Cinstire şi închinăciune Mult Milostivei Sfinte

Rareori se întâmplă ca un sfânt să fie venerat cu asemenea evlavie, să i se închine atâtea rugăciuni și să fie necontenit speranță, nădejde și liman al supărărilor, așa cum este Sfânta Preacuvioasa maica noastră Parascheva.

Cinstită de timpuriu, îndată după trecerea sa către Domnul, Sfânta Parascheva a devenit ocrotitoare și fierbinte rugătoare pentru oamenii din locurile în care a poposit. Din pricina potrivniciei vremurilor, a peregrinat din satul de obârșie la Constantinopol, apoi în Bulgaria, Serbia și din nou la Constantinopol.

Sfânta Parascheva, sărbătorită în ziua de 14 octombrie, a fost numită Parascheva cea Nouă, întrucât mai sunt și alte sfinte care poartă același nume. Una dintre ele este Sfânta Parascheva (Paraschevi), mucenița pe care o prăznuim în luna iulie. Sunt și alte sfinte cuvioase, nevoitoare, care au purtat acest nume în decursul timpului: Sfânta Paraschevi, martirizată în timpul împăratului păgân Nero, prăznuită la 26 februarie; Sfânta Parascheva-Piatnita, martirizată în timpul lui Dioclețian, la 28 octombrie 304, Sfânta Parascheva de la Polotc, numită, în Apus, Praxeda, fiica cneazului Vasile Rogvolod, care a trăit în secolul al XIII-lea și a fost martirizată la Roma.

Numită dintru începuturi Parascheva cea Nouă, pentru a o deosebi de celelalte sfinte cuvioase, Cuvioasa din Epivata Traciei provenea dintr-o familie de neam bun și avea multe avuții, dar cea mai mare bogăție i-au fost credința în Mântuitorul Hristos și dorința de a-I urma. Credința ei a fost comoara din cer, iar după cuvântul Scripturii care spune Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta (Matei 6, 21), bătăile inimii tinerei cu dor de Hristos vibrau neîncetat după Împărăția cea netrecătoare, dorind întâlnirea cu Mirele Bisericii.

Născută nu prea departe de locul în care după vreo 800 și ceva de ani avea să se nască și Sfântul Nectarie, de asemenea un sfânt mult iubit în Biserica Ortodoxă, Sfânta Parascheva a înțeles cuvintele: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să își ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).

A avut, asemenea multor sfinți, un dor nespus care a îndemnat-o să părăsească cele ale lumii şi să-I urmeze lui Hristos, iar nevoința ei a fost pe măsură, rămânând pilduitoare peste veacuri. I s-au arătat îngerii, bucurând-o de cuvinte speciale care o îndemnau spre lucrul Domnului, dar și spre locuri binecuvântate, unde trebuia să se îndrepte.

Viața ei, nevoințele, faptele mai presus de înțelegerea noastră, întoarcerea în satul natal, minunile care au urmat îndată după așezarea trupului său pe malul mării ne arată că Dumnezeu este minunat întru sfinții Săi.

Deși zilele ei pe pământ au fost puține la număr, dacă ne raportăm la cuvântul Psalmistului, dragostea ei față de Dumnezeu a fost fără margini, desprinsă din veșnicia intertrinitară, străbătând locurile și timpurile efemere. Este imposibil să descrii şi să exprimi râvna pentru cele sfinte a copilei care a părăsit casa părinților, a tinerei care s-a nevoit în viața de mănăstire și în singurătate, simţind bucuriile ce nu erau din lumea aceasta, pregătindu-şi sufletul pentru Împărăția destinată celor curaţi cu inima.

Despre Sfânta Parascheva s-a scris mult. Avem izvoare mai vechi, cum sunt cele de limbă greacă, dar și scrieri din istoria Moldovei, ale Sfântului Mitropolit Varlaam, care a şi întâmpinat moaștele sfintei când au fost aduse la Iași, de către evlaviosul şi darnicul domnitor Vasile Lupu. Au mai scris apoi Sfântul Dosoftei și Episcopul Melchisedec Ștefănescu, în lucrarea „Viața și minunile Cuvioasei Parascheva cea Nouă şi istoricul sfintelor ei moaște”. De asemenea, au rămas în analele bibliotecilor diverşi teologi, istoriografi și aghiografi care şi-au dedicat scrierile Sfintei Parascheva, cu studii aprofundate pe această temă, între care amintim pe ieşenii Scarlat Porcescu, Constantin Nonea, Ion Vicovan și alții.

