Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica „Când oamenii nu mai cred în Dumnezeu, cred în orice“

„Când oamenii nu mai cred în Dumnezeu, cred în orice“

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Theologica
Un articol de: Ștefana Totorcea - 08 Iulie 2018

Cel mai radical experiment din istoria umană îl reprezintă încercarea actuală de a edifica o societate complet lipsită de Dumnezeu, o societate în care să nu existe nimic mai înalt decât omul. Această societate este sortită din start eșe­cu­lui ­fiindcă oricine e rațional ­își dă seama de limitările ființei umane, spune Dennis Prager, un publicist și om de media american care a vizitat de curând România, unde a conferențiat la București și Cluj. În cele de mai jos, citiți fragmente din conferința susținută în Capitală.

Atunci când studiam pentru licență la Columbia University, simțeam că înnebunesc. Învățam numai prostii, lucruri lipsite de sens. Profesor după profesor îmi spunea că nu există nici o diferență între femei și bărbați etc. Că nu erau decât diferențe construite social, nu și diferențe de la natură. Într-o zi, în timp ce mergeam prin campusul univer­sității, mi-a venit brusc în minte, pentru prima dată după copilărie, un verset din Biblie: „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul” (Ps. 110, 10). A fost o revelație pentru mine. Mi-am dat seama de ce lipsea înțelep­ciunea din universitate. Pentru că Dumnezeu nu exista la Universitatea Columbia. Am realizat atunci adevărul evident al vieții mele: există seculariști geniali, există secu­lariști buni la suflet, așa cum există oameni reli­gioși stupizi și răi la suflet; dar înțelepciune seculară nu există! De aceasta mi-am dat seama: o lume fără Dumnezeu este una lipsită de înțelepciune. Nu aveam nimic de învățat de acolo despre viață. Erau doar cunoș­tințe: fizică, algebră, chimie. Vai, multe erau lucrurile care se puteau învăța la o universitate secularistă, dar nu și înțelepciunea. Ba chiar se în­văța exact opusul acesteia.

Atunci când renunțăm la Dumnezeu, se întâmplă o serie de lucruri. Există un citat atribuit lui G.K. Chesterton. Citatul nu-i aparține, dar este pus pe seama lui: „Când oamenii nu mai cred în Dumnezeu, nu ajung să nu mai creadă în nimic, ci în orice”.

Exact aceasta s-a întâmplat în Occidentul secularist. Atunci când creștinătatea s-a dorit a fi eliminată din Europa, nu am avut parte de frumusețe, ci de comunism și nazism. De 33 de ani fac o emisiune de radio în America. Cele mai multe apeluri telefonice dezaprobatoare le primesc de la oameni care îmi spun ceva de genul: „Dennis, nu înțeleg de ce promovezi religia. A omorât mai mulți oameni decât orice altceva”. Imediat îmi dau seama că toți aceștia trebuie să fi făcut o facultate. Nu există altă expli­cație pentru un comentariu atât de prostesc. În 33 de ani, nu am insultat nici un om care a telefonat la emisiune. Sunt foarte politicos. Când cineva spune ceva destul de prostesc la mine în emisiune, știți ce-i spun: „Sunt și eu curios: Ce instituție de învă­țământ superior ați urmat?” „Dar de ce mă întrebați?”, mi se răspunde. Iar eu le zic: „Trebuie să fi făcut o facultate ca să spuneți ceva atât de prostesc! Dacă nu ați fi făcut-o, nu ați fi afirmat niciodată așa ceva. Nu vă insult, dar detest insti­tuția respectivă de învățământ. Pentru că dumneavoastră ați învățat asta acolo”.

În secolul XX, au fost omorâți mai mulți oameni în numele „umanității” decât în orice altă epocă din istorie. Nu în numele lui Dumnezeu. Comunismul și nazismul au fost cei mai barbari călăi din istorie. Și au fost regimuri ideologice, seculare, nu religioase. Urau religia.

