Corăbiile Tarsisului

Măreţia corăbiilor Tarsisului este lăudată în multe locuri din Vechiul Testament. Înţelegem că erau cele mai bune corăbii dintre toate cunoscute de israeliţi, dar ce este mai exact Tarsisul? O persoană, un loc, o marcă?

Înainte de toate, trebuie observat faptul că tarşiş denumeşte şi o piatră preţioasă, identificată în general cu topazul, care apărea de exemplu pe pieptarul marelui preot (Ieşire 28, 20; 39, 13). Acest lucru n-ar trebui totuşi să ne mire, pentru că probabil denumirea pietrei preţioase provine de la regiunea sau localitatea de unde era exportată.

Corăbii renumite

Cât priveşte restul ocurenţelor, a atras atenţia formularea standard, oniot tarşiş (cf. Psalm 47, 8 - Sinodală v. 6; Isaia 2, 16; 23, 1,14; 60, 9; Iezechiel 27, 25). În ebraică lucrurile sunt complicate de funcţia gramaticală a aşa-numitului status constructus. Genitivul se formează alăturând pur şi simplu două substantive: oniot tarşiş. Această formulă poate fi tradusă în mai multe feluri: "corăbii ale Tarsisului", "corăbii de Tarsis", "corăbii către Tarsis", "corăbii de la Tarsis" şi, de ce nu, "corăbii ale lui Tarsis".

Aşa apare şi în 3 Regi 10, 22, în care se arată că regele Solomon împreună cu regele Hiram al Tirului trimiteau o dată la trei ani câte o corabie de Tarsis (oni tarşiş). Ulterior, regele Iosafat al Iudeii a făcut corăbii de Tarsis (oniot tarşiş) care să meargă la Ofir să-i aducă aur (3 Regi 22, 49).

Tarsisul ca destinaţie?

Urmărind atent formularea ebraică, observăm că nu se spune că aceste corăbii plecau la Tarsis, ci că ele sunt corăbii ale Tarsisului sau de Tarsis (cum dorim să traducem). Realitatea că nu Tarsisul este destinaţia ultimă se confirmă prin specificarea ţintei călătoriei în 3 Regi 22, 49, Ofir-ul, pentru renumitul aur de acolo.

Precizarea destinaţiei ca fiind Tarsisul apare abia în Istoria cronistă: "Căci corăbiile regelui umblau la Tarsis" (2 Paralipomena 9, 21 - textul paralel pentru episodul despre regele Solomon) şi "s-a întovărăşit cu el, ca să facă corăbii, spre a fi trimise la Tarsis ş…ţ şi s-au spart corăbiile şi n-au mai putut să mai meargă la Tarsis" (2 Paralipomena 20, 36-37 - textul paralel despre Iosafat; a se observa că dispare orice detaliu despre Ofir). Probabil că autorul cronist nu mai înţelegea nici el ce înseamnă exact "corabie de Tarsis" şDavid W. Baker, "Tarshish (Place)", în: David Noel Freedman (ed.), The Anchor Bible Dictionary, Doubleday, New York etc., 1992, vol. 6, p. 332; totuşi contra Raymond B. Dillard, 2 Chronicles, Word Books, Dallas, 1987, WBC 15, p. 73ţ şi a inserat între cele două elemente glose explicative, atât că în primele două cazuri a făcut-o forţând puţin limba ebraică (neputând şi o prepoziţie, "spre" sau nefolosind locativul care să sugereze destinaţia). Doar în ultimul caz, v. 37, formularea este perfect gramaticală.

Tot ca destinaţie a mai înţeles formularea şi autorul cărţii Iona (1, 3: "corabie care mergea la Tarsis", cf. şi "să fugă la Tarsis", "să meargă la Tarsis"; 4, 2), dar Iona este una dintre cele mai târzii cărţi biblice. Nu trebuie să ne mire că deja susţine soluţia oferită de cronist.

Localizarea Tarsisului

Şi totuşi, Tarsisul este şi loc. Ca să ajungi acolo trebuie să "treci (marea)" (cf. Isaia 23, 6). Psalmul 71, 10 aminteşte de regii Tarsisului. Sintagma "fiica Tarsisului" (Isaia 23, 10) ar indica faptul că Tarsis este o cetate.

Iezechiel menţionează "negustorii Tarsisului" (38, 13; cf. 27, 12), alături de Saba şi Dedan, zone arabe, ca şi în Psalmul 71, 10, unde Tarsisul este alăturat Arabiei (Şeba) şi Sabei (sau Soba, în Sudan), dar şi "insulelor". În Isaia 23, 1, Tarsisul apare alături de Chitim (insulele din Marea Egee), iar în Isaia 66, 19, alături de alte "neamuri" (goyim): libieni (Put), lidieni (Lud), Tubal (Cilicia sau Capadocia), Iavan (Ionia, coasta grecească a Asiei Mici) şi "insulele îndepărtate".