Aproape toţi ierarhii Moldovei i-au închinat cu deosebită reverenţă pagini de rară preţuire. Foarte important şi edificator este că cinstirea Sfintei Parascheva în România s-a făcut cu mult înainte de aducerea moaștelor ei în țară.

La Rășinari, cunoscuta localitate aflată în preajma cetății Sibiului, pentru o vreme loc de odihnă al Mitropolitului Sfânt Andrei Șaguna al Transilvaniei, se afla o biserică cu hramul „Preacuvioasa Parascheva”. La fel, în Moldova, la începutul domniei sale, Alexandru cel Bun a dăruit Bisericii „Sfânta Vineri” din Roman două sate. Înălțată, probabil, de tatăl său, biserica o cinstea pe Sfânta Parascheva, iar Petru Rareș, în locul bisericii pomenite, a zidit altă ctitorie, care a păstrat hramul bisericii ce se zidise înainte, dar nu a mai rezistat timpului. În noua eclesie, devenită catedrală, picturile în frescă vorbesc despre viața Sfintei Parascheva, fiind încrustate cu delicateţea penelului diverse scene din vieţuirea sa creştină: împărțirea hainelor pentru cei lipsiți, rugăciunea din pustie stând în genunchi și, apoi, istoria peregrinării moaștelor ei în diferite locuri. Toate acestea ne arată cât de cinstită era Sfânta Parascheva, pretutindeni, în Țările Române.

Cinstirea Sfintei Parascheva s-a dezvoltat odată cu înscrierea ei în rândul sfinților cu moaște în țara noastră. Era pomenită și până atunci, dar Patriarhul Justinian Marina, în dorinţa de a aşeza în lumină viețile unor mari sfinți, a trecut-o şi pe Sfânta Parascheva în programul de canonizare şi generalizare a cultului unor sfinţi inițiat de el, început în anul 1950 și încheiat în anul 1955.

Odată cu pelerinajul moaștelor Sfintei Parascheva prin Moldova, în anul 1947, după ce fusese pentru câteva luni şi în ţinutul Bucureștilor (1944), poposind la mănăstirile Samurcăşeşti și Pasărea, iar în perioada 27 octombrie - 13 noiembrie 1944 la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Parascheva a adunat în jurul ei tot mai multă lume, uneori puhoi, într-un termen definitoriu.

Puțini erau cei care călătoreau către cetatea Iașilor, fie că veneau pentru probleme administrative, îngrijirea sănătății, studii sau alte motivaţii, şi nu treceau pe la moaştele ei.

Când cultul Sfintei Parascheva a fost generalizat, iar Patriarhul Justinian a venit la Iași pentru cinstirea sfintei în anul 1955, s-au mirat toţi de mulțimea credincioşilor evlavioşi. Cei care veneau cu autobuzul, de la gară, pe jos sau cu alte mijloace de transport, se îndreptau către Mitropolie. Mitropolia era atunci, cum a şi rămas, centrul Cetății Iașilor. Catedrala din Iași își înalță semeț zidurile unde chintesența vieții administrative și duhov­nicești din întreaga Moldovă își are locul. Sfânta Parascheva a devenit mama tuturor suferinzilor, la racla ei din ce în ce mai mulți oameni și-au rostit, chiar și printr-o lacrimă, necazul sau bucuria, ajungând peste timpuri cea mai iubită sfântă din întreaga țară.

Deşi nu priveau cu ochi buni această mișcare de rugăciune și înduhovnicire, autoritățile comuniste nu au putut să o împiedice. Cu toate acestea, hramul Cuvioasei Parascheva din cetatea de atunci a Iaşilor nu a avut amploarea sărbătorilor dedicate ei după 1990. Se întâlneau multe îngrădiri, slujba se oficia doar în catedrală, fără posibilitatea ca mulţimea de credincioşi să poată participa la Liturghia din ziua de 14 octombrie. Întotdeauna, curtea Mitropoliei, incinta catedralei şi zona dimprejur erau pline de lume venită de departe, oameni care stăteau noaptea şi privegheau.

Un teolog grec, prezent în anii ’70 la hramul Sfintei Parascheva, mărturisea că nu mai întâlnise o asemenea evlavie. Era peste ceea ce se întâmpla atunci în lumea ortodoxă. Acest tablou al credinței şi evlaviei pentru Cuvioasa Parascheva s-a întâlnit nu doar în luna octombrie, ci mereu. Am putea spune că fiecare zi este una de hram în preajma moaștelor Sfintei Mult Milostive.