Când Dumnezeu este în zonă, există consecințe

Lumea îmi spune că nu e nevoie de Dumnezeu ca să înțelegem că crima este rea. „Toată lumea își dă seama de asta”, mi se replică la infinit. Chiar așa? Cum? „Păi, din moment ce nu vreau să fiu ucis, nici eu nu voi ucide.” Este absurd. Nici un nazist nu voia să fie ucis. Voiau doar ei să ucidă. Stalin nu voia să fie ucis. Chiar avea pe cineva care îi gusta zilnic mâncarea. Se temea să nu fie ucis. Dar asta nu l-a deranjat când a ucis 40 de milioane de cetățeni sovietici. Nu l-a deranjat să determine genocidul prin înfometare din Ucraina. Nu a însemnat nimic pentru Stalin. Raționamentul că, dacă eu cred că ceva este incorect, nu voi face acel lucru este absurd. Pușcăriile sunt pline de criminali care nu-și doresc să fie la rândul lor uciși.

Da, avem nevoie ca Dumnezeu să ne spună ce este bine și ce este rău. Cred că dacă Dumnezeu nu există, nu este greșit să ucizi. E mare lucru să crezi că Dumnezeu îți spune să acționezi într-un anume fel. În aroganța și prostia lor, seculariștii afirmă că oamenii nu au nevoie de Dumnezeu pentru a deveni mai buni! Însă binele adevărat nu se obține în absența lui Dumnezeu. Să vă dau un exemplu din viața de toate zilele: Oamenii conduc mai prudent când știu că poliția este pe șosea, corect? De ce nu conduc oamenii cum se cuvine și în absența poliției? Dacă transpunem acest exemplu în lumea credinței, rezultă că, dacă Dumnezeu este prin zonă, înseamnă că vor fi consecințe. Nu sunt consecințe dacă nu este Dumnezeu.

Societatea secularizată „trăiește” moartea sensului

Pentru că, dacă nu există Dumnezeu, nu există nici un sens suprem al vieții. Ca să fiu cinstit, pentru un necredincios, viața este de fapt o mare glumă. Pură coincidență, absență a oricărui sens absolut. „Eu” nu are nici un sens absolut. Ești ca o piatră de pe Jupiter sau Marte. Singura diferență dintre tine și o stâncă de pe Marte este că tu crezi că ești important, în timp ce piatra de pe Marte s-ar putea să fie ea importantă. E singura diferență. Ne mințim pe noi înșine. Viața este o glumă proastă pentru cei mai mulți dintre oameni. În America și în tot Occidentul se vede un lucru, lipsa de sens. Știți care este cea mai mare problemă a generațiilor viitoare din lumea occidentală și America? Sunt plictisiți. Nu pentru că nu ar avea ce face. Au asta (arată cu mâna un telefon mobil în care se uită). Au Internetul, clipuri video, au o grămadă de lucruri de făcut, dar cel mai bun cuvânt care îi descrie nu este plictiseala, ci un cuvânt francez, ennui. Este o plictiseală a sufletului, pentru că nu există sens, sens ultim.

Iar plictiseala produce rezultate foarte proaste. Am fost în toate țările europene, în afară de Slovacia și Macedonia. Am fost în 130 de țări. Călătoresc foarte mult. Știți ce mă uimește? În toate țările europene este plin de gra­ffiti. Cine face aceasta? Oameni plictisiți, care nu găsesc un sens. Este felul lor de a spune: „Sunt important. Mi-am pus aici ini­țialele. Am pus un cuvânt sau un simbol pe zidurile publice”. Asta este. Sau mai rău: „Aș vrea să distrug societatea”. Plictiseala se naște din secularism. Oamenii nu mai au sens în viața lor și este înspăimântător unde ajung să-l caute.

