Calea drepților și calea necredincioșilor

„De aceea, nu se vor ridica necredincioșii la judecată, nici păcătoșii în sfatul drepților. Că știe Domnul calea drepților, iar calea necredincioșilor va pieri” (Psalmul 1, 5-6). Finalul primului psalm este fulminant, cu referiri la viața veșnică și deosebirea dintre calea dreptății și calea fărădelegii. Acest subiect a fost reluat și de Mântuitorul Iisus Hristos în propovăduirea Sa, dar și de câteva texte patristice din primele veacuri, precum Epistola lui Barnaba sau Didahia.

„De aceea, nu se vor ridica ne­cre­dincioșii la judecată, nici păcăto­șii în sfatul drepților” (Psalmul 1, 5). Atât Teodoret al Cirului, cât și Eftimie Zigaben și Sfântul Nicodim Aghioritul fac o diferențiere între „necredincioși” și „păcătoși”. La înfricoșă­toa­rea Judecată de Apoi, se va face această separare între cei care n-au crezut deloc în Dumnezeu și cei care au crezut, dar au dus o viață plină de păcate. Astfel, „necredincioșii” nici măcar nu vor mai fi judecați în amănunt, urmând să primească osândirea faptelor lor, precum cei la care dovezile vinovăției lor sunt indubitabile. Teodoret afirmă: „Precum pe ucigașii de oameni prinși întru însuși lucrul uciderii judecătorul nu îi bagă în judecătorie ca să-i mustre, ci ca să scoată asupra lor hotărârea hotărâtă de legi, așa și cei ce au trăit întru păgânătate pătimesc munca îndată după înviere, neadunându-se la judecată, ci primind hotărârea pedepsei. Încă și cei izbăviți de dogmele pă­gâ­nești, dar care au viețuit viață nelegiuită, se vor așeza undeva departe de adunarea Drepților” (Fer. Teodoret al Kirului, Tâlcuirea celor 150 de psalmi ai prorocului împărat David, Mănăstirea Petru Vodă, 2003, p. 7). Este interesant să remarcăm aici reversul cuvântului Mântuitorului, care ne spune: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă” (Ioan 5, 24). Cei sfinți nu vor avea parte de judecată pentru că au împlinit voia lui Dumnezeu, dar la fel se va întâmpla și cu cei necre­dincioși - ei vor fi osândiți din start pentru că au refuzat orice relație cu Dumnezeu. Cât despre cei păcătoși, aici judecata este întemeiată pentru că, în întreaga lor viață, au făcut și unele fapte bune, chiar dacă nu au urmat întru totul calea credinței. Este clar din textul psalmului că nu vor dobândi răsplătirile sfinților, pentru că nu vor intra în „sfatul”, adică în „adunarea” lor, dar nu este cu neputință să se mântuiască.

Cele două căi

Mântuitorul Însuși ne revelează cele două căi pe care putem să ne purtăm pașii în această viață: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7, 13-14). Pornind de la pasajul din Psalmi: „Că știe Domnul calea drepților, iar calea necredin­cioșilor va pieri” (Psalmul 1, 6), atât în iudaism, cât și în creștinism s-a dezvoltat o întreagă teologie legată de cele două căi, numite în textele patristice crești­ne calea vieții și calea morții. Epistola lui Barnaba și Didahia vorbesc despre aceste două căi, menționate și de Mântuitorul Iisus Hristos în pasajul din Evanghelia după Ioan. Didahia ni le descrie astfel: „Sunt două căi: una a vieții și alta a morții; și este mare deosebirea între cele două căi”, adăugând apoi despre cea care ne mântuiește: „Calea vieții este aceasta: mai întâi să iubești pe Dum­nezeu, Creatorul tău; al doilea, pe aproapele tău ca pe tine însuți și toate câte voiești să nu ți se facă ție, nu le face și tu altora” („Didahia”, I, 1-3, în: Scrierile Părinților Apostolici, Părinți și Scriitori Bisericești, 1, trad., note și indici de pr. D. Fecioru, Bucu­rești, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1979, p. 25). Trebuie să remarcăm aici că Dumnezeu cunoaș­te această cale a drepților pentru că El este Cel care a întemeiat-o și Cel care călăuzește pașii tuturor celor care doresc să se sfințească. Această cale deschide poarta spre eternitate, strâmta poartă a încercărilor, a neputin­țelor îndurate pentru numele lui Dumnezeu; este practic drumul nostru spre mântuire. Dar cealaltă cale, a răutății, deschide poarta cea largă a chinurilor veșnice. Tâlcuind acest verset, Sfântul Nicodim Aghioritul și Cuviosul Eftimie Zigaben afirmă: „Nici un om nu se poate ascunde de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu știe căile cele bune și mișcările drepților, precum zice în altă parte: «Cunoaște Domnul căile celor fără de prihană» (Psalmul 36, 18); și, iarăși, Moise: «va arăta Domnul pe cine este al Lui și cine este sfânt» (Numerii 16, 5). Căci Însuși Domnul a zis: «Eu sunt Calea» (Ioan 14, 6). De unde urmează că El știe pe aceia care merg pe calea Lui, adică poruncile Lui. Iar căile rele, Dumnezeu se preface a nu le ști, pentru că ele sunt nevrednice de cunoștința cea cuviincioasă a lui Dumnezeu” (Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirea Sfinților Pă­rinți, Galați, Ed. Egu­menița, s.a., p. 68).

Mai rămâne un singur aspect de rânduit și explicat. De ce spune Psalmistul că va pieri calea necre­dincioșilor? Pentru că aici, se pare, se face precizarea despre faptele necurate ale celor răi, nu doar de un anumit drum al necre­dinței pe care l-au urmat în viață. „Faptele cele bune și lucrările oamenilor celor drepți și sfinți vor rămâne pentru totdeauna ca o bogăție și cunună a lor, iar păcatele și faptele celor necredincioși și răi, pe care David le numește aici cale, «acestea, zice, pier și se fac nelucrătoare»” (Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirea Sfinților Părinți, pp. 68-69).

Așadar, calea drepților va fi încununată în veșnicie, faptele lor rămânând pentru eternitate, în timp ce calea necredinței, a ticălo­șiei omenești, va fi afundată pentru totdeauna, împreună cu cei care au creat-o, în uitare. Și nu este și aici o iconomie a lui Dumnezeu având în vedere ce fapte rele s-au putut săvârși de la începutul lumii până în prezent? Didahia ne prezintă un registru complet în acest sens. „Calea morții este aceasta: mai întâi de toate este rea și plină de blestem: ucideri, adultere, pofte, desfrânări, hoții, idolatrii, vrăji, farmece, răpiri, mărturii mincinoase, fățărnicii, inimă vicleană, vicleșug, mândrie, răutate, obrăznicie, lăcomie, cuvinte de rușine, invidie, nerușinare, îngâmfare, fudulie, lipsă de teamă, prigonitori ai celor buni, urâtori de adevăr, iubitori de minciună; nu cunosc răsplata dreptății, nu se alipesc de bine, nici de dreapta judecată; nu priveghează spre bine, ci spre rău; bunătatea și răbdarea sunt departe de ei. […] Izbăviți-vă, fiilor, de toate acestea!” („Didahia”, V, 1, în: Scrierile Părinților Apostolici, p. 28).