Drepţii care L-au primit pe Hristos Domnul în templu

A doua zi după sărbătoarea împărătească a Întâmpinării Domnului îi cinstim pe Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, şi pe Prorociţa Ana. Ei s-au învrednicit să fie prezenţi în templul din Ierusalim când la „patruzeci de zile după mântuitoarea Întrupare şi Naştere a Domnului nostru Iisus Hristos” a fost adus la Templu „de Preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif, după obiceiul Legii celei vechi”.

Dreptul Simeon L-a luat în braţe pe Pruncul Sfânt, Domnul nostru Iisus Hris­tos, şi a mulţumit lui Dumnezeu, mărturisind: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32). Tot el este cel care a profeţit Sfintei Fecioare Maria: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35).

Cuvântul profetic al Dreptului Simeon se referă la mesianitatea Domnului Iisus Hristos şi la suferinţa prin care va trece Preasfânta Fecioara Maria în timpul Sfintelor Pătimiri ale Fiului ei Dumnezeiesc.

 În templu, la momentul aducerii Pruncului Sfânt se afla şi Prorociţa Ana, care era „fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim” (Luca 2, 36-38). Aceşti doi oameni bătrâni sunt cei care mărturisesc mesianitatea Pruncului Sfânt adus la templul din Ierusalim la 40 de zile de la Naşterea Sa în Betleemul Iudeei.

Simeon, după cuvintele Evangheliei, „era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului” (Luca 2, 25-26).

El a fost unul din cei 70 de înţelepţi evrei care au fost puşi de Ptolomeu, faraonul Egiptului, să traducă Sfânta Scriptură a Vechiului Testament din ebraică în limba greacă. Această traducere s-a făcut în Alexandria Egiptului în secolul 3 î.Hr. şi poartă numele de Septuaginta.

Din Vieţile Sfinţilor aflăm că Dreptul Simeon a tradus Cartea prorocului Isaia, iar când a ajuns la capitolul 7, versetul 14: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”, neînţelegând cum o fecioară poate să nască, a dorit să şteargă cuvântul fecioară, dar „îngerul Domnului i s-a arătat și i-a ținut mâna, zicând: Nu fi necredincios față de cele scrise, și a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul”.

De aceea, când Pruncul Sfânt este adus în templu, el vede ca o slobozire întâlnirea cu Mesia şi cu Fecioara care L-a născut rămânând fecioară. El a aşteptat aproape trei veacuri „în chip duhovnicesc mângâierea poporului”, după cum ne spune Sfântul Grigorie de
Nyssa, care-l fericeşte pentru primirea în braţe a Pruncului Sfânt: „O, fericit cu adevărat şi de trei ori fericit bătrân! O, fericită acea sfântă intrare a ta în templu, prin care ai alergat la ieşirea din viaţă! O, fericită privirea sufletului tău dimpreună cu a trupului! Ochii trupului au privit arătarea dumnezeiască în trup, iar ochii sufletului nu au rămas doar la cele văzute, ci, luminaţi de lumina Duhului, L-au cunoscut pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat şi au înţeles dumnezeiasca mântuire pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru toate popoarele. Fericite sunt mâinile tale care au atins Cuvântul vieţii! Fericită e limba ta care a binevestit descoperirea luminii de viaţă dătătoare!” (cf. pemptousia.ro).

Aghiografia creştină consemnează că după Întâmpinarea Domnului din templul din Ierusalim, Dreptul Simeon a trecut la Domnul: „ Acest Sfânt, primind adaos vieţii sale întru acest veac, aşa cum i se vestise de mai înainte de Duhul Sfânt că nu va muri până ce nu va vedea pe Hristos, primind acum pe Hristos în braţele sale şi adeverindu-i-se mai înainte prin Duhul Sfânt cele ce aveau să fie cu dânsul, după aceasta a primit sfârşit vieţii sale” (Sinaxar).

Prorociţa Ana, după cum am văzut din Evanghelia după Luca, era fiica lui Fanuel, din tribul iudaic al lui Aşer, care a fost căsătorită doar 7 ani, când rămânând văduvă s-a dedicat vieţii de rugăciune în templul din Ierusalim. Ea exprimă bucuria neamului omenesc pentru venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră în momentul aducerii la templu a Pruncului Sfânt.

Sfântul Grigorie de Nyssa spune despre „motivul pentru care Evanghelistul face o istorisire atât de pre­cisă despre prorociţă, încât amin­­teşte până şi de tatăl şi de seminţia ei, şi nu a găsit altceva mai însemnat să spună”, că aceasta „ar şti doar Însuşi Dumnezeul sfinţilor şi cei învăţaţi să grăiască taine prin insuflarea Duhului Lui, după dumnezeiescul Apostol (1 Corinteni 14, 2). Însă, pe cât suntem noi în stare, putem să spunem că în acea vreme erau şi alte femei cu acelaşi nume ca şi fericita aceasta şi care se dădeau ca şi ea la aceleaşi strădanii sfinte, stăruind în posturi şi rugăciuni. Deci, pentru a fi limpede despre care persoană vorbeşte, aminteşte de tatăl ei şi de seminţia ei, încununându-o cu mari laude, pe care cei ce le-au auzit le socoteau vred­nice de credinţă, cărora ea le şi vorbea despre Domnul”.

Marele capadocian ne îndeamnă să urmăm modelul de viaţă al Prorociţei Ana, „care a petrecut în posturi şi rugăciuni cu tărie şi fără să dea înapoi! Să nu ne arătăm mai prejos decât o femeie văduvă şi încă vieţuind sub umbra Legii, în care era lucru rar faptul de a fi bineplăcut lui Dumnezeu! Noi însă, luminaţi de har şi ajutaţi de o nădejde mai curată şi mai înflăcărată, şi împuterniciţi de tăria Duhului, să nu ne despărţim de învăţăturile sfinte, din care se naşte în suflete obiceiul cel mântuitor...”

Sărbătorirea de astăzi se face pentru a înţelege şi a trăi bucuria Sfinţilor Simeon şi Ana când L-au întâlnit pe Hristos Domnul în templu şi să vedem iubirea de oameni pe care Dumnezeu o are faţă de noi trimițându-L pe Fiul Său în lume ca să ne mântuiască.