Duminica Ortodoxiei

Prima duminică din Postul Mare este închinată sărbătoririi Ortodoxiei. În această zi prăznuim triumful Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, după cum s-a stabilit în anul 843. Atunci, în ziua de 11 martie, sinodul convocat la Constantinopol a făcut cea de-a doua restaurare solemnă a sfintelor icoane, după cea din anul 787 de la Sinodul 7 Ecumenic de la Niceea. De atunci prima duminică din Postul Mare este a Ortodoxiei.

Cântările Triodului ne spun în Duminica ­Ortodoxiei că „lumina dreptei credinţe s-a întins spre toţi”, „risipind ca un nor” rătăcirea păgânească, iar inimile celor credincioşi s-au luminat, pentru că harul adevărului se arată prin ­Ortodoxia mărturisită de sinoadele ecumenice.

„În prima săptămână a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei ne pune înainte o Biserică biruitoare. Ortodoxia își sărbătorește Bi­ruința. Vii și adormiți, Biserica luptătoare și cea biruitoare deopotrivă, întreg Trupul lui Hristos, sărbătorește duhovnicește” (părintele profesor Gheorghios Metallinos).

Acest lucru este mărturisit de imnografia liturgică a Duminicii Ortodoxiei: „Zi plină de bucurie şi de veselie astăzi s-a arătat, că luminează lumina dogmelor celor adevărate şi străluceşte Biserica lui Hristos, împodobindu-se acum cu înălţarea sfintelor icoane şi cu strălucirile chipurilor, şi se face credincioşilor unire de Dumnezeu dăruită”.

În centrul acestei duminici stă cinstirea sfintelor icoane, după cum subliniază Sinaxarul: „În Duminica întâi a Postului Mare, facem pomenire de înălţarea sfintelor şi cinstitelor icoane”, din timpul împărătesei Teodora a Bizanţului şi a patriarhului ecumenic Metodie. Ei sunt artizanii restaurării cinstiri sfintelor icoane în Bizanţ.

După cum scrie părintele profesor Ioan Rămureanu în Istoria Bisericească Universală, „sinodul convocat în martie la Constantinopol de patriarhul Metodie, la care au luat parte toţi episcopii, egumenii şi monahii care au suferit în cursul luptelor iconoclaste, sinodalii au declarat valabile toate hotărârile celor şapte Sinoade ecumenice, au restabilit cultul icoanelor şi au rostit anatema asupra tuturor iconoclaştilor”.

Astfel, după mai bine de un veac de lupte împotriva sfintelor icoane, toţi cei care au fost exponenţi ai iconoclasmului au fost anatematizaţi alături de toţi ereticii, începând cu Simon Magul, prin textul special compus la acest Sinod din 843 şi citit la 11 martie, în prima duminică din Postul Mare, când au fost sărbătorite Ortodoxia şi victoria ei asupra tuturor ereziilor.

„În această zi, o procesiune importantă, prezidată de patriarhul Metodie, la care au luat parte împărăteasa Teodora, toată curtea bizantină şi înalţii demnitari ai statului, s-a desfăşurat spre catedrala Sfânta Sofia (din Constantinopol), unde se săvârşea Sfânta Liturghie, iar icoanele au fost din nou puse la locurile lor, spre a fi cinstite de credincioşi” (Preot prof. dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, p. 187).

Restaurarea icoanelor este privită de imnografi drept „podoaba Bisericii” şi pecetea Ortodoxiei. „De aceea, de la celebrarea particular a icoanelor s-a trecut rapid la o sărbătoare a Ortodoxiei în general”, după cum notează în Triodul explicat ieromonahul Makarios Simonopetritul. Tot el face şi precizarea că „praznicul restabilirii icoanelor a fost intitulat Triumful Ortodoxiei, căci marca sfârşitul a 120 de ani de lupte şi dispute de mai multe ori reluate şi cu importante consecinţe pentru definirea identităţii Bisericii Ortodoxe şi a statului bizantin; dar şi pe un plan general dogmatic, pentru că iconoclasmul reprezenta punctul final şi consecinţa tuturor ereziilor hristologice”.

După cinci veacuri de dispute hristologice se punea capăt ereziilor care au marcat atât de profund istoria Bisericii din primul mileniu, dar şi a Imperiului roman în forma sa bizantină. Din 843 icoana devine definitorie pentru spiritualitatea şi cultura bizantină. Dacă spui Bizanţ azi toţi se duc cu gândul imediat la frumoasele icoane specifice lumii ortodoxe. Pentru civilizaţia bizantină icoana este cartea de identitate religioasă şi culturală. Mai ales cea care-L înfăţişează pe Domnul nostru Iisus Hristos, despre care ne vorbeşte şi troparul Duminicii Ortodoxiei: „Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit ca să mântuiești lumea”.

Explicând acest tropar, ieromonahul Makarios Simonopetritul precizează: „Venerarea icoanei lui Hristos e o mărturisire a întregii Economii dumnezeieşti şi semnul supunerii credinciosului faţă de integralitatea învăţăturii Bisericii”.

În centrul sărbătorii Ortodoxiei din prima duminică a Postului Mare stă Persoana divino-umană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în jurul Căreia gravitează toată dezvoltarea teologică patristică din epoca sinoadelor ecumenice, când s-a definit dreapta credinţă în primul rând legată de dogma hristologică.

Duminica Ortodoxiei ni-i aduce înainte şi pe marii Părinţi ai Bisericii care au luptat pentru definirea dreptei credinţe hristologice la sinoadele ecumenice. În acest sens, părintele profesor Gheorghios Metallinos merge mai departe şi spune că în Duminica Ortodoxiei „îi fericim pe Sfinții și pe toți cei ce s-au arătat credincioși de-a lungul veacurilor, întrucât ei sunt cei care ne-au transmis neștirbit Adevărul vieții în Hristos, adică modul viețuirii, singurul care conduce către îndumnezeire, către mântuire” (Ortodoxia: mărturisire și jertfă, pemptousia.ro).

În prima duminică din Postul Mare suntem chemaţi să fim prezenţi în Biserică pentru a sărbători Ortodoxia şi pentru a prăznui ziua închinată cinstirii sfintelor icoane şi să vedem cum ele luminează sfintele noastre lăcaşuri, mărturisind: „Preacinstită podoabă a luat Biserica lui Hristos din înălţarea cea prealuminată a cinstitelor şi sfintelor icoane ale Mântuitorului Hristos, ale Maicii lui Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, prin care se luminează şi se împodobeşte cu harul şi se leapădă de adunarea ereticilor, alungându-i. Şi bucurându-se, slăveşte pe iubitorul de oameni Dumnezeu, Care pentru ea a răbdat patimi de bunăvoie”.