Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea
Cuvioasa Parascheva, sfânta celor ce sunt în nevoi
În fiecare an, la jumătatea lunii octombrie, mii de pelerini merg la Iaşi să o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cu acest prilej, prăznuirea Sfintei este împodobită de slujbele bisericeşti care dezvoltă o imnografie deosebită dedicată Cuvioasei. Din cântările închinate cinstirii ei descoperim importanţa sărbătorii din 14 octombrie când facem „pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi”.
Urmărind firul naraţiunii liturgice din cadrul slujbelor serbării Cuvioasei, vedem că ea a ales din „tânără vârstă” „calea cea dreaptă a Raiului”. Sfânta „din fire” era „milostivă” şi „dezbrăcând haina cea scumpă a dat-o săracilor”. Iar „nădăjduind în Hristos”, s-a sălăşluit în pustie, „petrecând viaţă îngerească”, a biruit toate ispitele şi şi-a „topit trupul prin post şi priveghere, prin arşiţă şi ger”, „întărindu-şi mintea întru Dumnezeu”. Ea a iubit „viaţa pustnicească”, de aceea a urmat întru totul lui Hristos, alegând calea „luptelor pustniceşti” şi nevoindu-se „cu postul, cu rugăciunile”, iar „cu picăturile lacrimilor” a stins „cărbunii patimilor”, învrednicindu-se de laudă.
Cuvioasa Parascheva a „strălucit cu faptele bune” şi a urmat „viaţa celor fără de trup”, trăind „ca un înger pământesc”. Nevoindu-se „cu înfrânarea şi rugăciunile cele îndelungate, cu postul şi privegherea”, s-a arătat „vas preacinstit dumnezeiescului Duh” şi a ajuns „la limanul sfinţeniei”. Prin priveghere Cuvioasa „toate le-a umplut de lumină”, iar prin aspra postire a părăsit ispitirea trupească, dobândind „viaţa cea nestricăcioasă” şi veşnică.
Din imnografia Utreniei aflăm că „din pruncie” Cuvioasa Parascheva pe sine „s-a făgăduit lui Hristos Dumnezeu” şi de Domnul „fiind întărită, patimile trupeşti le-a supus”, primind „cununa răbdării din mâna Lui”.
Prin înfrânare, post şi fapte bune a dobândit sfinţenia şi pomenirea veşnică. Pentru că ea dorind viaţă îngerească a mers „în pustietăţi şi patimile trupeşti supunându-le, întocmai cu îngerii s-a arătat”. Iar după moarte „s-a arătat ca şi cum ar fi fost vie”, deoarece „moartea ca o umbră a socotit-o, mergând la Dumnezeu, în mâinile Căruia şi-a dat sufletul”. Pentru aceasta „pomenirea ei rămâne în veci” şi chiar dacă „s-a mutat de la cele pământeşti”, stând cu îngerii înaintea lui Hristos, pururea se roagă pentru noi.
Ea este „rază luminată, povăţuitoarea celor rătăciţi, celor înviforaţi ocârmuitoare celor ce se clatină întru cele cumplite, tărie şi zid nesurpat”. Iar pentru că a împlinit voia lui Dumnezeu a primit de la El darul facerii de minuni. Cei care-i cer ajutorul pot da mărturie de minunile pe care Dumnezeu le-a săvârşit prin sfintele ei moaşte care de aproape patru veacuri se află la Iaşi.
După cum aflăm din Sinaxar, „minunile Sfintei Cuvioase Parascheva nu au fost doar cu noi, ci cu întreaga Ortodoxie”. Prezenţa ei la Iaşi, „prin sfintele sale moaşte, s-a dovedit o mare binecuvântare pentru poporul român binecredincios”. Ea „n-a încetat să săvârşească minuni în toate perioadele istoriei pentru cei ce o cinstesc cu dragoste”.
Biserica ne cheamă la 14 octombrie „să o lăudăm întru cântări duhovniceşti” pe cea care este „lauda pustnicilor, podoaba fecioarelor, frumuseţea celor iubitori de tăcere, mângâietoarea celor întristaţi, cercetătoarea celor bolnavi şi ajutătoarea celor din nevoi, pe Parascheva cea de Dumnezeu înţelepţită, care izvorăşte tuturor tămăduiri”.
Din secolul 17, mii de pelerini, an de an, merg la Iaşi să o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de sărbătoarea ei şi se roagă pentru ajutor şi mângâiere. Ea este pentru ei Vinerea Mare sau Sfânta Vineri, prin mijlocirile căreia primesc de la Dumnezeu: vindecare, sprijin, ajutor şi folos duhovnicesc. Deoarece ştiu din Acatistul ei că este „vrednică mijlocitoare către Domnul”, „mângâierea oamenilor”, „întărirea credincioșilor”, „mare folositoare a sufletelor”, „vindecătoarea de răni ale trupurilor”, „sprijinitoarea bătrânilor”, „miluitoarea săracilor”, „risipitoare de furtuni”, „dătătoare de mângâieri”, „leacul durerii”, „grabnică ajutătoare” şi „mult folositoare”.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este darul lui Dumnezeu pentru noi, deoarece ea este „fierbinte rugătoare şi puternică ocrotitoare în ceruri”. De aceea şi noi la sărbătoarea ei „ne veselim duhovniceşte” şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne mântuiască prin rugăciunile Cuvioasei „de toată neputinţa şi nevrednicia”, închinându-i imnul de laudă: „Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău”.