Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Cum îmi poate revitaliza studiul Teologiei proiectul de viață?

Cum îmi poate revitaliza studiul Teologiei proiectul de viață?

Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Arhim. Prof. Univ. Dr. Teofil Tia - 28 Iul, 2020

Coloana vertebrală a Teologiei, spre deosebire de alte științe umaniste, nu este - cum ar crede mulți - structura intelec­tu­al-­ra­ți­o­­nală și cerebral-cognitivă a unei cunoașteri exterioare, ci demersul mistic, psiho-emoțional și spiritual-duhovnicesc. E o mare dife­rență între „cunoaștere” și „înțe­legere”.

Înțelegerea e o formă de interiorizare și amprentare a ființei interioare cu o descoperire exterioară care ni s-a făcut, de care am beneficiat. Adevărul exterior trebuie să aibă rezonanță în ființa mea interioară unică și irepetabilă, respectându-mi profilul psihologic și cultural unic și inconfundabil. De aceea, noi dorim să ajutăm fiecare student să-și regăsească identitatea sa cea mai adâncă, să-și descopere locul propriu în planul lui Dumnezeu, să se împlinească pe sine în contextul social mai amplu al epocii postmoderne. Acest demers e imposibil fără o călătorie duhovnicească în adâncurile sinelui pentru întâlnirea, acolo, în intimitatea cea mai adâncă, a lui Dumnezeu. Dumnezeu este și în afara noastră, este un „Tu”, dar este și în adâncurile cele mai insondabile ale ființei noastre. Trebuie avansat în ambele direcții...

Omul care nu se știe a se ruga se plictisește la sfintele slujbe și este foarte vulnerabil în fața provocărilor vieții. Fără să știi a te ruga nu ai cum să „construiești” o intimitate cu Dumnezeu, care este fundamentală pentru viețuirea de zi cu zi a creștinului și pentru minimalul său confort psihic. Rugăciunea este singurul instrument de acces la supranatural în lumea noastră copleșită de imanent și hipnotizată, parcă, doar de material și de trecător. Noi propunem, într-adevăr, o direcție de mers diferită de cea pe care o propune lumea, dar care te pune pe traiectoria eternității. Întâlnirea cu Dumnezeu e momentul fundamental al vieții și suprema realizare posibilă a oricăruia dintre noi, și contemporaneitatea ignoră acest adevăr.

Specificul Teologiei ortodoxe

E sugestiv dictonul latin „Ora et labora!”. Rugăciunea va naște acțiune, iar acțiunea (sau practica) predispune la rugăciune. Munca poate deveni rugăciune dacă o faci cu dragoste de semeni, gân­din­du-te permanent la bucuria beneficiarilor, iar rugăciunea consistentă și competent realizată va fi un motor permanent al acțiunii exterioare.

Teologia formează și psi­ho-emo­țional, propunând tinerilor o instrucție holistică, integrativă, de ansamblu, fără a derapa exclusiv pe versantul cognitiv-cerebral. Lumea noastră înregistrează o hipertrofiere a rațio­nalului. Lumea noastră euro-atlantică cu­noaș­te o dezvoltare colosală a raționalului, dar emoțio­nalul poate rămâne adesea ne­des­țelenit și neprelucrat corespunzător, și doar Biserica mai poate face aceste lucruri. Dar „rațiunea este sluga emoțiilor!”, conform lui David Hume. O minte nedisciplinată moral va găsi infinite argumente pentru a urî, nu pentru a iubi, pentru a-l distruge pe semen, nu pentru a-l prețui. Teologia ne creează și consolidează dispoziția de a iubi. Și doar iubind putem deveni fericiți. Nu este altă cale de acces la fericire. Aceasta este una din certitudinile fundamentale ale Ortodoxiei și ale creștinismului în general. Mistica adevărată este întotdeauna bine vertebrată rațio­nal. Simțim cu gândirea și gândim cu simțirea.

Un specific inconfundabil îl are, în universitățile actuale și implicit în facultățile de teologie, „Universitatea Vârstei a III-a”. Aceasta cuprinde vocațiile așa-zis „tardive”, respectiv pe cei care și-au consumat o mare parte din viață în alte sectoare de viețuire, și pe parcurs și-au reierarhizat prioritățile și au optat pentru o reașezare pe scara valorilor. Și pentru ei avem o abordare personalizată. În ectenia din cultul sacru avem frumoasa expresie „...cealaltă parte a vieții noastre”, adică se face refe­rință la segmentul care ne-a mai rămas de trăit, căci avem percepția interioară că am trecut de jumătatea vieții; ei își găsesc o minunată „reașezare” interioară studiind teologia.

Împlinire și vocație

Studiul și trăirea Teologiei mijlocesc accesul la „seva vieții” și rearticulează existența pentru a urma sensurile cele mai adânci ale propriului destin, pentru a-ți regăsi sinele, pentru a-ți reorienta viitorul, pentru un plus de disciplinare interioară, pentru a păși într-o manieră profesionistă pe traseul mântuirii. Una din marile probleme ale Ortodoxiei contemporane este blocarea trăirii religioase a unor credincioși la un anumit nivel cultural, care se hrănește ulterior doar din anumite lecturi. Omul ajuns duhovnicesc simte mediocritatea fardată religios. Absolvenții de Teologie știu a face selecția în bibliografie, evită „banalul”, consumând savoarea propusă de Sfinții Părinți ai Bisericii, se imunizează în faza super­stițiosului și a magicului. Omul duhovnicesc este deja un om supranatural, care lucrează zi de zi cu supranaturalul. El știe a merge mult dincolo de materie și de temporal.

O atenție sporită acordăm însă interdisciplinarității și trans­dis­ci­pli­narității. Avem masteratul în Consiliere și asistență psihosocială, care vine în întâmpinarea unui gol resimțit atât în Teologie, cât și în Psihologie. Privind lucrurile din perspectiva experților, nu ne este greu să observăm un deficit sau o criză de orientare în anumite sectoare sau subdomenii ale unor științe. Bunăoară, soarta Psihologiei ca știință va fi tot mai mult con­diționată de modelul antropologic pe care-l va asuma sau credita. Științele sunt în interconexiune (văzută sau subterană) precum vasele comunicante. Practica psihoterapeutică se fundamentează pe un model antropologic. Teologia însăși furnizează mentalului colectiv o viziune antropologică. Dacă Psihologia va promova un model incompatibil cu cel al Teologiei, se va produce, lent, dar sigur, o schizofrenie în viața publică. Contează enorm care ne sunt convingerile adânci, care e orientarea de fond a ființei noastre și a culturii în care trăim.

În sinteză, aș spune că studiul Teologiei, de 4 (sau 3) ani trăiți cu maxim folos, propune deprinderea „tehnicii” rugăciunii curate, adevărate, în care să poată fi dobândit un deplin echilibru psiho-e­mo­țional, în care să se atingă o robustă maturitate interioară și să se deprindă intelectual tezaurul bibliografic moștenit de la Sfinții Părinți. În plus, nu trebuie ignorat nici demersul în act de digitalizare a teologiei. Tot mai multe cursuri pot fi audiate în direct, pe platforma Zoom, fără a fi necesară o deplasare cotidiană la cursuri. Astfel, cei care studiază Teologie au șansa progresului și în plan informatic, învățând accesul la biblioteci on-
line, cărți PDF de mare valoare etc.

Noi ducem o luptă discretă cu analfabetismul duhovnicesc și religios care mutilează lumea noastră, în ciuda orei de religie din învățământul preuniversitar: oamenii de astăzi știu cu toții să citească, dar nu mai știu ce merită citit. Cei care studiază Teologia învață să facă o selecție inteligentă între volumele propuse de piața cărții, pentru a consuma nectar... Putem afirma, fără să fim tota­litariști sau exclusiviști, că Teologia este singura știință care-ți deschide porțile Cerului și care se merită, cu adevărat, să fie cunoscută. Omul a fost făcut de Dumnezeu pentru o dilatare ontologică, la infinit, și cei care-și ratează acest traseu devin nefericiți, fără să-și dea seama de ce. Iar cei care-și trăiesc viața în consens cu acest ideal, al creșterii în iubire, devin fericiți chiar și când, privind lucrurile din exterior, nu ar avea multe motive pământești să fie. Doar Dumnezeu, Dragostea supremă, ne poate învăța cu adevărat traseul spre fericire!