Crăciunul, un timp al îmbunătățirii noastre

Cele patruzeci de zile de post sunt închinate lui Dumnezeu și revelației pe care Acesta vrea să o transmită despre El-Însuși. Este o perioadă în care suntem chemați să actualizăm ceea ce este mai bun atât din noi înșine, cât și din copiii noștri. Postul Crăciunului se conturează în jurul privegherii, al vigilenței față de păcat, al privegherii în așteptarea luminii dumnezeiești, al uimirii, al generozității. Acum învățăm să primim darul lui Dumnezeu, Care ni se dă El-Însuși, și să ne oferim pe noi înșine ca dar Lui și celorlalți.

Copiii sunt ajutați de bucuria care domnește în căminul lor. Lumânări sunt aprinse în fața icoanelor din casă, cele din urmă fiind și ele așezate la masă cu cei adunați în jurul ei, iar afară, o coroană împodobită, așezată pe ușa de intrare a casei sau a apartamentului în care locuim, dă mărturie despre un cămin creștin. Exersăm iertarea reciprocă, ospitalitatea față de străini, rugăciunea față de cei care suferă de pe urma sărăciei, a bolii și a singurătății. Scriem chiar și o scurtă scrisoare unei persoane căreia acest lucru îi va aduce bucurie. Nu așteptăm însă Crăciunul pentru a le aduce bucurie celorlalți ci pentru a ne bucura unii de alții în Domnul, căci Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul” (Filipeni 4, 4).

Sfânta Euharistie

Acum este timpul aprofundării experienței comuniunii euharistice. Părinții împreună cu nașii au prilejul să-i ajute pe copii să-și mărturisească păcatele și astfel să facă experiența milostivirii dumnezeiești. Pentru aceasta, cei mari ei înșiși trebuie să facă acest demers al mărturisirii, pentru a putea să le vorbească copiilor din propria lor experiență. Pregătirea familială pentru spovedanie și împărtășanie aduce însă o satisfacție duhovnicească aparte. Cât de bine este să fii iertat, să crezi cu toată convingerea în această iertare și să o simți! Pedagogia religioasă se fundamentează pe arta pregătirii proprii și a pregătirii altora, de care suntem responsabili, de fericirea în Dumnezeu. Profităm astfel de o întâmplare din familie, de exemplu de o nemulțumire, de un mic conflict, pentru a merge să cerem iertare lui Hristos, prezent în icoana Sa; iar apoi însoțim copilul la biserică pentru a primi de la Hristos Însuși sfânta iertare. Să facem acest lucru și pentru noi înșine, căci copilul nu învață decât prin exemple.

Milostenia

Ușor și plăcut este să avem lângă icoanele din casă o cutiuță în care, împreună cu copiii, să punem în fiecare zi o mică ofrandă: banii pentru ciocolata pe care nu am mai cumpărat-o, câțiva bani pe care preferăm să-i dăm decât să-i păstrăm pentru noi înșine sau chiar un proiect de a pregăti un dar unei persoane sau unei comunități căreia acest lucru îi va aduce o mulțumire aparte. Punem, astfel, deoparte pentru ceilalți și strângem pentru Dumnezeu căci, prin intermediul oricărei persoane, lui Hristos Însuși Îi facem împreună cu copiii noștri această ofrandă. De altfel, aceasta din urmă poate să fie transformată în pâine, în ulei, în vin, în flori, pe care să le aducem la biserică sau poate fi depusă, pur și simplu, în coșul milei din parohia noastră.

Sunt niște clipe frumoase. Copilul face experiența liniștirii, a iubirii, a prezenței lui Hristos, a Maicii Domnului și a celorlalți sfinți. Aceste clipe nu trebuie neapărat să dureze mult, ci mai ales să fie sincere și pline de frumusețe. Rugăciunea împreună cu copiii este îmbogățită de lectura cotidiană a unui scurt fragment din cuvântul lui Dumnezeu. Pe rând, părinții, nașii și copiii pot citi câteva rânduri din Sfânta Evanghelie. Abstinența acestei perioade și experiența postului pe care o poate avea copilul sunt făcute tocmai pentru ca el să se hrănească și mai mult cu Hristos. Cum facem însă aceasta? Prin invocarea rugătoare a Numelui Său, prin ascultarea cuvântului Lui, prin iubirea aproapelui, prin care devenim părtași la iubirea lui Hristos pentru om, și mai ales prin împărtășirea euharistică bine pregătită.

Magii și noi

Să-i urmăm și noi pe magi, ne îndeamnă Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Antonie (Bloom) de Suroj. Să părăsim țara barbară a relelor noastre obiceiuri și să facem o lungă călătorie pentru a-L vedea pe Iisus Hristos, căci, dacă magii n-ar fi făcut un așa de lung drum, n-ar fi avut niciodată această fericire. Să ne separăm așadar de toate tulburările pământului, continuă înaltul ierarh.

Cât timp magii au rămas în Persia, ei au văzut doar o stea, însă atunci când ei au părăsit țara, s-au dovedit demni să-L vadă pe Însuși Soarele dreptății. Să ne ridicăm și noi, și când toată țara va fi în necazuri, să ne grăbim să mergem la casa acestui prunc. Atunci când regii, popoarele, tiranii ar dori să ne taie drumul, să nu permitem acestor obstacole să ne stingă râvna noastră, căci doar astfel îi vom învinge.

Dacă magii n-ar fi fost constanți până la sfârșit, și n-ar fi văzut pruncul, ei n-ar fi putut evita relele cu care au fost amenințați de Irod. Ei sunt împresurați de temeri, de pericole și de necazuri înainte de a-l vedea pe prunc, pentru ca imediat după aceea să fie în pace și liniște. Nu-i mai învață o stea, ci un înger le vorbește, căci, adorându-L pe Iisus Hristos și oferindu-I darurile lor, ei deveniseră deja preoți” (cf. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei).

Provocarea Dumnezeului-Om

Dumnezeu, devenit om prin întrupare, a devenit infinit de apropiat nouă. El este din rasa noastră. Poartă carnea noastră, are o genealogie, are un nume, un chip…

Dumnezeu se face om. Intră în lume, ia asupră-Și nu doar statutul nostru de creatură, adică trupul, sufletul omenesc, duhul, inima, voința, vocația personală, ci își asumă întreaga devenire a acestui om, care trăiește într-o lume decăzută și denaturată, într-o lume înfricoșătoare, în care – uneori chiar cu accente triumfaliste – ura, frica și lăcomia nu încetează să se extindă.

El intră în această lume și Își asumă toate consecințele modului în care lumea este supusă de către om. Curat de orice întinăciune, El trăiește în lumea unde se va prăbuși peste El tot ce este necurat, rău, corupt, nedemn de om, căci pentru lumea decăzută El constituie o provocare.

Transfigurarea vieții noastre și prin ea a lumii întregi

El nu ne-a lăsat în viață să ne reglăm singuri conturile cu ea. El a intrat în această viață și este gata El-Însuși, împreună cu noi, să o schimbe, să o transfigureze. Întreaga Evanghelie nu ne vorbește decât despre această schimbare. (Sursa: www.sagesse-orthodoxe.fr, traducere și adaptare diac. Ioan-Aurelian Marinescu).