Conlucrarea dintre Hristos şi Duhul Sfânt în iconomia mântuirii

Mitropolitul Ioannis Zizioulas este considerat în momentul de faţă unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi la nivel internaţional. Cărţile sale importante precum "Fiinţa eclesială" sau "Euharistie, Episcop, Biserică" au fost privite unanim de personalităţi ale lumii teologice drept adevărate roade ale cercetării metodologice şi inspiraţiei spirituale, îmbinate într-un mod armonios.

Una dintre temele importante abordate de Ioannis Zizioulas este cea a conlucrării dintre Hristos şi Duhul Sfânt în iconomia mântuirii noastre.

Importanţa sintezei dintre hristologie şi pnevmatologie

În lucrarea sa intitulată "Fiinţa eclesială" şi care cuprinde o selecţie a celor mai importante studii ale IPS Zizioulas observăm un semnal de alarmă al autorului asupra sintezei dintre hristologie şi pnevmatologie. Astfel, Ioannis Zizioulas consideră că teologia ortodoxă nu a reuşit până în momentul de faţă să ofere o sinteză satisfăcătoare a celor două puncte principale ale ei. "Teologia ortodoxă n-a rezolvat încă problema sintezei adecvate dintre hristologie şi pnevmatologie. Fără această sinteză, este imposibil să înţelegem Tradiţia Ortodoxă însăşi sau să fim de vreun folos real în discuţiile ecumenice din timpurile noastre" ("Hristos, Duhul Sfânt şi Biserica", trad. pr. Vasile Gavrilă în: "Fiinţa eclesială", Editura Bizantină, Bucureşti, 2007, p. 145). Această lipsă a sintezei hristologico-pnevmatologice remarcată de Mitropolitul Ioannis Zizioulas pare puţin exagerată la prima vedere. Cunoaştem faptul că alţi teologi ortodocşi precum Paul Evdokimov, Vladimir Lossky sau Dumitru Stăniloae au subliniat conlucrarea dintre Hristos şi Duhul Sfânt în iconomia mântuirii noastre. Prin urmare, Zizioulas se vede nevoit să extindă puţin natura argumentului său şi să exprime de ce consideră de fapt că această sinteză nu s-a realizat încă. "În sinteza preconizată, important este că pnevmatologia trebuie să fie constitutivă hristologiei şi eclesiologiei, să reprezinte cu alte cuvinte condiţia însăşi de existenţă a lui Hristos şi a Bisericii. Acest lucru se poate realiza numai dacă două elemente ale pnevmatologiei sunt introduse în fiinţa lui Hristos şi a Bisericii. Cele două elemente sunt eshatologia şi comuniunea (ibid., p. 145)." Zizioulas nu pare a fi conştient de contribuţia adusă de părintele Stăniloae în direcţia recuperării comuniunii drept element esenţial al sintezei hristologico-pnevmatologice, însă acest lucru poate fi pus pe seama inexistenţei unei ediţii complete în limba engleză sau greacă a operelor sale. Partea eshatologică, remarcată aici de Mitropolitul Zizioulas, nu a beneficiat însă de o atenţie adecvată până acum din partea teologilor ortodocşi cunoscuţi. În ciuda unor încercări mai mult sau mai puţin rezumative ale elementelor ţintei eshatologice a Bisericii, nu avem în momentul de faţă o sinteză coerentă în acest sens.

"Constituirea" lui Hristos de Duhul Sfânt

"Astfel, putem spune fără risc de exagerare că Hristos nu există în El Însuşi, ci numai în mod pnevmatologic, atât în particularitatea Sa de Persoană distinctă, cât şi în capacitatea Sa de Trup al Bisericii şi recapitulare a tuturor lucrurilor. Atât de mare este taina hristologiei, încât evenimentul Hristos este un eveniment care nu se defineşte prin el însuşi - el nu se poate nici o clipă defini prin sine însuşi, nici măcar teoretic - ci este parte integrantă a iconomiei Sfintei Treimi. A vorbi despre Hristos înseamnă în acelaşi timp a vorbi despre Tatăl şi Duhul, şi acest adevăr n-ar trebui voalat prin faptul că singur Hristos S-a întrupat, iar nu Tatăl sau Duhul. Pentru că Întruparea, după cum am văzut, este constituită prin opera Duhului şi nu este decât expresia şi realizarea voinţei Tatălui" ("Adevăr şi comuniune", trad. pr. Aurel Nae, în: op. cit., p. 114). A exprima fie şi pentru un singur moment ideea că Hristos a lucrat mântuirea noastră singur, fără Tatăl şi Duhul, reprezintă o contrazicere flagrantă a teologiei ortodoxe. Zizioulas merge mai departe decât Paul Evdokimov şi chiar decât Dumitru Stăniloae aici, discutând constituirea naturii umane a lui Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt. Trupul Domnului a fost crescut prin harul Duhului. De aceea, Zizioulas spune că Hristos există în mod pnevmatologic, nu în sensul că El ar fi renunţat la natura umană asumată după Înviere, aşa cum afirmau iconomahii, sau că ar fi avut un trup aparent, cum susţineau dochetiştii. Din contră, Trupul lui Hristos este pătruns în întregime de energiile necreate ale Duhului şi aflat sub binecuvântarea Tatălui. De aceea, Zizioulas consideră că acesta este în întregime pnevmatologic. Însă această afirmaţie are repercusiuni importante şi asupra eclesiologiei. Biserica, de vreme ce reprezintă la rândul ei Trupul lui Hristos şi se hrăneşte din El prin Sfânta Euharistie, reprezintă şi ea un organism pnevmatologic, iar membrii ei trebuie să aibă mărturia harismelor în viaţa lor înduhovnicită.