În vremurile de mai multă libertate de după 1990 lucrurile s-au schimbat. Buna organizare a hramului, posibilitatea ca cei doritori să audă slujba, chiar dacă nu puteau participa cu toții la Sfânta Liturghie, au făcut ca sărbătoarea Sfintei Parascheva să bucure tot mai mulți credincioși. Erau prezenți zeci și sute de mii, iar în 1996, odată cu aducerea la Iași a moaștelor Sfântului Apostol Andrei de la Patras, din Grecia, a fost atinsă cifra de 1 milion de pelerini, pe parcursul a mai multe zile. Dezvoltarea şi amploarea hramului Sfintei Parascheva arată lucrarea lui Dumnezeu în viața oamenilor şi a Bisericii dreptmăritoare.

Aducerea moaștelor în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, restaurată de către Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu, a făcut ca Sfânta Parascheva să fie considerată ocrotitoarea întregii Moldove, iar către ea să își îndrepte pașii oameni mulți, de pretutindeni. Importante personalități ale vieții publice, ale Bisericii și, mai nou, delegați ai Bisericile Ortodoxe din aproape toată lumea aduc cinstirea lor sinceră Cuvioasei ocrotitoare a Moldovei. Dacă ar trebui să-i amintim pe cei care au poposit la moaştele Sfintei Parascheva, se cuvine să alcătuim o listă elaborată, care ar cuprinde numele multor patriarhi, mitropoliţi şi episcopi, monahi, preoţi și credincioși veniți din felurite țări, dar în special din România, Grecia, Serbia, Bulgaria ş.a. Cuvioasa Parascheva este, aşadar, Sfânta care îi unește pe credincioșii de pretutindeni, fierbinte rugătoare și dăruitoare a multor binefaceri şi minuni.

Consemnez cu emoţionantă evlavie minunea din seara de 26 decembrie 1888, când în Paraclisul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, de la o lumânare rămasă nestinsă s-a aprins lăcaşul care s-a prefăcut într-o grămadă de cărbuni. Din pricina căldurii şi a flăcărilor s-a topit, în parte, și racla Cuvioasei. Capacul s-a carbonizat, dar sfintele moaște au rămas neatinse. Toți cei din preajmă au alergat către biserica unde se aflau moaștele și au constatat că ele rămăseseră neatinse de foc.

S-a vorbit și de faptul că la miezul nopţii, auzind de incendiu, Mitropolitul Sfânt al Moldovei, Iosif Naniescu, a alergat desculț, prin zăpadă şi gheață, către locul care arsese. Prefectul de Iaşi, Leon Negruzzi, și alte autorități au consemnat în procesul-verbal cele întâmplate și chiar Theodor Rosetti, președintele Consiliului de Miniștri, aflat în vizită la Iași, a observat minunea şi păstrarea sfintelor moaște. Un credincios din Fălticeni, Lupu Botez, a confecționat o raclă nouă din lemn de chiparos, pe care a îmbrăcat-o cu ferecătură de argint, aceasta fiind strămutată îndată în Catedrala Mitropolitană.

Fiind prieteni ai Mitropolitului Iosif Naniescu, familia Botez a cerut îngăduința de a se odihni în preajma Mănăstirii Neamț. Mitropolitul a încuviințat acest lucru, mormântul lor aflându-se chiar în incinta mănăstirii, lângă Biserica „Sfântul Gheorghe”, privilegiu de care nu s-au bucurat nici marii ierarhi, călugări, stareți sau nevoitori ai cunoscutei mănăstiri.

În vremea păstoririi Mitropolitului Iustin Moisescu, în timpul lucrărilor de restaurare a mănăstirii din deceniul al șaselea al veacului XX, mormântul familiei Botez de lângă Biserica Sfântului Gheorghe a Mănăstirii Neamț a fost strămutat în cimitirul mănăstirii, unde se află și astăzi.

Oamenii veniți de departe au făcut mărturisiri tulburătoare. Dragostea lor, atenția, rugăciunea, postirea și răbdarea, uneori zeci de ore, la rândul care duce către Sfânta ocrotitoare a pelerinilor, vorbesc despre multele daruri pe care le-au primit de la Mult Milostiva Cuvioasă, ca răspuns al neîncetatelor rugăciuni.