„Căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl”

„Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl” (Ioan 6, 27). Aceste cuvinte dumnezeiești și unice ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostite în sinagoga din Capernaum (Ioan 6, 59), despre Sine, ca fiind, cu adevărat, „Pâinea lui Dumnezeu Care se pogoară din cer și Care dă lumii viață” (Ioan 6, 33. 41 și 50), sau „Pâinea vieții” (Ioan 6, 48) și „Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer” și „cine mănâncă din Pâinea aceasta, viu va fi în veci”, din care „dacă mănâncă cineva nu mai moare” (Ioan 6, 50-51), referindu-se la Trupul și Sângele Său Euharistic - cuvinte relatate doar de către Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan -, i-au făcut pe mulți dintre ucenicii Domnului să zică: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (Ioan 6, 60).

Orice cuvânt al lui Dumnezeu este „greu”, deoarece are greutate veșnică. Doar cuvântul oamenilor lumii este ușor și de foarte multe ori ușuratic. Fiind „grele”, cuvântul sau cuvintele lui Dumnezeu rămân în veac, deoarece „sunt duh și sunt viață” (Ioan 6, 63): „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35), „căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl” (Ioan 6, 27).

Dumnezeu-Tatăl „L-a pecetluit” din veci pe Fiul „să Se nască, și Să crească, Să ne mântuiască”, cum spune un străvechi colind românesc. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, devenit Fiu al Omului „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), a fost pecetluită din veci, în Sfatul cel de taină al Preasfintei și dumnezeieștii Treimi. În timp însă, Dumnezeu-Tatăl L-a pecetluit pe Fiul Omului, prin profeții Vechiului Testament, care au vestit și prevestit cu multe veacuri înainte, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu Întrupat. În Noul Testament, Dumnezeu-Tatăl L-a pecetluit mai întâi pe Fiul Omului la Buna Vestire, trimițând pe Sfântul Arhanghel Gavriil, în Nazaret, la Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu. În al doilea rând, Dumnezeu-Tatăl L-a pecetluit pe Fiul Său Iisus Hristos la Nașterea din Betleem, prin Steaua Nașterii de la Răsărit și prin cântarea sfinților îngeri de la Betleem. În al treilea rând, Dumnezeu-Tatăl L-a pecetluit pe Fiul Său la Întâmpinarea Domnului, în templul din Ierusalim. În al patrulea rând, Dumne­zeu-Tatăl L-a pecetluit pe Fiul Său Iisus Hristos, la Botezul Domnului în Iordan, atunci când: „În zilele acelea Iisus a venit din Nazaretul Galileii și S-a botezat în Iordan de către Ioan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel coborându-se peste El. Și glas s-a făcut din ceruri: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Marcu 1, 9-11). Aceste dumnezeiești cuvinte sunt pecetluirea Fiului prin glasul din ceruri al lui Dumnezeu-Tatăl, la Iordan. Această dumnezeiască pecetluire se va continua pentru a cincea oară, pe Tabor, la Schimbarea la Față a Domnului, în prezența lui Moise și a lui Ilie și înaintea Sfinților Apostoli Petru, Iacob și Ioan, când: „Iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați»” (Matei 17, 5). Prin urmare, dacă la Buna Vestire, pecetluirea Fiului s-a făcut de către Dumnezeu-Tatăl prin trimiterea Sfântului Arhanghel din cer, iar la Nașterea Domnului, pecetluirea s-a făcut prin Steaua Nașterii de pe cer, iar la Botezul Domnului, prin glasul Tatălui, din cer, la Schimbarea la Față pecetluirea Fiului se face de către Dumnezeu-Tatăl prin glas din nor, Norul Duhului Sfânt. Toate aceste pecetluiri culminează cu rugăciunea Mântuitorului de la începutul Săptămânii Patimilor: „Părinte, preaslă­vește Numele Tău! Atunci a venit glas din cer: Și L-am preaslăvit și iarăși Îl voi preaslăvi” (Ioan 12, 28), Mântuitorul lămurind mulțimea care sta și auzea și care zicea: „A fost tunet! Alții ziceau: Înger I-a vorbit!”, spunând: „Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. Acum este Judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi (a)trage pe toți la Mine. Iar aceasta zicea arătând cu ce moarte avea să moară” (Ioan 12, 29-33). În Rugăciunea Arhierească de la Cina cea de Taină, Mântuitorul rostește, precum mai înainte: „Părinte, a venit ceasul! Prea­slăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te preaslăvească” (Ioan 17, 1) - prin Moarte și Înviere.

