De la Meghido la Armaghedon

După Apocalipsa 16, 16 locul bătăliei finale, când forţele demonice se vor opune Domnului, se numeşte Armaghedon. De atunci, denumirea a rămas ca simbol al damnării şi distrugerii totale, pătrunzând şi în mentalul colectiv prin filme hollywoodiene sau operaţiuni secrete. Dar unde se află Armaghedonul? Este un loc anume sau unul metaforic pe care nu trebuie să-l cauţi pe hartă?

Apocalipsa nu este o carte uşor de interpretat, fapt pentru care a fost introdusă în lista canonică a Noului Testament abia foarte târziu (spre sec. 9 d.Hr.). Biserica nu o foloseşte ca lectură liturgică, primul comentariu cunoscut i-a aparţinut lui Origen, iar primul păstrat ne-a parvenit de la Oecumenius abia la începutul secolului 6 d.Hr.

Armaghedonul apocaliptic

După interpretarea majoritară, numele Armaghedon provine din ebraică, har Megiddo - "muntele Meghido". De altfel, civilizaţia greacă s-a pretat în mod obişnuit la asemenea elenizări ale pronunţiei numelor proprii. Dar rămâne întrebarea: de ce Meghido ca loc al bătăliei finale?

Prin poziţia strategică la poalele Muntelui Carmel şi lângă câmpia Iezreel, Meghido a fost inclus în traseul obişnuit din Egipt spre Siria (numit "calea regelui" sau latinizant "calea mării", via maris). A fost scena multor bătălii, începând de exemplu în sec. 15 î.Hr. cu cea relatată de textele egiptene ale faraonului Tutmosis al 3-lea.

Dar prin aceasta Meghido nu se diferenţiază atât de mult de alte oraşe importante ale Antichităţii, încât să fie ales simbol al bătăliei finale. Aici trebuie să se fi întâmplat ceva cu totul ieşit din comun, iar aceasta este tocmai ceea ce Vechiul Testament ne relatează la o citire mai atentă.

Armaghedonul lui Iosia

În 609 î.Hr. aici a fost ucis regele Iosia, cel mai evlavios de până acum, asemenea căruia nu a mai fost nimeni, după expresia istoriei deuteronomiste: "Asemenea lui Iosia n-a mai fost rege înainte de el, care să se fi întors la Domnul cu toată inima sa, cu toate puterile sale şi cu tot sufletul său, după toată legea lui Moise, dar nici după el nu s-a mai ridicat altul asemenea lui" (4 Regi 23, 25). Regele Iosia a introdus o reformă religioasă bazată pe teologia Deuteronomului, al cărei principiu de bază era centralizarea cultului. Toate sanctuarele din provincie, care existaseră până atunci, au fost interzise. Doar templul din Ierusalim, locul unde Dumnezeu a ales să-şi pună numele Lui, a rămas singurul legal. După părerea majoritară actuală, sub regele Iosia chiar este oficializat Deuteronomul primar (cap. 12-26), partea cea mai veche, eminamente legislativă din Deuteronom, identificat cu "cartea legii" descoperită acum în Templu în urma lucrărilor de restaurare (4 Regi 22, 8).

Şi totuşi, în 609 î.Hr. în Meghido regele Iosia este ucis de faraonul Neco al 2-lea, care înainta cu armata spre Eufrat, pentru a ajuta Imperiul asirian aflat în ultimul ceas. Interesant că între cele două versiuni ale morţii sale, descrise în 4 Regi (istoria deuteronomistă) şi respectiv în 2 Paralipomena (istoria cronistă), există unele diferenţe. După istoria deuteronomistă, regele Iosia a mers înaintea faraonului, care l-a ucis. Expresia "a merge înaintea cuiva" poate fi interpretată şi "a merge la război împotriva cuiva", aşa cum traduc unele versiuni (de exemplu King James Version, Jewish Publication Society). Totuşi, alte traduceri folosesc o expresie mai neutră, "a merge în întâmpinarea" (Revised Standard Version, La Bible de Jérusalem, New International Version), pentru care optează fericit şi Biblia sinodală: "În zilele lui s-a dus Faraonul Neco, regele Egiptului, împotriva regelui Asiriei, la râul Eufratului. Atunci a ieşit Iosia în întâmpinarea lui, iar acela când l-a văzut l-a omorât în Meghido" (4 Regi 23, 29). Dacă interpretarea a doua este mai corectă, înseamnă că istoria deuteronomistă nu îl prezintă pe Iosia ca ieşind împotriva faraonului, ci înaintea lui. De altfel, chiar istoric, se pare că era imposibil pentru regatul Iuda să ţină piept Egiptului. Mai degrabă, Iosia a fost probabil convocat în Meghido chiar de faraon sau a venit din proprie iniţiativă, fără să ştie că aici va fi executat.