Mijlocirea reciprocă a Fiului şi a Duhului

Aşa cum remarca Paul Evdokimov, Hristos este propovăduit de Duhul Sfânt, dar totodată Mântuitorul este Cel Care vesteşte pogorârea Duhului asupra Bisericii. Mergând pe linia acestei idei, dar îmbogăţind-o în acelaşi timp, Ioannis Zizioulas afirmă: "Chiar şi în scrierile nou-testamentare, întâlnim atât ideea că Duhul Sfânt este dat prin Hristos, în special Hristos Cel înviat şi înălţat la ceruri ("căci încă nu era dat Duhul, pentru că Hristos nu fusese preaslăvit" - Ioan 7,39), cât şi ideea că nu este Hristos, ca să zicem aşa, până când nu lucrează Duhul, nu doar ca un Înaintemergător care Îi anunţă venirea, ci şi ca Cel Care Îi constituie adevărata identitate ca Hristos, atât la Botez (Marcu), cât şi în momentul conceperii Sale biologice (Matei şi Luca). Ambele perspective pot coexista în mod fericit în una şi aceeaşi scriere biblică, după cum reiese evident din studiul lui Luca (Evanghelia şi Faptele Apostolilor), al Evangheliei lui Ioan etc." ("Hristos, Duhul Sfânt şi Biserica", în: op. cit., p. 132). Zizioulas merge mai departe decât Paul Evdokimov care se rezumase doar la prezentarea Fiului şi Duhului Sfânt ca Înaintemergători reciproci, dar fără a trage concluzia cercetării sale prin relaţionarea acestei conlucrări la taina Întrupării. Duhul nu este doar un vestitor extern al Fiului, ci Însuşi Cel care lucrează natura Sa umană, pentru ca aceasta să poată fi îndumnezeită. Această îndumnezeire a firii umane se face inclusiv prin lucrarea Duhului Sfânt în Hristos şi nu doar prin lucrarea Mântuitorului. Însă, aşa cum remarca mai sus Mitropolitul Zizioulas, această sinteză hristologico-pnevmatologică se află doar în stadiul său iniţial în teologia ortodoxă. Această temă va rămâne drept un scop primordial pentru teologii ortodocşi actuali şi pentru noile generaţii viitoare, deoarece, din punctul nostru de vedere, are nevoie pentru a fi realizată de ceva mai mult decât o minte ageră: de ajutorul Duhului Sfânt în interiorul unei comunităţi aflate în dialog cu Dumnezeu, adică, mai pe scurt, de comunitatea Bisericii.

Date biografice

Ioannis Zizioulas s-a născut pe data de 10 ianuarie 1931 la Kataphygion în Grecia. A studiat la universităţi prestigioase precum cea de la Harvard şi a predat în instituţii de rang înalt precum cele din Edinburgh, Glasgow şi Kingâs College. Începând cu data de 22 iunie 1986, a devenit mitropolit de Pergam sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. A primit până în momentul de faţă patru doctorate onorifice, printre care se numără şi cel acordat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2009. Mitropolitul Zizioulas este recunoscut ca o autoritate teologică şi la nivel ecumenic, îndeplinind încă din anul 2006 funcţia de co-preşedinte al Comisiei mixte de dialog între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. Printre lucrările sale importante se numără "Fiinţa eclesială"; "Euharistie, Episcop, Biserică" şi "Lectures in Christian Dogmatics" (cursul său pe disciplina dogmatică netradus încă în limba română). În momentul de faţă există numeroşi studenţi de nivel doctoral care susţin teze remarcabile asupra gândirii Mitropolitului Zizioulas, considerat, nu fără un fundament real, drept unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi aflaţi în viaţă.