În aşa-numitul "tabel al naţiunilor", Facere 10, Tarsis (Sinodala de data aceasta transliterează ebraizant Tarşiş, nu Tarsis) este fiul lui Iavan (Ionia), primul născut fiind Elişa (insula Cipru), Chitim (insulele greceşti) şi Rodanim (locuitorii din insula Rhodos - a se citi cu "r", şi nu Dodanim, fapt confirmat de varianta din 1 Paralipomena 1, 7; de altfel, în limba ebraică literele "r" şi "d" seamănă izbitor!).

Devine clar că Tarsisul era renumit pentru comerţ, de aceea este alăturat arabilor şi grecilor. Este o cetate la care se ajunge pe mare, având numeroase resurse: argint, aur, fildeş, maimuţe şi păuni (3 Regi 10, 22).

Interesant, în Septuaginta Tarsisul este în câteva cazuri identificat cu Cartagina (Karchedon), de traducătorii cărţilor Isaia (23, 1,6,10,14) şi Iezechiel (27, 12,25; 38, 13). În Iezechiel avem de fapt de-a face cu numele locuitorilor, "cartaginezii". Evident este un anacronism, dar rămâne un sâmbure de adevăr.

Spania şi brand-ul

Tarsisul trebuie pus în legătură de fapt cu fenicienii. Numele Tarsis apare pentru prima dată în surse extrabiblice pe o inscripţie votivă descoperită la Nora în Sardinia, scrisă în feniciană, care datează de la sfârşitul sec. 9 - începutul sec. 8 î.Hr. Nişte marinari de pe corabia numită "Regina", care navigau către Tarsis, au ajuns în Sardinia, purtaţi de valuri şi

i-au mulţumit zeului Pumay ridicându-i un monument cu inscripţie. Edward Lipinski arată că inscripţia dovedeşte că locaţia Tarsisului trebuie căutată la vest de Sardinia ("Tarshish", în: Initeraria Phoenicia, Uitgeverij Peeters en Departement Oosterse Studies, Leuven / Paris / Dudley, 2004, OLA 127, pp. 234-247). Tarsisul este Tartessos menţionat în sursele clasice (Herodot, Istorii, 1, 163), numit for comercial (emporion) şi localizat pe coasta spaniolă. Datorită descrierilor greceşti, el trebuie căutat dincolo de Gibraltar, fiind identificat cu Huelva, în estuarul râurilor Odiel şi Tinto, pentru că la 80 km nord, în Riotinto, sunt importante mine de argint (E. Lipinski, p. 231). Pentru a explica produsele menţionate în 3 Regi 10, 22, Lipinski încearcă să traducă termenii redaţi prin "maimuţe şi păuni" prin "cuţite şi briciuri" (p. 225).

Aceasta rămâne cea mai probabilă identificare, bazându-se în special pe stela de la Nora. Au existat însă încă din Antichitate şi alte variante: Tars în Cilicia, pe care unii încă îl preferă (cf. Philip J. King, Lawrence E. Stager, Life in Biblical Israel, Westminster John Knox Press, Louisville, 2001, p. 166), sau India, datorită menţionării păunilor şi a poziţionării portului Eţion-Ghever cu ieşire la Marea Roşie.

Totuşi, referirea la corăbiile Tarsisului poate fi înţeleasă şi într-un sens mai larg. Deja în 1941 W.F. Albright, deşi discuta Tarsisul în contextul inscripţiei din Nora, propunea un alt sens pentru oni tarşiş. Plecând de la faptul că numele Tarşiş însemna în feniciană "mină", "topitorie", el consideră că acele corăbii de Tarsis erau numite aşa pentru că importau minereu pentru topit ş"New Light on the Early History of Phoenician Colonization", în: BASOR 83 (1941), pp. 21-22ţ. La fel de bine, corabia de Tarsis ar putea desemna o corabie de cursă lungă, ţinând cont de distanţa considerabilă străbătută de-a lungul Mediteranei, aşa cum explică Stieglitz, arătând că încă din 1400 în mormântul unui oarecare Qenamon din Theba (Egipt) s-a descoperit desenul unei asemenea corăbii din Canaan şRobert R. Stieglitz, "Long-Distance Seafaring in the Ancient Near East", în: Biblical Archaeologist 47 (1984), nr. 3, p. 140ţ.

De multe ori, inundaţi cu multe ipoteze, suntem nevoiţi să le preferăm pe cele mai probabile. Faptul că în Scriptura ebraică sintagma "corăbii de Tarsis" apare atât de frecvent ar putea indica într-adevăr că Tarsisul echivala cu "capătul lumii" (Patagonia, cum am zice azi), iar corăbiile lui sunt un brand al măreţiei, forţei comerciale şi curajului marinarilor fenicieni.