Duh și foc, așteptarea Botezătorului Ioan

Aceste cuvinte, Duh și foc, nu sunt departe de limbajul biblic. Dacă ar fi să sintetizăm ce aștepta Botezătorul Ioan, atunci, ele ar de­semna ceea ce toți Evangheliștii sinoptici ne transmit. Botezătorul le spune contemporanilor săi că și el Îl aștepta pe Mesia Care „vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (cf. Matei 3, 11). În continuare încercăm să vedem ce însemna așteptarea Botezătorului.

Ceea ce Ioan înțelegea prin Duh Sfânt și foc diferă de ceea ce Biserica a înțeles ulterior, după Cincizecime, când Apostolii au avut expe­riența directă a Duhului Sfânt coborât asupra lor sub chipul limbilor de foc, cu consecințele extraodinare ulterioare, umplerea de darurile duhovnicești ale Duhului Sfânt spre edificarea Bisericii în lume.

Atunci când Botezătorul vorbea de Duh Sfânt și foc, el avea în minte discursul apocaliptic evreu, care presupunea sfârșitul lumii căzute și purificarea acesteia printr-un soi de foc. Dimensiunea viziunii apocaliptice a lui Ioan este exemplificată de cuvintele sale: „Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Luca 3, 9); dar mai ales referința sa la Mesia ca la un judecător: „a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în jitniţa Sa, iar pleava o va arde cu foc ne­stins” (v. 17), precum și amintirea de „mânia ce va să fie” (v. 7).

Este foarte important că între cei pe care Ioan îi sfătuia să se pregătească pentru „mânia ce va să fie” erau și soldați romani: „Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: Dar noi ce să facem? Şi le-a zis: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră” (v. 14). Acest lucru arată că predica lui era universală, se adresa și celor din afara iudaismului sau unor prozeliți dintre păgâni.

Într-un studiu din 1970, biblistul James Dunn spune că Ioan când vorbește de Botezul pe care Mesia îl va administra se referă la o singură realitate care va fi oferită tuturor oamenilor. Biblistul Robert Menzies spune că Ioan are în vedere nu numai o dimensiune personală, ci și una universală, în sensul în care Isaia 4, 4: „Când Domnul va fi spălat necurăţenia fiicelor Sionului şi va fi şters fărădelegile din mijlocul lui prin duhul dreptăţii şi al nimicirii”, era întipărit în memoria lui Ioan. Deci, Ioan Botezătorul vorbea de un eveniment universal apocaliptic care se inaugura cu arătarea lui Mesia, ale cărui componente principale erau judecarea și pedepsirea celor păcătoși care vor fi pierduți „cu foc nestins”. În această cheie putem înțelege predica despre iminența Apocalipsei la Ioan Botezătorul. El aștepta ca cele presupuse de Eshatologia finală, judecata și pedepsirea pă­cătoșilor, să se întâmple în timpul vieții lui.

Despre cum se făcea practic botezul Sfântului Proroc Ioan avem o tradiție antiohiană, rămasă de la Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta spune că Sfântul Ioan pe fiecare om care se boteza îl afunda în apă până la gât și-l ținea așa până ce toate păcatele sale își mărturisea și atunci îl lăsa pe el și ieșea din apă. Vedem că botezul lui Ioan nu era un simbol sau un chip al botezului cu Duh și cu foc, ci o pregătire pentru primirea acestuia din urmă. Ioan Botezătorul arată într-un fel că botezul său și ceea ce avea să aducă Mesia, Duh Sfânt și foc, fac parte din aceeași realitate.

Legat de aceasta avem și termenul de botez care în unele contexte însemna moarte. Mântuitorul Hristos Însuși folosește termenul botez ca o referire la suferințele și moartea Sa: „Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu Botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi?” (Matei 20, 22). Iar în alt loc Domnul zice: „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini!” (Luca 12, 49-50). Este interesant că în ultima citare sunt menționate și focul, și botezul în același context. La fel, mânia lui Dumnezeu de care amintește Ioan Botezătorul - „mânia ce va să fie” (Luca 3, 7 ), este în strânsă legătură cu ceea ce Hristos a spus despre suferințele pe care lumea le va îndura: „Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi” (Matei 24, 21), cuvinte care trimit fie la Apocalipsa finală, fie la iminenta distrugere a Ierusalimului care a avut loc în anul 70. Cele două planuri se suprapun în acest context.

Într-un studiu despre botezul lui Ioan, biblistul Alastair Camp­bell concluzionează că Botezătorul Ioan, în acord cu prorocii vechi-testamentari, în special Iezechiel, a înțeles că vremurile mesianice sunt însoțite de o perioadă de mari suferințe și tulburări ale poporului iudeu prin care Dumnezeu va pedepsi sau elimina pe cei păcătoși și necinstitori de pe fața pământului lui Israel. Având în minte această așteptare apocaliptică a lui Ioan, putem înțelege atitudinea lui de mai târziu, când își trimite ucenicii la Hristos Domnul cu întrebarea: „Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul?” (Luca 7, 19).
Botezătorul îl aștepta pe Mesia „securea lui Dumnezeu”, dar Hristos Domnul nu venise să judece lumea și să-i pedepsească pe cei păcătoși. Misiunea lui Mesia Hristos nu corespundea întru totul viziunii apocaliptice a lui Ioan. Și Domnul Hristos îi trimite următorul mesaj lui Ioan prin ucenicii săi: „Şi răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Luca 7, 22-23). Hristos îi spune că vremurile mesianice sunt vremurile milei lui Dumnezeu față de popor caracterizate prin vindecarea acestuia de păcate și neputințe. Categoriile defavorizate, marginalizate, bolnavii, păcătoșii sunt acum în vederea Domnului, ei primesc vestea bună a Împă­răției cerurilor. Viziunea apocaliptică a lui Ioan este corectată în mod discret, dar profund de Domnul.

Și în Biserică se pot întâlni astăzi aceste două viziuni care marchează atitudinea Bisericii față de lume. Una în care creștinii mărturisesc că așteaptă sfârșitul lumii și dreapta judecată a lui Dumnezeu. Sunt credincioși evlavioși care propovăduiesc și astăzi iminenta venire a Apocalipsei, cu toate con­secințele dramatice asupra lumii, care doresc ca lumea să fie purificată de Dumnezeu prin foc. A doua atitudine este marcată de cererea sau așteptarea ca mila lui Dumnezeu să se reverse asupra lumii și aceasta să fie vindecată de Dumnezeu. Această atitudine vine din concepția că Biserica este spital sau spațiul în care lumea se vindecă. Biserica are deschiderea misionară spre lume ca prin cuvântul lui Dumnezeu și sfintele ei taine să tămăduiască păcatele lumii. Această viziune se întemeiază pe solicitarea care vine din partea lumii către Biserică: „Bărbaţi fraţi, ce să facem?” (Fapte 2, 37), așa cum a fost întrebat Apostolul Petru, iar el a răspuns: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru” (vv. 38-39).