Meghido devine Armaghedon

Abia istoria cronistă, scrisă mult mai târziu, transformă evenimentul într-unul de mare anvergură. Ieşind împotriva lui Neco, Iosia este avertizat de faraon care îi transmite prin soli că nu împotriva lui a pornit cu război, ci împotriva altui regat. De asemenea, faraonul este convins că face aceasta la porunca lui Dumnezeu şi îl previne pe Iosia să nu se împotrivească lui Dumnezeu, Care "este cu el", ca să nu fie ucis. Regele iudeu s-a încăpăţânat, neascultând porunca lui Dumnezeu dată prin Neco, şi a sfârşit cum era de aşteptat: "Şi a venit Neco, regele Egiptului, cu război asupra Carchemişului, pe Eufrat; şi Iosia i-a ieşit înainte. În vremea aceea a trimis Neco soli la el, ca să-i spună: "Ce treabă am eu cu tine, rege al lui Israel? Nu împotriva ta vin eu acum, ci merg acolo unde am război. Şi Dumnezeu mi-a poruncit să grăbesc; să nu te împotriveşti lui Dumnezeu, Care este cu mine, ca să nu te piardă". Dar Iosia nu s-a dat îndărăt dinaintea lui, ci s-a pregătit să se lupte cu el; şi n-a ascultat de cuvintele lui Neco, care erau din gura lui Dumnezeu, ci a ieşit la luptă în valea Meghido" (2 Paralipomena 35, 20-22).

Îl observăm deci, pe de o parte, pe Iosia ca rege ideal evlavios, iar pe de altă parte ca victimă a armatelor străine, căzut în luptă la Meghido. Unii cercetători consideră că aici trebuie căutată originea Armaghedonului. Locul unde regele, simbol mesianic, a fost ucis va fi scena bătăliei finale din ziua Domnului. Istoricul cronist chiar notează o tradiţie care lipseşte în istoria deuteronomistă, că însuşi profetul Ieremia, căruia i-au fost atribuite şi Plângerile, ar fi compus cântări de jale pentru vrednicul rege iudeu.

De altfel, tot în această zonă s-a desfăşurat şi bătălia dintre Sisera şi israeliţii conduşi de Debora şi Barac (Judecători 4-5). După cântecul Deborei, lupta a avut proporţii cosmice, întrucât cerul însuşi a participat: "Atunci au venit regi să se războiască, Războitu-s-au atunci regii Canaanului La Taanac, pe apa Meghidonului, Dar n-au luat pradă, nici argint, nici bani. Stelele de sus s-au luptat atunci, Din mersul lor s-au războit cu Sisera. Pârâul Chişon, pârâu străvechi! Pârâul Chişon i-a măturat" (Judecători 5, 19-21).

Armaghedonul duhovnicesc

Dar să fie într-adevăr bătălia finală clar localizată geografic? În vreme ce Ipolit şi Fericitul Ieronim identifică Armaghedonul cu valea lui Iosafat, adică Valea Judecăţii din Ioil 4, 2, Oecumenius şi Andrei al Cezareei, de la care s-a păstrat, la fel, un comentariu la Apocalipsă (începutul sec. 7 d.Hr.), au tradus Armaghedon prin "Muntele Măcelului", probabil de la gadad "a tăia". Ideea aceasta ar sugera nu atât o identificare precisă, ci un loc simbolic al nimicirii.

Orice limitare geografică mută ideea bătăliei dintr-una duhovnicească într-una fizică, exterioară, mărginită la o anumită zonă. De fapt, Armaghedonul înseamnă distrugerea uneltirilor din partea vrăjmaşilor nevăzuţi de către oştirea lui Hristos. În fond, fiecare dintre noi avem propriul Armaghedon, iar pe de altă parte, ne pregătim pentru Armaghedonul întregii lumi, când Biserica va ieşi biruitoare şi când toate se vor supune lui Hristos. Armaghedonul este tot pământul, pentru că întregul cosmos va fi transformat.

Meghido şi istoria lui Iosia sunt doar motive istorice folosite în conturarea tradiţiei despre războiul pe care poporul lui Dumnezeu îl are de purtat. Desigur că Iosia a murit în primul rând pentru cauze politice, dar semnificaţia lui, precum şi profunda impresie lăsată în urmă au condus la impunerea "Muntelui Meghido" ca locul confruntării apocaliptice.