„Cu sărăcia ai câștigat cele bogate”

Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor ­Lichiei, făcătorul de minuni, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi cinstiţi sfinţi din lumea creştină. În Biserica Ortodoxă, Sfântul Nicolae este sărbătorit în ziua de 6 decembrie şi în ţara noastră este numit în popor Sân Nicoară sau ­Simicoară. Evlavia românilor la Sfântul Nicolae vine de la moșii şi strămoşii noștri. Mărturie stau numeroasele biserici închinate Arhiepiscopului Mirelor Lichiei. Aici le regăsim şi pe cele două ctitorii voievodale din Ţara Românească şi Moldova: ­Biserica Domnească „Sfântul Nicolae” din ­Curtea de Argeș şi ­Biserica Domnească „Sfântul Nicolae” a ­Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, ambele fiind ­necropole ale primilor ­voievozi din cele două ­voievodate româneşti.

Sfântul Nicolae este cel care în noaptea de 5 spre 6 decembrie aduce daruri copiilor cuminţi, fiind expresia dăruitorului prin excelenţă pentru creştinii europeni. Pentru acest lucru el este cinstit de toţi creştinii, indiferent de confesiune, chiar şi de cei din spaţiul protestant, fiind considerat o figură proeminentă, care excelează prin generozitate şi bunătate, datorită grijii sale faţă de cei aflaţi în lipsuri, necazuri şi nevoi.

Sfântul Nicolae este pentru ­Biserica Ortodoxă îndreptător credinţei, pentru că a apărat dreapta credinţă la Sinodul 1 ecumenic de la Niceea din anul 325; chip blândeţelor, deoarece a fost un om şi un păstor blând, iar această ima­gine o regăsim în mentalul colectiv în decursul veacurilor creştine; ­învăţător înfrânării, iată un aspect important din viaţa lui pe care îl remarcă imnograful inspirat, care în troparul său mărturiseşte că pentru toate acestea a dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate.

Viaţa pilduitoare a celui care şi-a pus sufletul pentru poporul său

În condacul sărbătorii Sfântului Nicolae, imnograful sintetizează câteva aspecte definitorii ale vieţii şi activităţii Arhiepiscopului ­Mirelor Lichiei: „În Mira, Sfinte, sfinţitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind-o, cuvioase, ţi-ai pus sufletul tău pentru poporul tău; mântuit-ai pe cei nevinovaţi din moarte. Pentru aceasta te-ai sfinţit ca un mare tăinuitor al darului lui Dumnezeu”. În calitate de ierarh al localităţii Mira, s-a arătat ca sfânt împlinind în viaţa lui Evanghelia lui Hristos, punându-și sufletul pentru păstoriţii săi. Din istorie ştim că această localitate făcea parte din provincia Licia, din sudul-vestul Asiei Mici. Astăzi, pe locul acestei cetăţi antice se află localitatea turcească Kale (Demre) din provincia Antalya. Din scrieri apocrife aflăm că în Mira Lichiei exista o comunitate creştină încă din primele veacuri creştine. În anul 325, Licia devine din nou provincie romană, diferită de Pamfilia, din care făcea parte până atunci, iar Mira devine capitala acestei provincii. Cu acest prilej devine şi scaun mitropolitan al provinciei, primul Mitropolit de Mira fiind Sfântul Nicolae.

În provincia Licia, într-o familie creștină, se naşte în a doua jumătate a secolului al 3-lea Sfântul Nicolae. Legat de naşterea lui, Vieţile Sfinţilor ne spun: „Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic și mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părțile Lichiei, în cetatea ce se numește Patara, din părinți cinstiți și de bun neam, drept­credincioși și bogați. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa, Nona. Această binecuvântată pereche, petrecând cu bună credință în însoțirea cea legiuită și împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viața lor cea plăcută lui ­Dumnezeu și pentru multele milostenii și faceri de bine mari, s-au învrednicit a odrăsli această ­odraslă sfântă - singuri ei fiind rădăcină sfântă - și s-a făcut cum zice psalmistul: Ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care și-a dat rodul său la vremea sa. Deci, născând pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tâl­cuiește «biruitor de popor»; și cu adevărat s-a arătat biruitor al răutății, așa binevoind Dumnezeu spre folosul de obște al lumii”.

