Cămara Ta, Mântuitorul Meu...

Cămara Ta, Mântuitorul Meu, o văd împodobită și îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminea­ză-mi haina sufletului meu, Dătă­torule de lumină, și mă mântu­iește.

Una dintre cântările reprezentative ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri este luminânda Cămara Ta, care se cântă la Deniile din Lunea Mare până în Joia Mare.

În sens general, Luminânda este o cântare specifică slujbei de dimi­neață (la Utrenie), care își ia numele de la locul pe care îl deține din punct de vedere liturgic sau tipiconal în cadrul slujbei și al ciclu­lui liturgic săptămânal. Este cântată zilnic, în cadrul slujbei de dimineață, odată cu ivirea zorilor, atunci când lumina soarelui inundă lumea cu razele sale, semn al luminării lumii de către Hristos, Soarele dreptății. Conținutul teologic al Luminândei aduce în prim-plan trimiterea luminii dumne­zeiești în lume. Cel care participă la slujbă este integrat nu numai în rânduiala liturgică, ci și în ritmul zilei și al întregii creații.

În sens restrâns, Luminânda De­niilor, deși are un text scurt, sin­tetizează mesajul teologic al acestor slujbe, întrucât Denia este o Utrenie cu rânduială specială, săvârșită seara. Denia, ca slujbă de dimi­nea­ță săvârșită seara, are ca scop trans­formarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al tre­cerii sufletului, prin rugăciune, pocăință și postire, de la întunericul păcatului la lumina viețuirii sfinte.

După cum este bine cunoscut, muzica însoțește textul îmbrăcându-l într-un veșmânt care-l poartă înaintea lui Dumnezeu și înaintea ascultătorilor. Muzica devine rugăciune, făcând textul imnografic mai ușor de înțeles, ajutând la trăirea adevărului de credință. Și la această scurtă cântare, varianta muzicală a lui Ion Popescu Pasărea, care este cea mai cunoscută și cântată, melodia pune în valoare sensurile teologice ale textului. Cântarea este în glasul al III-lea care este denumit de Anton Pann „...eroic și dulce armonios...”.

Prima frază melodică care cuprinde textul Cămara Ta, Mântuitorul meu debutează cu intervalul specific al glasului, de terță mare, cu un caracter luminos, urmat de o formulă melodică melismată, ce cadențează pe o treaptă gravă. Este cămara de nuntă a Împărăției cerurilor la care suntem chemați de Mirele Hristos.

Următoarea formulă, ...o văd împodobită..., este introdusă prin­tr-un salt ascendent de octavă sugerând înălțimea cerului și depărtarea noastră, prin păcat, de dobândirea cămării. Suntem într-o convorbire cu Mântuitorul, dar și cu noi înșine și vedem cămara pregătită pentru fiecare dintre noi;

...și îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa..., formula melodică are un sens descendent, arătând că haina sufletului nostru este întinată de păcate și nu putem participa la nunta Fiului de Împărat fără haină de nuntă ca nu cumva să ne întrebe: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? (Mt. 22, 12);

...luminează-mi haina sufletului meu..., continuă discursul muzical cu un pasaj ascendent prin mers trep­tat care arată necesitatea ur­cușului pe scara nevoin­țelor duhov­nicești, pregătind cu o cadență înal­tă punctul culminant al textului imno­grafic. Cel care ne dă haina luminoasă încă de la botez ne îndeamnă să umblăm în lumină, ca să fim fii ai luminii și să nu ne cuprindă întunericul (In. 12, 35-36);

...Dătătorule de lumină..., punc­tul culminant, climaxul melodic, este introdus print-un salt mobilizator de cvartă ascendentă, urmat de o semicadență în acut, care redă ideea de lumină; Hristos este Lumina lumii, Care luminează pe tot omul care vine în lume.

...și mă mântuiește..., cadența perfectă finală, plină de nădejde, concluzionează printr-o formulă melismată cererea noastră către Hristos Mântuitorul lumii.

Luminânda Cămara Ta se cântă în toate aceste patru zile, mesajul său făcând trimitere la treptele viețuirii noastre duhovnicești, arătându-ne cum trebuie să ne luminăm haina sufletului ca să putem participa la Cina cea de Taină.

În Sfânta și Marea Luni, minunea asupra smochinului neroditor ne îndeamnă la umilință, la pocă­ință, la părăsirea păcatelor, la priveghere și la cultivarea virtuților. Suntem toți chemați spre rodire și suntem datori să-I oferim Mântuitorului virtuțile noastre în loc de alte roade.

În Sfânta și Marea Marți, untdelemnul din candelă ține candela faptelor bune aprinsă și lumina candelei luminează prin milostenie viața noastră înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri... (Mt. 5, 16). Untdelemnul faptelor bune și al virtuții ține candela aprinsă, iar lumina ei luminează chipul fiecăruia, descoperind chipul lui Dumnezeu în fiecare dintre noi. Totodată, luminează și haina sufletului nostru ca să fie vrednică de cămara de nuntă a Fiului de Împărat. Untdelemnul întreține candela aprinsă tot timpul vieții noastre: ...prive­gheați, că nu știți nici ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului (Mt. 25, 13).

În Sfânta și Marea Miercuri, regăsim untdelemnul cu care femeia cea păcătoasă Îl unge pe Hristos, făcând trimitere la untdelemnul cu care fiecare dintre noi suntem datori să priveghem. Hristos ne îndeamnă la priveghere și la urmarea lui Hristos-Lumina, ca opus al păcatului în viața noastră.

Cele trei zile sunt încă de pocă­ință în continuarea celor patruzeci de zile ale Postului Mare.

În Sfânta și Marea Joi, Hristos îi cheamă pe cei care s-au curățit prin post și pocăință la Cina cea de Taină.

Privegherea este virtutea constantă prezentă în toate aceste zile pentru că viața creștină presupune o străduință permanentă pentru înnoirea sufletească. De aceea, preocuparea pentru părăsirea păcatului trebuie să fie continuă, iar împodobirea sufletului cu virtuți să fie un mod de viață, nu doar o osteneală pasageră în anumite momente ale vieții.