Chipul evanghelic al Botezului Domnului

Botezul Domnului Iisus Hristos la Iordan reprezintă piatra de hotar dintre nașterea, copilăria și tinerețea învelite în taină ale lui Iisus și începutul activității publice a Domnului Hristos. În perioada de început a Bisericii, Boboteaza, sărbătoarea care actualizează evenimentul Botezului Domnului, era ziua în care se prăznuia și Nașterea Domnului. În textul de față încercăm să vedem cum a fost înțeles Botezul de Biserica primară și de ce a fost primul eveniment povestit despre Hristos.

Botezul lui Iisus Hristos la Iordan este prezentat cu detalii bogate de către Evan­gheliștii sinoptici: Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9 -11; Luca 3, 21-22. Chiar dacă nu regăsim o consemnare directă la Ioan, acesta pre­zintă dovezi care presupun exis­ten­ța evenimentului (Ioan 1, 29-34).

De la început, Evangheliștii au acordat o importanță deosebită Botezului lui Iisus. Marcu își începe Evanghelia cu el, iar Luca ni-L înfățișează pe Iisus la începutul activității Sale publice la sinagoga din Nazaret, unde se amintește de trimiterea Duhului Sfânt, lucru care se întâmplă la Iordan (Luca 4, 16 -21). Înlocuitorul lui Iuda Iscarioteanul în instituția Apostolilor, ucenicul Matia, trebuia să cunoască Botezul de la Iordan (Fapte 1, 22). În primele predici ale Bisericii după Cincizecime, rostite de Sfin­ții Apostoli, Botezul este de asemenea amintit (Fapte 10, 38). Prezența covârșitoare a acestui eveniment în tradiția biblică a făcut pe unii specialiști să considere că aparține măr­turiei primare a martorilor Învierii Domnului. Bibliștii H. Conzelmann și E. Käsemann consideră că Botezul a fost un eveniment care aparține fără îndoială istoriei lui Iisus pe pământ. Teologul catolic Jean Daniélou spune că Evan­gheliștii sinoptici, Marcu în special, prezintă evenimentele din viața lui Iisus în acord cu ciclul anului liturgic evreiesc. Anul liturgic trebuia să înceapă cu predica lui Ioan Botezătorul și Botezul lui Iisus, iar istoric aceste evenimente trebuie să fi avut loc spre sfârșitul lunii septembrie.

Redactarea inversă a Evangheliilor

Se pare că predica Bisericii primare nu începea cu evenimentele vieții lui Hristos așezate în ordine cronologică; se crede că Evangheliile au fost concepute în sens invers. Adică primul nucleu de la care s-a început redactarea lor au fost Moartea și Învierea lui Iisus, la care s-au adăugat și celelalte evenimente. În predicile programatice ale Apostolilor Pe­tru și Pavel vedem că Nașterea lui Hristos din Fecioara Maria nu este întotdeauna amintită, ci proclamrea Veștii celei Bune începea cu Moartea și Învierea lui Hristos. Acest lucru nu înseamnă că Nașterea Fiului lui Dumnezeu nu era

cu­nos­cută, ci într-un fel ea era cu­prinsă în evenimentul Botezului, al arătării Fiului lui Dumnezeu către lume. La Botezul de la Iordan ni se arată originea umană a lui Mesia, pentru că este Om născut din femeie, dar în același timp și originea Sa dum­nezeiască, prin cuvintele Tatălui Care Îl recunoaște ca Fiul Său: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit”(Matei 3, 17).
Pentru primii oameni care au crezut în Hristos acest lucru trebuie să fi fost demn de pomenit, pentru că astfel se certifica că Omul pe Care ei L-au întâlnit în timpul activității Sale, sau despre care au auzit, era de la Dumnezeu.

Nașterea Fiului lui Dumnezeu reprezintă un eveniment crucial al mântuirii neamului omenesc, asemuit de unii Părinți ai Bisericii chiar cu recrearea lumii de către Dumnezeu, o nouă creație. Dar evenimentul care declan­șea­ză activitatea publică a lui Hristos încheiată cu Moartea, Învierea și Înăl­țarea Sa este Botezul la Iordan.

Având acest eveniment în prim plan, Evanghelia ne propune un drum programatic, pe care urmându-l să putem spune împreună cu Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16,16). Acest drum începe în general cu Botezul. Există în teologie însă un principiu numit al recapitulării. Conform acestuia, în orice lucrare a lui Hristos se regăsesc unite și celelalte. Adică în Naștere sunt cuprinse și Botezul, Moartea și Învierea, iar în Botez sunt cuprinse Nașterea, Moartea și Învierea Domnului.

