Despre felul postirii omului bolnav

Mare bucurie avem ori de câte ori un duhovnic ne spune cuvinte de învăţătură, pe care încercăm să le păstrăm pentru totdeauna în cămara sufletului. Părintele Laurenţiu, stareţul Mănăstirii Cozia Veche, este sfătos din fire, iar atunci când îţi vorbeşte, o face cu multă dragoste. Auzind că dorim să-l ascultăm, a coborât de îndată din pădure, unde era, şi ne-a vorbit despre rugăciunea şi postul celor aflaţi în suferinţă.

A învăţat multe de la părintele Cleopa, al cărui ucenic a fost la Mănăstirea Sihăstria, şi ne împărtăşeşte şi nouă din această învăţătură. „Postul şi rugăciunea au mers dintotdeauna mână-n mână. Chiar dacă nu există o academie a rugăciunii, cel care doreşte să sporească întru această lucrare trebuie să cântărească rostuirea fiecărui pas, a fiecărei trepte care duce omul spre mântuire. În situaţia în care omul este bolnav, bătrân sau neputincios, e bine să asculte de duhovnicul lui, care-i cunoaşte întru totul suferinţa şi temeinicia bolii şi să postească după putere. Şi-apoi şi bolile astea trebuie să fie foarte bine cântărite, nu pentru o banală durere de cap să dăm prilej diavolului să ne oprească din post şi rugăciune. Rânduiala postului pentru omul bolnav este oarecum mai permisivă, duhovnicul fiind cel care hotărăşte care este măsura rugăciunii şi a postului pentru această categorie de oameni. Dar trebuie să avem conştiinţa dimensiunii bolii, abia apoi să delimităm ascultarea celui suferind, şi asta pentru că postul trebuie să fie o permanentă bucurie, când posteşti, nu te chinui.  Suferinţa celui care posteşte este fără-ndoială o batjocură, Dumnezeu nu vrea un astfel de post.“

Iată ce spune părintele în legătură cu felul de nevoinţă şi post pe care trebuie să le ducă un om bolnav: „Părintele Cleopa ne învăţa să avem mare grijă când stabilim natura bolii şi a suferinţei: Dacă cineva este bolnav, să se înfrâneze de la mâncare după putere, dar să postească de mânie, de tutun, de beţie, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gânduri şi imaginaţii necurate, de păcate urâte trupeşti şi sufleteşti, de furt, de minciună, de vrăjitorie, de avorturi, de dezbinări între rude şi de tot păcatul. Că mai mare este postul sufletesc de gânduri şi de faptele rele, decât postul trupesc de mâncare. Cine se înfrânează de la toate aceste răutăţi se va putea cu uşurinţă înfrâna şi de la mâncare şi băutură. Postul este înainte de toate înfrânare, degeaba nu mănânci carne, dacă muşti din carnea aproapelui, degeaba nu mănânci de dulce, dacă mănânci de post mai mult decât trebuie, sau mâncăruri din cele îmbunătăţite cu tot felul de arome înşelătoare şi nesănătoase“.

Este păcat ca în rugăciunile noastre de fiecare zi să-i cerem lui Dumnezeu sănătate? „Să nu uităm că toţi marii sfinţi au fost bolnavi, dar fără nici o excepţie, aceştia primeau cu mare bucurie suferinţele, iar boala îi ajuta să fie în permanenţă cu mintea la Bunul Dumnezeu. Spre deosebire de noi, care înainte de toate, în toate rugăciunile noastre, ne rugăm pentru sănătate, sfinţii se rugau neîncetat să le dea Dumnezeu boli grele, urâte, chinuitoare. Or, în aceste condiţii, oricare dintre semenii noştri care trece printr-o grea suferinţă, înainte de a se grăbi să se roage pentru sănătate, trebuie să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru boală, să aibă răbdare şi să se roage la Bunul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Dumnezeu nu-i cere celui bolnav nici rugăciune la miezul nopţii, nici metanii, nici post, ci doar să aibă puterea să-I mulţumească pentru că i-a dat această boală pentru iertarea păcatelor lui. Noi toţi trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu, să răbdăm cu bucurie şi cu smerenie bolile pe care ni le dă Dumnezeu pentru păcatele noastre“, ne-a mai spus părintele Laurenţiu.