Fără Dumnezeu, nu există dreptate absolută. Hitler și victimele lui au aceeași soartă, nu? Nu există dreptate absolută. Călăul și victima au aceeași soartă. Ce univers! Vă rog să-i întrebați următorul lucru pe ateii pe care îi cunoașteți – în afară de aceasta, nici eu nu-i mai întreb altceva, pentru că astfel aflu cât de onești sunt din punct de vedere intelectual: „Speri să ai dreptate, sau să te înșeli?” Dacă speră să se înșele, sunt niște atei cinstiți din punct de vedere intelectual. Dacă speră să aibă dreptate, e ceva în neregulă cu modul în care gândesc. „Speri să ai dreptate? Speri ca violatorul sau călăul să aibă aceeași soartă ca și victima lor? Speri ca Hitler și Maica Tereza să aibă parte de același tratament?” Ești bolnav? Atunci e ceva în neregulă cu mintea și conștiința ta, cu inima ta.

Lumea e absurdă dacă totul se termină la mormânt

Într-o lume fără Dumnezeu nu există dreptate supremă. Dacă ai trăit o viață în care le-ai făcut rău celor din jur, sau dacă ai trăit o viață în care i-ai binecuvântat pe toți cei din jur, ajungi la același rezultat. Să susții acest lucru e o absurditate.

Nu există optimism într-o lume secularizată. Doar murim. Și, dacă asta este și așa este sfârșitul, pa-pa! Am dezbătut cu toți ateii din Statele Unite. Unul dintre cei mai proeminenți, Michael Shermer, editorul publicației Skeptic, este un ateu onest. Într-o emisiune, l-am întrebat: „Speri să ai dreptate, sau să te înșeli?” Nu voia să răspundă, dar, spre cinstea lui, până la urmă mi-a zis: „Uite ce-i. Dacă aș vrea să-mi văd copiii după ce voi muri? Dacă aș vrea să fiu din nou alături de părinții mei? Desigur”. Am zis: „OK, e-n regulă”. Dar aceasta este posibil doar dacă există Dumnezeu. Altfel totul se termină la mormânt.

Puteți spune că este vorba doar de dorință. Dar cred un lucru: dacă Dumnezeu există și este un Dumnezeu bun, atunci există viață de dincolo. Eu nu cred că este un mare act de credință să crezi în Dumnezeu. A crede în Dumnezeu este absolut rațional. Dar este un mare act de credință să crezi că Dumnezeu este bun. Pentru că, într-adevăr, este mult rău pe lume. Și multă suferință. Recunosc. Dar aceasta nu înseamnă că, dacă eu îmi doresc dreptate absolută, aceasta nu există. Îmi doresc o mulțime de lucruri. Aceasta nu le face false, nu? Nu le face nici adevărate, nici false neapărat. Dar, dacă un Dumnezeu bun și drept există, există și viață de apoi. Aceasta este disponibilă doar dacă Dumnezeu există.

Ce anume ne conferă drepturi? Codul genetic? Cromozomii?

Fără Dumnezeu nu există nici voință liberă. Dacă nu există Dumnezeu, nu există nici suflet, suntem doar materie. Corect? Materialism. Cunoașteți prea bine: materialismul marxist. Singura realitate este materia.

Așadar, eu și dumneavoastră suntem doar materie. De ce acționăm într-un fel sau altul? Sunt două cauze: mediul și dotarea genetică. Atât! Nu există voință liberă. Dar, dacă credem în Dumnezeu, aceasta nu este tot. Mai există mintea, care nu este fizică, mai există conștiința, care nu este fizică. Există sufletul, care nu este fizic. Acestea ne furnizează voința liberă. Dacă nu există Dumnezeu, eu sunt doar genetică și mediu și nu sunt responsabil de acțiunile mele.

Asta se și crede în Europa Occidentală. În Norvegia, nu cred că primești mai mult de șapte ani de pușcărie pentru crimă. Pentru că ei nu cred cu adevărat că criminalii ar fi responsabili de acțiunile lor. Dacă faci o crimă în Norvegia, societatea este de vină pentru aceasta. Și în America la fel, societatea este de vină, nu criminalul.

