„Cel ce ai plecat cerurile cu nespusă plecăciune“...

De la Intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus şi până la Răstignire, răstimp de cinci zile, Divinul Învăţător a avut cea mai grea, dar şi cea mai bogată vreme de a semăna Cuvântul lui Dumnezeu în inima şi sufletul celor care au avut bucuria unică de a vedea şi auzi pe Fiul lui Dumnezeu.

Nici problemele sociale n-au lipsit din ispitirile la care-L puneau înverşunaţii vicleni, de data aceasta fariseii şi irodianii, şi ca să-L prindă în cuvânt, I-au zis: "Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: Pentru ce mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: Al cui este chipul acesta şi inscripţia de pe el? Iar ei I-au răspuns: Ale Cezarului. Iar Iisus a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi se mirau de El!" (Marcu 12, 14-17).

Dar în acest spaţiu al Săptămânii Pătimirilor, Iisus trebuia să limpezească, pentru cei care vor veni, şi cele în legătură cu Învierea. Iisus era asaltat fără cruţare. De data aceasta se apropie de El cei din partida saducheilor: "Şi au venit la El saducheii care zic că nu este înviere şi-L întrebau zicând: Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris că de va muri fratele cuiva şi va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui şi să ridice urmaş fratelui. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaş. Şi au luat-o pe ea al doilea, şi a murit, nelăsând urmaş. Tot aşa şi al treilea. Şi au luat-o toţi şapte şi n-au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, când vor învia, a cărui dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie!" (Marcu 12, 19-23).

Iisus Domnul a fost auzit de multe ori grăind mulţimilor despre înviere. Acum, întrebătorii au crezut că vor prinde pe Iisus în cuvânt. Dar iată răspunsul: "Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri. Iar despre morţi că vor învia, n-aţi citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii! Mult rătăciţi!" (Marcu 12, 24-27).

"... ea turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea"...

După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfăşoară în Postul Mare, astăzi, în Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puţin înainte de mântuitoarea pătimire. Iată textul biblic: "Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă. Şi văzând ucenicii s-au mâniat şi au zis: De ce s-a făcut risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Căci pe săraci pururea îi aveţi cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; că ea turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei" (Matei 26, 6-13).

Lăudarea celei purtătoare de mir

Din episodul acesta atât de emoţionant s-a înţeles dintotdeauna că gestul femeii, al cărei nume nu este pomenit nici de Iisus Hristos şi nici de Sfântul Evanghelist Matei, a fost făcut în numele tuturor femeilor din lume şi din toate timpurile. Iisus Hristos Domnul nu numai că n-a respins această cinstire cu un ritual deosebit, înainte de a fi vândut şi răstignit pe Cruce, ci mai mult, chiar a lăudat pe femeia purtătoare de mir care a făcut-o spre îngroparea Fiului lui Dumnezeu, după hotărârea din veşnicie, iar a treia zi să învieze întru slavă dumnezeiască.

Cu multă îndreptăţire putem spune că, începând din clipa aceasta, Iisus Hristos avea să proclame femeia, ca zidire a lui Dumnezeu, în aceeaşi demnitate egală cu bărbatul şi chiar mai mult decât atât. Ca temei pentru această susţinere avem chiar cuvintele blândului Iisus: "Adevăr zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei" (Matei 26, 13).

Divinul Învăţător, Iisus Domnul, atunci când ucenicii s-au supărat şi au judecat aspru femeia purtătoare de mir, zicând: "De ce s-a făcut risipa aceasta", le-a răspuns, poate cu un ton dojenitor: "Pentru ce faceţi supărare femeii?"

Însuşi Iisus Hristos Cel veşnic a luat apărarea femeii mustrate de ucenicii Domnului, care nu pricepeau încă pe deplin ceea ce femeia deja făcuse cu atâta iubire. Ea nu va mai uita niciodată această întâlnire sfântă cu Iisus, Căruia I-a făcut ungerea cea de pe urmă cu Sfântul Mir de mare preţ, înainte de a Se jertfi pe Sfânta Cruce pe Golgota Ierusalimului.

Impresionată de gestul acestei femei, care s-ar spune că ar fi fost o păcătoasă, Casiana călugăriţa a alcătuit, cu bogată pioşenie, cea mai frumoasă cântare din lume, care se cântă la slava de la Vecernia din Miercurea cea Mare. Iată textul inspirat: "Doamne, femeia aceea ce căzuse în păcate multe, simţind dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă, şi tânguindu-se, a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusă plecăciune. Ca să sărut prea curatele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în Rai, în amiază zi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă!" (Triod, Bucureşti, 2000, p. 577).

Ajută-ne, Doamne Iisuse, să ne spălăm păcatele mici şi mari prin lacrimile spovedaniei şi cu inimă curată să cinstim Pătimirile Tale, izvorul mântuirii noastre!

† Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului