Cuvântul ierarhului: Triodul - rugăciune şi cateheză

† Ioachim Băcăuanul

Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului

Biserica Ortodoxă s-a străduit, încă de la început, să asigure şi să facă simţită prezenţa nevăzută, dar reală şi perpetuă, a Mântuitorului în mijlocul credincioşilor ei. Astfel, prin diferite orânduieli şi aşezăminte de cult, dar mai ales prin întocmirea minunată a anului liturgic, a făcut posibilă comemorarea periodică a învăţăturii şi a faptelor Domnului nostru Iisus Hristos. În cadrul slujbelor religioase din cursul unui an, se recapitulează - dar, mai curând, se retrăiesc - momentele cele mai importante din viaţa şi activitatea Mântuitorului, cât şi întreaga istorie sfântă a mântuirii. De aceea cultul ortodox este Hristocentric.

Pentru comemorarea vieţii şi activităţii Mântuitorului, anul bisericesc ortodox are, în centrul său, sărbătoarea Sfintelor Paşti şi este împărţit în trei mari perioade, care poartă numele cărţilor de slujbă folosite la cult, şi anume:

a) Perioada Triodului (perioada prepascală);

b) Perioada Penticostarului (perioada pascală);

c) Perioada Octoihului (perioada postpascală).

Vom insista asupra primei perioade, care anul acesta a început duminică 8 februarie.

Timpul Triodului ţine de la Duminica vameşului şi fariseului până la Duminica Paştilor (10 săptămâni). În această perioadă se comemorează şi se retrăiesc învăţăturile şi faptele care ţin de misiunea arhierească a Marelui Preot, misiune ce a fost împlinită prin patimile şi moartea Sa pe Cruce.

Originea Triodului poate fi socotită aceeaşi cu originea postului practicat de creştini în vederea pregătirii pentru întâmpinarea Paştelui.

Postul îşi are temeiul în Sfânta Scriptură şi a fost instituit şi practicat de Sfinţii Apostoli. La sfârşitul secolului al III-lea, Postul Paştelui era de o săptămână şi era păzit în mod riguros.

La începutul secolului al IV-lea, aflăm că fiecare zi din Postul Paştelui avea un conţinut liturgic specific, precum şi o semantică spirituală diferită. Astfel începe să se compună Triodul.

Cei mai zeloşi dintre creştini, în sec. III-IV, îşi vor prelungi Postul pascal din dorinţa fiecăruia de a se întâlni cu Hristos nu numai în patima Sa, dar şi în celelalte momente ale vieţii Sale pământeşti. Astfel, postul s-a extins până la 40 de zile, perioadă ce imită până astăzi Postul Mântuitorului în pustie.

Sfântul Atanasie cel Mare, în anul 347, în una din epistolele sale, semnalează faptul că fiecare creştin trebuia să se pregătească sufleteşte şi trupeşte, timp de 40 de zile, pentru a putea sărbători cum se cuvine Paştile. Tot el mai menţionează că postul săptămânii dinainte de Paşti rămâne clar distinct de cel al Păresimilor, fapt rămas până astăzi în conştiinţa Bisericii.

Redactarea Triodului s-a făcut în locuri şi timpuri diferite, prin contribuţia mai multor autori, printre care amintim: Sfântul Roman Melodul, Sfântul Sofronie, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Ioan Damaschinul, Sfântul Teodor Studitul ş.a.

Conţinutul imnografic al Triodului s-a definitivat în secolul al XV-lea. El s-a tipărit pentru prima dată la Veneţia, în anul 1522, în limba greacă.

În Biserica primară, Postul Mare avea ca obiectiv principal pregătirea catehumenilor în vederea „luminării“ din noaptea de Paşti. În ciuda schimbărilor din timpul istoriei, postul şi-a păstrat până astăzi aceste două aspecte: pregătirea duhovnicească în vederea primirii botezului şi înaintarea treptată spre Paşte, prin asceză, căinţă şi rugăciune.

Triodul se prezintă ca o cateheză care expune o vastă învăţătură de credinţă, ce călăuzeşte pe creştin în drumul său ascetic. Curăţat şi eliberat de patimi, omul poate fi părtaş la moartea şi Învierea lui Hristos, devenind una cu El atât în suferinţa Sa, cât şi în slava Sa. În Triod, ca şi în scrierile patristice, expunerea dogmatică nu este separată de învăţătura duhovnicească.

Pentru autorii Triodului, consecinţa esenţială a căderii lui Adam şi a izgonirii sale din rai este moartea: stricăciunea şi caracterul pătimaş, legate de acum de natura umană. Păcatul nu introduce în om o nouă „natură“ în care moartea să fie o componentă esenţială; „Chipul lui Dumnezeu“ se păstrează în fiinţa umană, dar pierzându-şi dimensiunea „asemănării“. Cu toate acestea, omul îşi păstrează supremaţia asupra creaturilor. Prin aceasta se vede cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de om.

Triodul vrea să-l angajeze pe credincios la luptă împotriva patimilor. Imaginile cu cei din Vechiul Testament care au greşit au drept efect trezirea conştiinţei creştinului adormit în mormântul trândăviei duhovniceşti. Pentru autorii Triodului, insensibilitatea faţă de frica de Dumnezeu şi de cuvântul Său reprezintă păcatul cel mai grav şi o adevărată „moarte a minţii înainte de moartea trupului“.

Străbătând prin căinţă şi asceză etapele succesive ale purificării în timpul Postului Mare, credinciosul e chemat să restaureze integritatea chipului pentru a se împărtăşi cu Hristos şi a realiza îndumnezeirea firii omeneşti, vocaţia pe care a ratat-o Adam.

Triodul leagă sufletul şi trupul prin virtuţile morale şi prin post, prin slujbe şi succesiunea lor zilnică pentru a converti pe om, pentru a-i da prilejul de a conlucra liber cu Harul şi de a se pregăti în vederea Învierii cu Hristos.

Triodul, carte de slujbă dar şi de conduită morală, rămâne, prin excelenţă, cel mai autentic document catehetic şi carte de rugăciune din spiritualitatea liturgică ortodoxă.