Sfinții Iustin Martirul și Irineu de Lyon despre Botezul Domnului

Totuși, la începutul Bisericii, Botezul Domnului la Iordan a ridicat anumite probleme de interpretare teologică și explicare. Lucrarea teologilor ortodocși a fost dificilă și din cauza ereziei adop­țianiste care a circulat ascunsă și în alte erezii mai mari, cum a fost arianismul. Conform acestei învățături, Hristos-omul a fost adoptat de Tatăl la Botez Care I-a trimis Duhul Sfânt, devenind doar un om ales, și primind din exterior titlul de „Fiu al lui Dumnezeu”. În fața unei asemenea răstălmăciri au apărut mai multe interpretări teologice ale Botezului.

Una a fost considerarea Botezului ca act simbolic, pedagogie dumnezeiască, ce s-a adresat mai mult ucenicilor și oamenilor pentru a-L urma pe Hristos. Conform acestei interpretări, Hristos a avut din veșnicie pe Duhul Sfânt împreună cu Sine, iar pogorârea Acestuia peste El la Botez a fost una simbolică.

Sfântul Iustin Martirul (100-160), în lucrarea „Dialog cu iudeul Trifon”, spune că Hristos Însuși nu a avut nevoie de Botezul lui Ioan, pentru că nu a avut păcat, și că nu I-ar fi lipsit nici puterea și harul Duhului Sfânt, Care era cu El din veșnicie. Iustin arată că dacă Hristos nu putea să primească Botezul pocăinței de la Iordan pentru că nu avea păcat, atunci Botezul s-a făcut pentru oamenii care aveau păcate, deci Botezul devine un act necesar al mântuirii noastre, ca și Nașterea, Moartea și Învierea. Această învățătură, că Hristos ia asupra Sa păcatele oamenilor și le ispă­șește, sau mai bine zis ispășește ori îndură ceea ce trebuia ca oamenii să îndure pentru păcatele lor, este susținută biblic și de cuvintele Botezătorului Ioan, care după Botez spune de­spre Hristos: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

Sfântul Irineu de Lyon (130-202) are însă o altă perspectivă asupra acestui eveniment. El spune că Duhul Sfânt S-a pogorât cu adevărat peste Hristos la Botez, care nu a fost un eveniment simbolic, ci unul real, în care Hristos a primit daruri duhovnicești ex­cepționale și harul Duhului Sfânt. În lucrarea „Împotriva Ereziilor”, el arată că Duhul Sfânt Se coboară peste Hristos și lucrează eficient asupra umanității sau naturii umane a lui Hristos, astfel ca aceasta să fie capabilă să suporte lucrările pe care Persoana Fiului lui Dumnezeu le săvârşea în timpul operei Sale de mântuire a omului. Sfântul Irineu vede în Botez un moment al înfierii, dar nu unul în care Iisus Hristos este numit exterior Fiu al lui Dumnezeu, ci unul în care firea Sa umană este înfiată de Dumnezeu Tatăl și este penetrată de energiile harului Duhului Sfânt.

„Acesta este motivul, înainte de multe altele, de ce Cuvântul a devenit Om, și Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiu al Omului, pentru că Omul, fiind amestecat cu Cuvântul, și primind astfel înfierea, devine Fiu al lui Dumnezeu. Dacă așa este cazul, oricine pune la îndoială umanitatea, dumnezeirea și unitatea atacă imediat și realitatea mântuirii noastre”, spune Sfântul Irineu. Această învăță­tură oferă o nouă lumină și asupra evenimentului care a urmat Botezului, postul aspru și ispitirea Mântuitorului de către diavol în pustiu (Matei cap. 4). Firea uma­nă a lui Iisus Hristos pri­mește darurile Duhului Sfânt care o întăresc și o fac capabilă să reziste la postul Său aspru de 40 de zile, dar și ispitelor diavolului. Avem în aceste două interpretari cuprinse adevăruri despre Botezul Domnului la Iordan, dar acest praznic este practic inepuizabil în sensuri și învățături duhov­nicești. Am încercat aici doar să arătăm cum a fost el receptat de Biserică și de ce a primit o mare importanță, uneori chiar puțin mai mare decât evenimentul Nașterii Fiului lui Dumnezeu, dar fără să vedem între ele com­petiție, ci complementaritate și cuprindere reciprocă.