Fără Dumnezeu, nu există nici drepturi inalienabile ale omului. Ce anume ne conferă drepturi? Codul genetic? Cromozomii?

Declarația de independență, documentul fondator al Statelor Unite ale Americii, spune că avem anumite „drepturi inalienabile”, adică drepturi care nu ni se pot interzice. Iar motivul pentru care nu ni se pot interzice este că acestea decurg de la Dumnezeu, de la Creator. Fără Creator nu există nici drepturi (ale creaturii). E destul de simplu!

Acestea sunt consecințele „morții” lui Dumnezeu – doar câteva. Dar trebuie să le cu­noaș­tem. Când dezbat despre Dumnezeu cu ateii și agnosticii care telefonează în emisiunea mea, nu aduc argumente din referatul Creației, deși sunt foarte puternice și cred în ele. Eu aduc următoarele argumente: „Înțele­geți consecințele «morții» lui Dumnezeu?” Numai aceasta ar trebui să vă îngrijoreze foar­te-foarte tare în legătură cu «moartea» lui Dumnezeu în Occident: plictiseala, anarhia morală...

Teoria gender

Sunt sigur că știți că azi, în Statele Unite, învățătorilor copiilor de 5-6 ani li se spune să nu îi numească „fete” și „băieți”. Trebuie să folosească doar apelativul de „elevi”. Pentru că „nu vrem să le impunem copiilor o identitate de gen”. Consider aceasta drept o formă de abuz al copilului.

Să nu le spui băieților „băieți” și fetelor „fete”? Îmi puteți asculta emisiunea radiofonică în direct pe Internet. Sunt trei ore zilnic. Am relatat săptămâna trecută că o întrecere de fete din statul american Connecticut a fost câștigată de băieți care au pretins că sunt fete. Înțeleg că râdeți, dar nu e comic. Nu mă deranjează să îi numesc „fete”, dacă ei asta își doresc. Spui că ești fată? Bine, să fii sănătos sau sănătoasă, nici nu mai știu, te respect, nici o problemă. Dar, dacă ai un corp de bărbat, nu vreau să concurezi cu fete, care au corp feminin. Nu este corect, pentru că ei câștigă toate cursele. Dar, dacă spui ceva despre asta, ești numit „bigot”.

Aici s-a ajuns. Avem și un clip video despre acest subiect. La arte marțiale libere, unde ţi se permite să lupți fără nici o regulă în ring, avem o femeie foarte puternică. Aceasta s-a confruntat într-o luptă cu un transgender, adică cu o persoană născută bărbat și care și-a făcut schimbare de sex. Cea din urmă i-a spart primei capul și a trimis-o la spital. Prima a afirmat că nu simțise în viața ei asemenea putere. Pentru că de fapt nu se luptase cu o femeie, ci cu un bărbat.

Un media-man autor de best-sellers

Dennis Prager s-a născut la New York, la 2 august 1948 și și-a desăvârșit educația formală în două centre de excelență, la Columbia University și la University of Leeds. A devenit coautor de best-sellers focalizate pe istoria Orientului Mijlociu și civilizația Decalogului. Această activitate auctorială a fost strălucit amplificată de cea de media-man, de om care a pus pe picioare niște talk-show-uri radiofonice cu o audiență vastă și care au dovedit că mesajul pe care îl transmite își găsește un ecou imediat între contemporanii noștri lucizi, într-o lume tot mai sever tulburată de relativism, de spiritul deconstruc­ției, de nihilism, de agnosticism antiștiințific, pe scurt, de un întreg decor de ideologii care se ciocnesc, care ne întunecă privirea, care ne tulbură mințile, care sabotează minimum de armonie socială și de dialog, fără de care nici o civilizație nu poate subzista.