și bogate, având astfel cunoașterea empirică a lui Dumnezeu.

Scrierile Sfântului Grigorie Palama, chiar şi cele dogma­tico-polemice, sunt toate expresia unei vieţi duse în rugăciune neîncetată, a unei autentice trăiri a Cuvântului lui Dumnezeu în inima sa prin harul Duhului Sfânt. Sfântul Grigorie Palama a trăit o mare parte a vieţii sale în Sfântul Munte, a fost legat de Sfinţii Părinţi care duceau o viaţă ascetică alături de el şi de aceea a dat expresie experienţei Părinţilor aghioriţi, care în fapt reprezintă experienţa Bisericii Ortodoxe.

Întreaga Sfânta Scriptură şi teologia patristică folosesc numeroşi termeni şi expresii despre lumina dumnezeiască sau chiar Îl numesc pe Dumnezeu ca fiind lumină: „Întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmul 35, 9); „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12); „Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El” (I Ioan 1, 5).

Dumnezeu e slăvit în Ortodoxie mai des ca Lumină decât ca Iubire sau ca Înțelepciune

Mai multe teofanii prezentate în Sfânta Scriptură au ca notă distinctivă lumina orbitoare ce însoţea prezenţa divină, la care omul nu putea privi. Este vorba de arătarea Domnului în rug, pe Muntele Horeb (Ieşire 3, 4) şi în lumina apofatică a norului de pe Sinai, la primirea Legii (Ieşire 19, 4), sau la arătarea Mântuitorului Hristos într-o lumină care l-a orbit pe Saul pe drumul Damascului (Faptele Apostolilor 9); Sfântul Arhidiacon Ştefan vede slava lui Dumnezeu şi pe Hristos Domnul înainte de a fi martirizat (Faptele Apostolilor 7, 55). Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan ni-L arată pe Fiul lui Dumnezeu ca fiind „Lumină din Lumină”.

Dacă suntem atenţi la imnografia Bisericii Ortodoxe, vom vedea că Dumnezeu este cântat ca Lumină, mai des decât ca Iubire sau ca Înţelepciune. În luminânda de la Schimbarea la Faţă, imnograful mărturiseşte: „Cuvântule, Cel ce eşti lumina neschimbată a Tatălui luminii nenăscut, întru arătată lumina Ta, astăzi în Tabor am văzut lumină pe Tatăl, lumină şi pe Duhul, care aduce la lumină toată făptura”.

Ca teolog isihast, Sfântul Grigorie Palama accentuează în scrierile lui duhul patristic autentic al acestei spiritualităţi, arătând că omul nu se poate împlini pe sine, ca fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, decât prin redobândirea harului necreat al lui Dumnezeu. Lucrarea harului lui Dumnezeu în viaţa creştinului, începută odată cu încorporarea lui în Trupul lui Hristos la Taina Botezului, este cea care îl face să îşi configureze întreaga viaţă după Dumnezeu. Omul poate ajunge la îndumnezeire numai prin conlucrarea dintre el şi harul lui Dumnezeu. Această trăire negrăită a luminii oferă nevoitorului adevărata arvună şi pregustare a comuniunii lui cu Mântuitorul Hristos. Fără îndoială, însă, că în această relaţie Dumnezeu coboară către om, iar nevoitorul, ajutat de harul lui Dumnezeu, urcă spre El.

Fiinţa umană poate deci, deja din viaţa prezentă, să se adâncească în comuniunea slavei eshatologice a Împărăţiei lui Dumnezeu şi să primească arvuna vederii „faţă către faţă”. Astfel, vederea aceasta „faţă către faţă” care a început în veacul acesta va atinge desăvârşirea în Împărăţia lui Dumnezeu. Însă pentru aceasta se cere de la noi efort. Stihira ­Triodului din duminica aceasta spune: „Celor ce umblă întru întunericul păcatelor ai răsărit lumină, ­Hristoase, în vremea postului. Arată-ne nouă și ziua cea vestită a Pătimirii Tale, ca să strigăm Ție: Scoală-Te, Dumnezeule, miluiește-ne pe noi”.

Câtă lumină, atâta îndumnezeire

Pentru Sfântul Grigorie Palama, îndumnezeirea omului nu e o simplă stare morală la care omul poate ajunge cu ajutorul filosofiei despre Dumnezeu, ci o realitate plină de har, care presupune curăţia inimii şi care este împlinită prin împărtăşirea de energiile necreate ale dumnezeirii. De aceea „cei curaţi cu inima” văd în mod real pe Dumnezeu, după cuvântul Domnului din „Fericiri”. Pentru a vedea Lumina dumnezeiască cu ochii trupeşti, trebuie să ne împărtăşim din această Lumină, să fim preschimbaţi de ea într-o măsură mai mică sau mai mare. Experienţa mistică presupune deci o schimbare a firii noastre, preschimbarea prin har.

Astfel, înțelegem, fără îndoială, de ce Biserica Ortodoxă a închinat a doua duminică din Postul Mare Sfântului Grigorie Palama. La Lumina Învierii Domnului nu putem ajunge fără a ne curăți simțirile noastre. Iar cine ajunge la curăția deplină și „vede lumina dumnezeiască devine și el întreg lumină și se face și el asemenea cu ceea ce vede, lumină fiind și lumină văzând prin lumină. Aceasta este unirea, a fi toate acestea una, ca să nu mai poată distinge cel ce privește între aceea prin care privește și între cel ce privește, ci numai atâta să știe: că e o lumină și privește o lumină deosebită de a tuturor făpturilor”. Nu ne putem împărtăși de Lumina Învierii Domnului decât prin curățirea sufletului nostru prin post și rugăciune. Vădit lucru este că, numai mărturisind credința cea dreaptă și concretizând-o în fapte bune, dobândim vederea Luminii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.