Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica De la lăcomie la egoism și uitare de Dumnezeu

De la lăcomie la egoism și uitare de Dumnezeu

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Theologica
Un articol de: diac. asist. dr. Eugen Maftei - 27 Ian, 2021

Omul lacom este într-o continuă stare de nemulțumire. Deși are de toate, nimic nu îl satisface, mereu își dorește mai mult și mai mult, nereușind niciodată să se bucure de cele ale sale. Viața lui devine un chin, întrucât este într-un permanent zbucium întreținut de goana nebună după agoniseală.

Lumea în care trăim cu­noaș­te un progres tehno­logic fără precedent. Pe zi ce trece, ne sunt puse la dispo­zi­ție tot mai multe mijloace de a ne ușura viața și a ne spori confortul, ni se oferă modalități diferite de a ne petrece timpul, lucru care face ca și exigențele noastre cu privire la standardele de viață să crească. Ceea ce odinioară era considerat un moft sau un capriciu a devenit acum, pentru mulți dintre noi, o nevoie de bază. Viața pare că nu mai poate fi concepută fără mașină, televizor, telefon sau internet, iar aceasta în timp ce unii semeni ai noștri nu au, efectiv, ce pune pe masă. Un lucru însă a rămas neschimbat și astăzi, ca și în trecut: dorința de a agonisi tot mai mult.

Lăcomia, fie că este vorba despre cea a pântecelui, fie a bunurilor materiale, este o patimă grea, care îl depărtează pe om de Dumnezeu și de semeni și îl transformă într-o făptură egoistă și însingurată, a cărei preocupare este propria persoană. Omul lacom este într-o continuă stare de nemulțumire; deși are de toate, nimic nu îl satisface, mereu își dorește mai mult și mai mult, nereușind niciodată să se bucure de cele ale sale. Viața lui devine un chin, întrucât este într-un permanent zbucium întreținut de goana nebună după bani. Sfântul Vasile cel Mare spune că un astfel de om „necontenit vede aur, necontenit cugetă la aur și numai pe acesta îl vede înaintea ochilor și-și aduce aminte numai de el”.

Lăcomia este o patimă foarte perfidă, întrucât poate stăpâni pe oricine: și pe cel bogat, și pe cel sărac, în măsura în care acesta își leagă inima de multul sau puținul pe care îl are. Sfinții Părinți ne învață că nici bogăția nu este un păcat în sine, după cum nici sărăcia nu este o virtute, ci modul în care ne raportăm la cele materiale și le folosim face din ele un bine sau un rău. De aceea spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ești bogat? Foarte bine. Ești zgârcit? Foarte rău. Nu cei bogați vor fi osândiți, ci aceia care slujesc bogăției” [...], căci „nu e bogat cel ce are multe, ci cel ce n-are trebuință de multe, nici nu este sărac cel ce n-are nici o agonisită, ci cel care poftește multe”. Așadar, pofta - nu bunul în sine sau lipsa lui - este cea care transformă și pe bogat, și pe sărac în oameni lacomi. Bogatul lacom face din bogăție idolul său, vrea să-și sporească necontenit averea, devine nepăsător la nevoile celorlalți și uită de Dumnezeu; săracul lacom tânjește după lucruri mărunte, este neîmpăcat cu starea lui și invidios pe cel care are, cârtește și se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu. Și unul, și celălalt se lipesc de cele materiale, făcând din ele scopul suprem al vieții lor, își consumă toată energia încercând să adune tot mai mult, neglijând aspectul cel mai important: grija pentru suflet.

Sfatul Mântuitorului de a nu ne îngriji ce vom mânca sau cu ce ne vom îmbrăca (Matei 6, 25) are în vedere tocmai ferirea omului de pericolul grijii excesive pentru cele ale trupului. Desigur, aceasta nu înseamnă că omul trebuie să neglijeze cele necesare traiului său și al familiei, să trăiască în nepăsare sau lene, ci doar că nu trebuie să le pună pe acestea pe primul plan. Omul credincios muncește, cu seninătate și cumpătare, pentru sine și pentru ai săi, fără a face însă din agonisirea celor materiale o prioritate și fără a crede că poate dobândi ceva independent de Dumnezeu. El poartă grijă mai întâi de suflet, caută „Împărăția lui Dumnezeu”, cu conștiința că toate celelalte i se vor adăuga (Matei 6, 33).

Dimpotrivă, omul lacom găsește în avere un mijloc de a-și satisface plăcerile trupești, de a-și hrăni egoul sau slava deșartă, de a-și depăși anumite complexe sau frustrări, de a-și asigura confortul și liniștea bătrâneții, sau pur și simplu de a da - crede el - un sens vieții sale lipsite de perspectiva veșniciei. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată aceasta când spune: „Iubitorul de plăceri iubește argintul ca să-și procure dezmierdări prin el; iubitorul de slavă deșartă ca să se slăvească prin el; iar necredinciosul ca să îl ascundă și să-l păstreze, temându-se de foamete, de bătrânețe, de boală sau de ajungerea între străini”.

Întrebarea esențială care rămâne este, desigur: Cum putem lupta cu această patimă ca ea să nu pună stăpânire peste noi? În primul rând, prin conștientizarea pericolului pe care îl reprezintă alipirea de bunurile materiale și prin stăruința în dobândirea celor viitoare. Apoi, prin ancorarea, mai puternic, în credință și în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care ne ajută să depășim teama sau neliniștea pentru ziua de mâine și, mai ales, prin practicarea milosteniei, faptă care face din bunurile materiale daruri ale lui Dumnezeu, oferite pentru folosul nostru, dar și al celorlalți.

La acestea să adăugăm și cumpătarea în toate, căci - după un cuvânt al avvei Dorotei - „prin cumpătare vine înțelepciunea și, cu ajutorul ei, vine smerenia”. Postul este un bun prilej de exercitare și cultivare a cumpătării. Obișnuim să mâncăm bucate dintre cele mai gustoase? Să ne limităm la o masă simplă. Petrecem multă vreme în fața televizorului sau calculatorului? Să ne facem timp și pentru rugăciune și lectură duhovnicească. Suntem tentați să cumpărăm tot felul de lucruri? Să ne mulțumim cu mai puține și să dăruim și celor care nu au. Această măsură în toate - care este rod al discernământului duhovnicesc - ne va ajuta să ne ferim de excese, să înțelegem lumea ca dar al lui Dumnezeu și să punem început bun lucrării noastre de mântuire.