Cea de-a șasea pecetluire a Fiului Omului de către Dumnezeu-Tatăl s-a făcut prin Pătimirile, Răstignirea, Moartea pe cruce și Pogorârea de pe cruce, Punerea cu trupul în mormânt și Pogorârea Mântuitorului cu sufletul la iad; iar cea de-a șaptea pecetluire a Fiului de către Dumnezeu-Tatăl s-a făcut prin Preaslăvita Sa Înviere din morți, „a treia zi după Scripturi” (I Corinteni 15, 4). Căci, vorbind despre Mântuitorul Hristos la Rusalii, „pe Care Dumnezeu L-a înviat” (Faptele Apostolilor 2, 24), Sfântul Apostol Petru confirmă și în cuvântarea de după vindecarea slăbănogului de la Poarta cea Frumoasă a templului, adresându-se iudeilor: „Iar pe Începătorul vieții L-ați omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morți și ai Cărui martori suntem noi” (Faptele Apostolilor 3, 15 și 26; 4, 10). În casa lui Corneliu sutașul din Cezareea, același sfânt apostol continuă: „Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și I-a dat să Se arate” (Faptele Apostolilor 10, 40), prin Arătările de după Înviere, confirmându-se pecetluirea Fiului de către Dumnezeu-Tatăl, prin Slăvita Sa ­Înviere.

Teologhisind pe seama pecetluirii dumnezeiești, când „Dumnezeul păcii, Cel ce prin Sângele unui testament veșnic a sculat din morți pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus” (Evrei 13, 20), am putea spune că pecetluirea a opta a Fiului de către Dumnezeu-Tatăl s-a făcut prin Înălțarea la cer a Domnului, la patruzeci de zile după Înviere (Faptele Apostolilor 1, 3), când: „Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19; Luca 24, 51; Faptele Apostolilor 1, 9-11). Pecetluirea prin Înălțarea la cer vestește, prin cuvintele de mai sus, pecetluirea a noua, prin Șederea Fiului lui Dumnezeu Înălțat cu trupul la cer, de-a dreapta Tatălui, Ședere descoperită în mod unic și dumnezeiesc, Sfântului Arhidiacon Ștefan, prin Revelația din sinedriu: „Iar Ștefan, fiind plin de Duh Sfânt și privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Și a zis: Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” (Faptele Apostolilor 7, 55-56). Această cea de-a noua pecetluire și veșnică i-a fost descoperită Sfântului Ștefan prin Duhul Sfânt, Care Se pogorâse din cer, sub chip de limbi de foc, trimis fiind de către Fiul, la zece zile după Înălțare și la cincizeci de zile după Înviere. Duhul Sfânt, Care i-a pecetluit viața Sfântului Ștefan prin Botez și prin Hirotonia întru diacon, prin mâinile apostolilor l-a învrednicit de descoperirea celei de-a noua pecetluiri a Fiului lui Dumnezeu, respectiv Șederea pe veci de-a dreapta Tatălui.

A Doua Venire sau Parusia Domnului, pregătită prin Pogorârea Duhului Sfânt, va fi o confirmare deplină, definitivă, supremă, totală și universală, în fața omenirii întregi, din toate veacurile, a pecetluirii Fiului lui Dumnezeu și Fiului Omului de către Dumnezeu-Tatăl, prin cuvintele evanghelice ale Mântuitorului: „Căci pe El L-a pecetlui Dumnezeu-Tatăl”; pentru ca noi toți, cei ce credem ortodox în El, să fim pecetluiți veșnic întru El, prin Mirungerea Duhului Sfânt, cu litera „tau” sau Semnul Crucii, din viziunea și cartea prorocului Iezechiel (9, 4), care este „Pecetea Dumnezeului Celui Viu”, purtată și arătată tuturor de îngerul din Apocalipsă, „care se ridică de la Răsăritul Soarelui” Ortodoxiei (7, 2-3). Sfântul Apostol Pavel ne aduce aminte: „Întru Care și voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt al făgăduinței” (Efeseni 1, 13), ca să ne putem regăsi în numărul nesfârșit al celor pecetluiți și mântuiți: „Și m-am uitat, și iată, Mielul stătea pe Muntele Sionului, și cu El, o sută patruzeci și patru de mii, care aveau Numele Lui și Numele Tatălui Lui scris pe frunțile lor” (Apocalipsă 14, 1), căci El, pecetluit fiind de Dumnezeu-Tatăl, „ne-a și pecetluit pe noi” (II Corinteni 1, 22).

Drept aceea, „Nu întristați (prin păcate, patimi și fărădelegi) pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care ați fost pecet­luiți pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4, 30).