El a fost crescut în credinţa creştină şi a fost dat de părinţii săi la învățătura dumnezeieștii Scripturi. După ce părinţii săi s-au mutat la viaţa veşnică, împarte averea rămasă de la aceştia săracilor şi pleacă în pelerinaj la ­Locurile Sfinte. În călătoria pe mare către Ţara Sfântă, în urma rugăciunii sale corabia este salvată dintr-o furtună puternică.

Întors de la Locurile Sfinte în localitatea sa natală, Patara, datorită vieţii sale duhovniceşti este hirotonit preot şi apoi este ales Episcop al Mirelor Lichiei. În calitate de ierarh a avut grijă de cei săraci, a alinat pe cei aflaţi în necazuri şi nevoi. A apărat dreapta credinţă şi a mărturisit Cuvântul lui Hristos în faţa persecutorilor. În momentele grele ale persecuţiei declanşate de Dioclețian, a întărit pe creştinii pe care îi păstorea, a fost închis şi a suferit alături de ei pentru credinţa în Hristos.

După încetarea prigoanei, şi-a continuat activitatea de ierarh în Mira Lichiei, în această calitate fiind prezent şi la primul Sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, unde a apărat Ortodoxia credinţei creştine. Întors de la sinod, a continuat lucrarea lui pastorală până în anul 334, când la 6 decembrie a trecut la viaţa veşnică.

Minunile Sfântului Nicolae

Când ne uităm în calendarul bisericesc vedem că în dreptul Sfântului Nicolae este trecut şi apelativul făcător de minuni. Este numit aşa pentru nenumăratele minuni, astfel se explică şi evlavia deosebită a creştinilor faţă de el.

Din relatările aghiografice ştim că Sfântul Nicolae a salvat trei oameni, osândiţi pe nedrept la moarte, după ce s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavios.

Un creştin care avea evlavie la Sfântul Nicolae, fiind în călătorie pe mare, a căzut de pe corabie şi cerând ajutorul sfântului ierarh, acesta în chip minunat l-a adus în casa sa din Constantinopol. ­Văzând această minune, el a mers în Biserica Sfântului Nicolae şi în faţa icoanei sfântului s-a rugat toată noaptea, mulţumindu-i pentru această salvare minunată.

Cea mai cunoscută minune este cea legată de salvarea de la desfrânare a trei fete. Aflând în chip minunat că un tată care şi-a pierdut averea ar dori să se întreţină prin trimiterea celor trei fiice ale sale să se desfrâneze, Nicolae a venit în trei nopţi şi a lăsat în taină în casa acestui bogat scăpătat câte o legătură mare de galbeni. Astfel a salvat de la păcat pe cele trei surori, care au putut să se căsătorească, datorită ajutorului sfântului. Din această întâmplare minunată avem şi tradiţia că Sfântul Nicolae vine în noaptea de 5 spre 6 decembrie şi aduce daruri.

Mai presus de cele materiale, cele duhovnicești

Ştim din anii frumoşi ai copilăriei că Moş Nicolae este Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor ­Lichiei, făcătorul de minuni, care în chip minunat ne aduce daruri în noaptea zilei sale de serbare. Cei mici îşi pregătesc ghetuţele pe 5 decembrie seara pentru a se bucura de darurile aduse de Moş ­Nicolae în dimineaţa zilei de 6 decembrie. Ca părinţi, nu trebuie să-i privăm pe copii de bucuria darurilor aduse de Moş Nicolae, însă în nici un caz nu trebuie să uităm că el este un sfânt care, mai presus de darurile materiale, ne oferă mângâiere sufletească, ocrotire în necazuri sau în boli şi speranţă, de care avem atâta nevoie mai ales în zilele noastre.

Darurile pe care le aduce ­Sfântul Nicolae sunt în primul rând spirituale şi apoi materiale. Acesta este mesajul pe care t­rebuie să-l transmitem de Moş Nicolae copiilor noştri. Numai aşa îi învăţăm creştineşte pe copiii noştri să fie buni şi darnici ca Sfântul Nicolae, dacă întâi sădim în inima lor cele spirituale şi apoi le oferim cele materiale. Darul cel mai de preţ al Sfântului ­Nicolae este viaţa sa ca pildă de iubire faţă de aproapele şi urmare a Domnului nostru Iisus Hristos. Şi acum, când suntem în urcuşul duhovnicesc al Postului Crăciunului spre sărbătoarea ­bucuriei Naşterii Pruncului Sfânt, să ne rugăm Sfântului Nicolae să ­redescoperim bucuria copilăriei din inimile noastre care să ne facă să fim buni asemeni copiilor şi darnici asemeni Moşului Nicolae.